REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

viaţă mai juste. Dar pentru că frustrările sunt, într-un anumit grad, inevitabile, este important şi să le 'manevrăm' întrun
alt mod (...). Se ştie că oamenii diferă între ei după felul în care ştiu să manevreze frustrările, iar educaţia poate
juca în acest sens un rol decisiv.
O abordare mai generală, care încearcă să explice la rândul ei agresiunea, este teoria cognitivă,care explică
agresiunea pe baza unor principii valabile şi pentru alte tipuri de comportamente. Învăţatul este un fenomen
fundamental - modificarea dispoziţiilor personale (cunoştinţe, atitudini, capacităţi etc.) pe baza experienţei. Din
punct de vedere psihologic, învăţatul nu este un fenomen unitar; există mai multe tipuri de procese cognitive.
Dar şi ceea ce este învăţat poate fi foarte diferit. De aceea, „învăţatul“ ca explicaţie a fenomenului de
agresiune poate fi diferit de la un caz la altul, teoria cognitivă fiind în acest doar un termen colectiv pentru un spectru
larg de explicaţii. Următoarele tipuri de învăţat par să aibă o importanţă deosebită pentru tema „agresiune“:
Învăţatul după un model. Acest principiu este accesibil tuturor oamenilor: adoptăm un comportament nou
observându-i pe ceilalţi. Deseori, comportamentul observat este doar înregistrat în minte, uneori este însă şi
imitat. Modelele cele mai importante sunt de regulă proprii părinţi, cercul de prieteni şi alte 'persoane de referinţă'
importante. În plus, mai există şi posibilitatea ca mass-media să mijlocească modele comportamentale agresive
(dar şi pro-sociale etc.).
Învăţatul din succese şi eşecuri. În acest caz, individul trage învăţăminte de pe urma consecinţelor acţiunilor sale.
Succesul unui comportament agresiv este de exemplu impunerea propriei persoane prin intermediul unui cuvânt
care simbolizează puterea, îmbogăţirea prin uz de violenţă, dobândirea atenţiei mass-mediei sau a propriului grup
prin violenţă, sau aplicarea sintagmei 'ochi pentru ochi'. Impunerea propriei persoane şi câştigul material,
recunoaşterea şi auto-apărarea sunt aşadar considerate a fi succese deosebit de importante, obţinute de pe urma
actelor de agresiune. În plus mai există şi anumite efecte interne deosebit de plăcute precum excitarea nervoasă
(vezi hooligans în fotbal) şi auto-aprecierile pozitive (de ex. mândria privind propria putere sau propriul curaj). În
timp ce învăţatul după modele ne intermediază noi modele comportamentale, succesele ne „învaţă” să ne folosim
de anumite comportamente în situaţii pe care le considerăm 'promiţătoare' şi de succes. Atunci când
comportamentele agresive nu au succes sau au consecinţe negative, ele vor apărea cu mult mai rar pe viitor.
Învăţatul cognitiv, învăţatul în sensul acumulării de cunoştinţe. În acest caz sunt învăţaţi termenii, modelele
de gândire, planurile şi metodele de acţiune relevante în ceea ce priveşte agresiunea. Oamenii învaţă de exemplu
cuvinte precum 'auto-apărare', 'duşman' sau 'onoare' şi ce pot însemna acestea pentru felul în care vor acţiona ei
(...). Ei mai învaţă aici cum să îşi înşele adversarul şi cum să facă uz de arme. Aceste cunoştinţe şi convingeri pot
determina, pe de o parte, felul în care privim lucrurile, iar pe de cealaltă parte, ele ne pot conduce acţiunile.
Teoria cognitivă oferă o serie largă de concluzii privind eliminarea comportamentelor agresive. Pentru că
prin intermediul modelelor, al succeselor şi eşecurilor şi al metodei cognitive, oamenii îşi pot dezvolta şi modele
comportamentale şi de gândire alternative, neagresive - iar acest lucru chiar se întâmplă, într-o mai mică sau mai
mare măsură în cazul fiecărei fiinţe umane. Acest tip de învăţare poate fi promovat în mod sistematic prin educaţie,
formare şi terapie. Este, de exemplu, posibilă indicarea şi explicarea metodelor raţionale de tratare a conflictelor prin
intermediul jocurilor pe roluri. Copiii pot fi 'răsplătiţi' cu atenţie şi dragoste atunci când sunt cuminţi, când îşi
formulează în mod corect rugăminţile sau când ştiu să argumenteze sau pot fi ignoraţi atunci când ţipă furioşi, se
vaită etc. Ne putem întreba pe noi înşine sau îi putem întreba pe alţii 'cum rezolvăm problema?' (în loc să de 'cine
este de vină?') ş.a.m.d. (...).
Oamenii de ştiinţă au căzut de acord asupra faptului conform căruia comportamentul concret şi procesele
interne ce stau la baza acestuia depind atât de persoana în cauză când şi de situaţia respectivă, adică atât de factori
interni, cât şi externi. În timp ce teoria impulsului trece într-o mare măsură cu vederea factorii externi, iar teoriile
iniţiale ale frustrării îi suprasolicită (evenimente frustrante ca declanşatori), versiunile moderne ale teoriei frustrărilor
şi ale teoriei cognitive adoptă o poziţie intermediară. Doar aşa poate fi explicat cum acelaşi om se poate comporta, în
funcţie de situaţie, de prezenţa anumitor persoane etc., agresiv sau paşnic (influenţa situaţiei), şi că, pe de o altă
parte, în situaţii similare, oameni diferiţi se comportă în moduri diferite (influenţa persoanei).
Oamenii se deosebesc unii de alţii mai ales în ceea ce priveşte motivele pe care le au pentru a se comporta
agresiv (înclinaţie spre atitudini răzbunătoare, lăcomie de bani etc.), inhibiţiile faţă de agresiune şi repertoriul lor
comportamental (stăpânirea comportamentelor agresive şi alternative). Aceşti factori personali determină împreună
agresivitatea vizibilă a unui om.
Ca şi trăsături ale terapiei adoptate în cazul agresorilor sexuali (PTAS) este în primul rând faptul că este
preferabil lucrul cu grupul, în cadrul şedinţelor utilizându-se întrebări deschise, de tip Socratic, şi elogii (laude)
specifice, distorsionări, minimalizări, folosirea tehnicilor motivaţionale, a metodelor de autocontrol, practicarea
fantazarilor non –deviante (aceasta fiind unul dintre obiectivele modificării de comportament), ce pot ajuta în