REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

consumatori au halucinaţii vii sub formă de culori şi sunete, în timp ce alţii au experienţe mistice sau semireligioase.
Infricoşătoare la consumatorii de LSD este pierderea simţului realităţii. Mulţi oameni şi-au pierdut viaţa sub
influenţa acestui drog. LSD produce tulburări genetice ale consumatorilor şi ale urmaşilor săi.
Planta cannabis a fost recoltată încă din timpuri străvechi pentru efectele sale psihoactive. Frunzele
uscate şi florile sau marijuana, reprezintă forma cea mai des folosită, în timp ce răşina solidificată a plantei denumita
haşis nu este la fel de frecvent folosit. Cei care consumă regulat marijuana relatează numeroase modificări senzoriale
şi perceptuale. Efectele marijuanei pot persista mult timp după ce stările de somnolenţă au dispărut. Se ştie că
marijuana afectează serios funcţiile memoriei. Ea determină memoria de scurtă durată să fie mai susceptibilă la
interferenţa. De asemenea, marijuana afectează procesul de învăţare. În ciuda reacţiilor adverse, marijuana este unul
din cele mai răspândite droguri.
Toate drogurile despre care am discutat au efecte profunde asupra SNC şi orice individ poate deveni
dependent fizic sau psihologic de oricare dintre acestea. Faptul că până şi elevii de 11-12 ani consumă droguri este
extrem de îngrijorător nu numai pentru că acestea afectează SNC care este în procesul de dezvoltare, ci şi pentru ca o
implicare timpurie în consumul de droguri prevesteşte o folosire extensivă a drogurilor mai târziu. Consumul unui
drog va duce în mod invariabil la consumul altor droguri în serie. Elevii se opresc la diferite stadii ale consumului.
(Kandel,1975).
Aceasta teorie a „trambulinei” către consumul de droguri a fost criticată, întrucât majoritatea
persoanelor tinere care consumă marijuana nu continuă cu consumarea drogurilor „dure”.
Nu există un anumit tip de personalitate asociat cu consumul de droguri. Oamenii încearcă drogurile
dintr-o mulţime de motive, cum ar fi curiozitatea, dorinţa de a trai o nouă stare de conştiinţă, de a scăpa de durerea
fizică sau de necazuri, ori pur şi simplu de a se elibera de plictiseală.
Newcomb şi Bentler au condus un studiu important privind efectele consumului de droguri asupra
tinerilor. Aceştia au concluzionat că stilul de viaţă ce implică un consum regulat de droguri include, de asemenea,
noncomformismul faţă de valorile tradiţionale, trăsătură întâlnită în rândul majorităţii adolescenţilor din ziua de azi.
Relaţiile dificile în familii, lipsa intereselor educaţionale sau stările de alienare şi răzvrătire precum şi experienţele de
tulburare emoţională sunt factori ce determină consumul de droguri în rândul adolescenţilor.
Despre AGRESORI, AGRESIVITATE s-a discutat şi se va discuta în continuare foarte mult. De la început
se impune o definire a acestor concepte şi ideea potrivit căreia agresiunea, agresivitatea ar trebui descrise mai puţin
în funcţie de natura acesteia şi mai mult în funcţie de motivaţiile ce se afla în spatele faptelor comise, în acest fel
accentul pus pe natura agresiunii va ajuta mai puţin la schimbarea comportamentului decât la concentrarea asupra
motivelor (aici, foarte important este de menţionat că singura terapie eficientă în cazul agresorilor sexuali este cea
cognitiv-comportamentală, Gene Abel fiind de altfel cel care a promovat-o pentru prima dată).
Cum poate fi explicat comportamentul agresiv? - În psihologie distingem între două teorii clasice: teoria
impulsului şi teoria frustrării.
Teoria impulsului susţine că în organism există o sursă înnăscută care produce permanent impulsuri
agresive. Aceste impulsuri trebuie să se reflecte într-un mod sau altul - şi nu neapărat într-o manieră distructivă -
asupra comportamentului nostru (...); pentru că altfel, aceste impulsuri pot duce la dereglări emoţionale. Cei mai
cunoscuţi reprezentanţi ai acestei teorii sunt Sigmund Freud şi Konrad Lorenz. Freud vedea însă impulsurile ca
ţintind spre auto-distrugere ('impulsul morbid'), acestea neputând fi exteriorizate decât în combinaţie cu impulsurile
sexuale, în vreme ce Lorenz înţelegea prin impulsuri un impuls războinic, îndreptat împotriva organismelor din
aceeaşi specie. În psihologia modernă, numărul adepţilor teoriei impulsului este practic inexistent.
Teoria frustrării a fost modificată în nenumărate rânduri, rolul frustrărilor ca factor de declanşare a
agresiunilor fiind relativizat în mod considerabil. De necontestat însă este astăzi faptul că un eveniment frustrant
poate provoca, pe lângă fapte de agresiune, şi strădanii constructive, resemnare, deviere, vise cu ochii deschişi, umor,
auto-anesteziere (prin alcool etc.) şi alte tipuri de comportament, reacţiile agresive apărând doar în anumite condiţii.
Astfel, un eveniment trebuie să fie resimţit de către o persoană ca fiind „enervant“ (de ex. un comportament „care nu
se cuvine“), numai atunci născându-se sentimente de furie. Aceste sentimente nu se transformă însă în mod automat
într-un comportament agresiv, ci doar atunci când persoana în cauză s-a obişnuit cu acest tip de comportament,
atunci când nu resimte nici o inhibiţie, sau atunci când anumite persoane sunt (sau nu) prezente etc.
Frustrările nu duc aşadar în nici un caz întotdeauna la un comportament agresiv. Dar teoria frustrării poate fi
limitată şi din alt punct de vedere: Dacă apare un comportament agresiv, acesta nu este întotdeauna o reacţie la o
frustrare; el poate avea şi alte motive. Există, de ex., acţiuni violente manifestate la ordin, imitarea necugetată a unui
grup de persoane sau acte de violenţă comise în vederea îmbogăţirii (asasinate pe motiv de jaf, şantaj etc.).
Frustrările, ca o condiţie posibilă şi care s-a făcut deseori remarcată pentru comportamentul agresiv, rămân
în continuare extrem de importante. Evitarea agresiunilor presupune evitarea apariţiei sentimentelor de frustrare - la
nivel personal, printr-o abordare mai sensibilă a celorlalţi oameni, iar la nivel social, prin crearea unor condiţii de