citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Elena loGhiNoVSki
O traducere poetică reuşită este întotdeaună un miracol.
Ştiinţa îl neagă, mintea refuză să-l accepte, dar se bucură de
el, poate chiar mai mult decît de o operă originală desăvîrşită.
Se ştie cît de rare sînt, în toate literaturile, asemenea cazuri
miraculoase - aparent, ele pot fi numărate pe degetele
unei singure mîini: Baudelaire, care le-a dăruit francezilor
opera lui Edgar Allan Poe în toată splendoarea ei, Ivan Bunin,
traducătorul in limba rusă a Cîntării lui Haiavata de Longfellow,
George Lesnea şi Zaharia Stancu, care au făcut practic
din Esenin un poet român …
La acestea ar trebui adăugate însa cîteva nume de mari
poeţi ruşi din întunecata epocă stalinistă, în special din anii
30-50 ai secolului trecut. Neavînd dreptul să-şi publice propriile
poezii nealineate ca tematică şi formă realismului socialist,
ei “beneficiau”, de regulă, şi de un trecut “încărcat”, fiind
catalogaţi drept decadenţi, avangardişti, în cel mai fericit caz,
formalişti. Dar talentul poetic, cunoaşterea mai multor limbi,
îndeosebi a celor romanice, şi darul empatiei – darul poetului-traducator
– le-au permis să ne ofere traduceri exemplare,
uneori de-a dreptul miraculoase, din Eminescu, Arghezi,
Blaga. Este de ajuns să ne gîndim, în acestă ordine de idei, la
Anna Ahmatova, autoarea uimitoarei versiuni ruseşti a poeziei
eminesciene Venere si Madonă sau la David Samoilov, care
a îmbrăcat Luceafărul în mirifica haină a romantismului rus.
Odiseea aclimatizării operei lui Eminescu în în spaţiul literar
rusesc a început în urmă cu mai mult de un secol, prima
poezie – sonetul postum Oricîte stele (publicat în 1890)
– fiind transpusă într-o maiestuoasă limbă rusă de savantul si
poetul Feodor Korş în anul 1891. De-a lungul deceniilor şi al
secolelor, la acest proces au pus umărul, alături de cîţiva mari
poeţi care au lucrat pe baza unor traduceri brute, şi o serie
de cunoscători ai limbii române, de la Gheorghi Perov la Iurii
lAUDATIO
Kojevnikov si Alexandr Brodski. Acestor nume li se adaugă cel
al poetului şi traducătorului Kiril Kovalgi.
În prefaţa sa la antologia Poezii alese. Pentru tine, post restant,
apărută la Moscova recent, în ajunul aniversării vîrstei
de optzeci de ani, sărbătorită pe scară largă în mass media
şi în cercurile literare ruseşti, Kiril Kovalgi îi împărtăşeşte cititorului
credo-ul său artistic: “Poezia se roteşte în sfera dintre
polul Spovedaniei şi cel al Muzicii. Poezia trăieşte atîta timp
cît zboară între aceşti doi poli, iar anvergura orbitei sale depinde
de timpul concret şi de personalitatea autorului”. Despre
peripeţiile uneori ciudate, alteori monstruoase ale “timpului
concret” care l-a format pe Kiril Kovalgi aflăm din romanul
său Lumînare în bătaia vîntului (1990) şi din culegerea de
eseuri Numărătoarea inversa (2003), iar destinul său de scriitor
se conturează din cărţile sale de poezie, care dezvăluie
etapele formării unei personalităţi creatoare bogate şi inedite,
cu o voce lirică irepetabilă şi un loc aparte în poezia rusă
contemporană.
S-ar zice că timpul istoric, atît de aprig cu mulţi artişti din
generaţia sa, a fost răbdător cu Kiril Kovalgi. Studiile făcute
în două şcoli – cea românească interbelică şi cea rusească
postbelică – i-au oferit tînărului inteligent şi curios din fire
posibilitatea de a se dezvolta nestigherit în matca celor două
spaţii lingvistice atît de bogate şi de diferite. Datorită talentului
înnăscut şi mai ales datorită simţului fin şi sigur al limbii, el
a ajuns să stăpînească perfect nu doar cele două limbi, dar şi
cele două culturi. Care, la rîndul lor, i-au deschis drumul către
atîtea alte spaţii culturale.
Nu se poate trece cu vederea nici faptul, constatat chiar
de Kovalgi, că la faimosul Institut de literatură “Maxim Gorki”
din Moscova, unde a ajuns la începutul anilor ’50, el i-a întîlnit
printre profesori şi pe cîţiva dintre ultimii mohicani ai
poeziei – şi gîndirii – libere. Tot acolo va avea şi mulţi colegi
Eminescu in aeternum HYPERION 105