REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

În România acest model se poate aplica prin intermediul psihopedagogului ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul
instituţiei de învăţământ. O primă condiţie este aceea de a se aplica în corect Legea nr. 268/2003 ce prevede ca în unităţile de
învăţământ cu un număr minim de 800 elevi să se înfiinţeze un centru de asistenţă psihopedagogică. Prin lege şi unităţile de
învăţământ ce au înscrişi mai puţin de 800 de elevi pot beneficia de serviciile psihopedagogului prin arondarea instituţiei
respective la cabinetul altei şcoli. În realitate sunt şcoli generale sau licee ce încadrează un număr chiar şi de 1000 -1500 de
elevi ce nu dispun de un centru de psihopedagogie. Această situaţie este cu atât mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte mediul
rural unde „precaritate” este cuvântul reprezentativ pentru învăţământ şi unde cele mai multe din strategiile de
prevenire/combatere a delincvenţei juvenile nu ajung aproape niciodată.
Psihopedagog poate fi conform legii un specialist licenţiat în pedagogie, psihologie, sociologie, psihopedagogie,
pedagogie socială. Psihopedagogul „asigură în permanenţă informarea, cunoaşterea şi consilierea psihopedagogică a elevilor,
prin consultaţii individuale şi colective a elevilor, acţiuni de îndrumare a părinţilor şi de colaborare cu comunităţile locale, în
scopul orientării şcolare, profesionale şi a carierei elevilor”.
În scopul dezvoltării inteligenţei emoţionale psihopedagogul poate susţine seminarii deschise pentru elevi, părinţi şi profesori
în cadrul cărora să fie prezentate noţiunea de inteligenţă emoţională, importanţa ei în formarea şi socializarea copilului, pot fi
dezvoltate modalităţi de alfabetizare emoţională specifice grupului şi periodic pot avea loc o testări prin care să se urmărească
evoluţia grupului ori identificarea unor eventuale conduite delincvente. Un rol special îl poate avea dirigentele în colaborarea
cu psihopedagogul pentru întâlniri la orele de dirigenţie sau pentru orice problemă de natură psihopedagogică apărută la clasă.
Pentru a asigura prezenţa într-un număr cât mai mare a elevilor la seminariile de dezvoltare a inteligenţei emoţionale fiecare
diriginte poate stabili modalităţi de încurajare şi susţinere.
Psihopedagogul are responsabilitatea de a ajuta elevul în situaţia în care identifică probleme de ordin emoţional, însă în
condiţiile în care acesta prezintă de exemplu, în mod repetat şi agravat conduite delincvente, el este obligat să aducă la
cunoştinţă cazul altor organe şi instituţii cu atribuţii mai mari în domeniu.
În mod evident structura programelor iniţiale se schimbă foarte mult şi asta pentru că nu putem adopta un model
specific ţărilor dezvoltate prin care să implicăm mai mult profesorii, părinţii şi chiar comunitatea într-o societate în care au loc
disponibilizări în masă, în care profesorii sunt preocupaţi să îşi păstreze locul de muncă, în care cei mai mulţi dintre părinţii se
mulţumesc dacă reuşesc să le asigure copiilor strictul necesar pentru a merge la şcoală, în care cei mai mulţi dintre copii din
mediul rural nu îşi permit să termine nici măcar şcoala primară 51 .
În situaţia actuală este foarte greu să obţinem rezultate maxime în prevenirea delincvenţei juvenile pentru că nici o
strategie din domeniu nu poate îmbunătăţi prea mult condiţiile de trai ce au devenit între timp de subzistenţă pentru marea
majoritate a românilor. Acest lucru nu înseamnă că de exemplu, programele de alfabetizare emoţională desfăşurate doar prin
centrele de asistenţă psihopedagogică din şcoli (acolo unde le există) nu pot obţine rezultate bune dacă s-ar derula într-un mod
coerent şi pe perioade mari de timp. Cu siguranţă impactul ar fi mult mai mare dacă ar implica toate palierele sociale propuse
de către elaboratorii programelor însă plecăm de la premisa că dacă se va acţiona în sensul îmbunătăţirii morale, afective şi
emoţionale a copilului prin intervenţia educativă se vor putea preveni multe dintre conduitele delincvente.
În acest context responsabilitatea îi revine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care trebuie să
asigure în primul rând înfiinţarea centrelor de asistenţă psihopedagogică în toate unităţile de învăţământ pentru că toţi copii au
nevoie de ajutor indiferent dacă locuiesc în mediul rural sau în mediul urban, indiferent dacă frecventează o şcoală cu un
număr mai mic sau mai mare de elevi.
Următorul pas ar consta în pregătirea suplimentară a specialiştilor din centrele de asistenţă psihopedagogică în vederea
elaborării şi derulării unor programe naţionale de alfabetizare emoţională care să se bazeze pe caracteristicile psiho-sociale şi
emoţionale ale elevilor din şcolile primare şi gimnaziale.
În acest sens este important de asemenea ca psihologia sau sociologia să fie introduse sub forma unor materii obligatorii
atât în şcoala primară cât şi la liceu, indiferent de profil.
Chiar dacă învăţământul românesc ridică multe probleme prioritare, trebuie să avem în vedere că această măsură poate
avea în timp un aport în diminuarea unei probleme sociale de amploare – delincvenţa juvenilă, asupra căreia este preferabil şi
mult mai eficient să intervenim prin prevenire cauzelor ci nu prin diminuarea efectelor.
Referinţe:
1. BANCIU Dan, RĂDULESCU Sorin M., Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
2. CHELCEA Adina, CHELCEA Septimiu, Cifrul vieţii psihice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978;3.
CUCOŞ Constantin, Educaţia.Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
4. GOLEMAN Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001;
51 Simona MIHAIU, „Deficiencies of the educational system in the rural environment as compared to the urban one”, Revista
Universitară de Sociologie, Editura Universitaria, Craiova, nr. 2/2009, pag. 264. Pentru varianta în format electronic -
http://cis01.ucv.ro/revistadesociologie/.