REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Clasificarea urmelor infracţiunii
I. Un prim criteriu de clasificare a urmelor este factorul creator de urmă. Astfel, factorii care au
determinat apariţia urmei pot fi diverşi: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt
incendiul, explozia.
II. În funcţie de tipul sau natura urmei distingem între:
1. urme care reproduc forma suprafeţei de contact a obiectului creator, ca de exemplu urmele de mâini sau de
picioare;
2. urme sub formă de pete sau resturi de materii organice şi anorganice, inclusiv resturi sau fragmente de obiecte
(petele de sânge, firul de păr, praful, ciobul, pilitura, pelicula de vopsea, resturile vegetale etc), denumite generic şi
urme materie;
3. urme sonore (vocea, vorbirea, zgomotele obiectelor) şi urme olfactive (mirosul specific al persoanelor şi
obiectelor).
4. urme vizibile şi urme latente, ultimele invizibile cu ochiul liber sau foarte puţin vizibile, ceea ce impune
revelarea lor prin diverse metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, cum se procedează, de exemplu, în cazul urmelor de
mâini.
5. macro şi microurmele, acestea din urmă fiind urmele formate din particule sau resturi foarte mici de
obiecte, substanţe, practic invizibile cu ochiul liber şi greu de evitat de către infractor. De exemplu, praful sau
scamele de pe covor, care se iau, din mişcare, pe încălţăminte şi pantaloni. Descoperirea şi examinarea acestei
categorii de urme presupune metode microanalitice.
III. în funcţie de modul de formare avem în vedere, pe de o parte, raportul de mişcare în care se află la un
moment dat obiectul creator şi obiectul primitor de urmă, iar, pe de altă parte, locul în care se fixează urma pe
obiectul primitor (la suprafaţă sau în adâncime). Astfel:
1. urme statice, create prin atingere, apăsare sau lovire, fără ca suprafeţele de contact să se afle în
mişcare una faţă de alta în momentul contactului. Această categorie de urme este preţioasă, prin
caracterul ei determinant, întrucât redau elemente caracteristice, utile identificării, cum este cazul
urmelor de mâini, de buze, de picioare ş.a.
Mai exact, urmele statice se creează prin contactul dintre două obiecte realizat sub un unghi drept, fără să se
producă în acel moment vreo alunecare 87 .
2. urme dinamice, formate ca rezultat al mişcării de translaţie, de alunecare a unei suprafeţe peste alta. Un
exemplu clasic îl reprezintă urma de frânare a unui autovehicul sau urma lăsată de un cleşte în
momentul tăierii unui belciug.
3. urme de suprafaţă, ce se pot prezenta în două variante: urme de stratificare, formate prin depunerea unui
strat de substanţă (grăsime, transpiraţie, sânge, praf) pe suprafaţa primitoare a urmei şi urme de destratificare, formate
prin ridicarea substanţei aflate iniţial pe suport (atingerea cu mâna a unei suprafeţe prăfuite). In funcţie de culoarea
substanţei desprinse de pe suprafaţa obiectului creator faţă de culoarea obiectului primitor, urmele de stratificare sunt:
vizibile şi invizibile sau latente 88 . In mod firesc, urmele latente, pentru a putea fi studiate trebuie să fie evidenţiate în
prealabil prin metode şi mijloace specifice.
4. urme de adâncime, specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urmă cu un anumit grad de
plasticitate, în care se imprimă suprafaţa obiectului ce a format urma (ex: urma de picior în pământ
moale).
În lucrarea de faţă urmează să analizăm una dintre cele mai importante categorii de urme şi anume urmele
lăsate de corpul uman sau, mai exact, urmele care reproduc forma acelor elemente anatomice care vin în contact cu
un obiect sau cu o suprafaţă oarecare, cum sunt urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de buze sau ale altor părţi ale
corpului.
Studiul acestor urme este considerat ca făcând obiectul unei ştiinţe - sau mai exact, al unei ramuri a ştiinţei
criminalisticii - denumită lofoscopie 89 .
87 Ion Mircea, op. cit. p. 61.
88 Idem, p.63.
89 Jean Gayet, "A.B.C. depolice scientifique" , Ed . Payot, Paris 1973 , p. 7 .