REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Această misiune plină de răspundere presupune două schimbări majore: profesorii trebuie să meargă dincolo de îndatorirea
lor tradiţională iar familia şi comunitatea trebuie să se implice mai mult în activităţile şcolii. Mai exact, se propune ca
profesorii să urmeze cursuri prin care să înveţe să dezvolte o relaţie personală cu fiecare elev în parte, să poată identifica din
timp eventuale conduite delincvente pe care să le decodifice în raport cu trăsăturile de personalitate ale elevului, cu familia şi
comunitatea din care acesta face parte. Totodată, acest model promovează întoarcerea la rolul clasic al învăţământului prin
care şcoala să ofere lecţiile esenţiale ale vieţii înainte de a oferi o educaţie mecanizată, profesorii trebuie să îşi ajute elevii să se
dezvolte ca oameni, să colaboreze în grup, să treacă într-un mod corect peste problemele pe care le întâmpină, să înveţe să îşi
asume responsabilităţi şi să îşi propună scopuri dezirabile.
În timp ce mulţi profesori sunt sceptici cu asemenea subiecte ce li se par străine în raport cu pregătirea şi rutina lor, odată
ce sunt dispuşi să încerce, majoritatea sunt încântaţi. 45
Educaţia este o artă - crede Kant - a cărei practică are nevoie de a fi perfecţionată de mai multe generaţii. (…) Arta
educaţiei nu rezultă mecaniceşte din împrejurările în care învăţăm, din experienţa dacă un lucru oarecare ne este vătămător sau
folositor. Orice artă de acest fel, care ar fi pur mecanică, ar conţine multe greşeli şi lacune, pentru că nu ar urma nici un plan.
Trebuie deci, ca arta educaţiei, ca pedagogia să fie raţională pentru ca natura omenească să se poată dezvolta în aşa chip ca săşi
poată îndeplini destinaţia. 46 În procesul adaptării copilul nu „absoarbe” valorile şi normele sociale aşa cum un burete
absoarbe apa, normele şi valorile sociale fiind emoţional acceptate, respinse sau modificate 47 .
În ceea ce priveşte implicarea familiei şi a comunităţii, promotorii modelelor de dezvoltare a E.Q. propun o gamă largă
de acţiuni prin care recrutează persoane din comunitate pentru a le pune în legătură cu elevii a căror viaţă de familie prezintă
probleme. De exemplu 48 , în zone precum New Haven, unde multe familii sunt dezorganizate, sunt recrutaţi indivizi pentru a
juca un rol de mentori, însoţitori ai elevilor care au o viaţă mai puţin stabilă acasă, care sunt înconjuraţi de adulţi ce nu le oferă
un suport în procesul de formare şi socializare sau mai mult de atât, le oferă un exemplu negativ şi condiţii de viaţă ostile. O
serie de programe de alfabetizare emoţională includ şi ore speciale pentru părinţi, astfel încât aceştia să înveţe să abordeze
eficient viaţa emoţională a copiilor lor, să ştie să intervină atunci când apar semne de conduite delincvente ori să îşi ajute copii
să îşi dezvolte un mod de viaţă adecvat.
În urma cercetărilor întreprinse în mai multe instituţii şcolare unde sunt incluse activităţi de dezvoltare a inteligenţei
emoţionale, D. Goleman alături de echipa sa de cercetători au ajuns la concluzia că aceste activităţi influenţează într-un sens
pozitiv:
conştientizarea de sine emoţională:
- îmbunătăţirea recunoaşterii şi definirii propriilor emoţii;
- o mai bună înţelegere a cauzelor care au generat diverse sentimente;
- recunoaşterea diferenţei dintre sentimente şi acţiuni;
stăpânirea emoţiilor:
- o mai bună toleranţă la frustrare şi o mai bună stăpânire a mâniei;
- mai puţine insulte, bătăi şi acte de indisciplină;
- putinţa de exprimare a mâniei într-un mod potrivit, fără ceartă;
- mai puţină agresivitate sau comportament auto distructiv;
- mai multe sentimente pozitive despre sine, şcoală şi familie;
- o mai bună stăpânire a stresului;
- mai puţină izolare şi anxietate în societate;
utilizarea emoţiilor în mod productiv:
- mai multă responsabilitate;
- o mai bună concentrare asupra îndeplinirii asupra unei misiuni şi acordarea atenţiei necesare;
- mai puţină impulsivitate; mai mult auto-control;
empatia - citirea emoţiilor:
45 La şcolile din New Haven, când profesorii au aflat că vor fi pregătiţi să predea cursuri de alfabetizare emoţională, 31 % au fost
reticenţi. După un an de predare a cursurilor, peste90% au susţinut că sunt încântaţi şi că doresc să le predea în continuare;
46 Constantin CUCOŞ, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag. 54;
47 Adina CHELCEA, Septimiu CHELCEA, Cifrul vieţii psihice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 134;
48 La şcolile din New Haven, S.U.A. au fost introduse pentru prima dată în programa de învăţământ cursuri de inteligenţă
emoţională;