citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

lor, de care se lipesc gagicile și prietenele lor etc., etc. E ca-ntr-un
cămin în care intră și iese foarte multă lume, de aceea sunt foarte
multe personaje-n volum. Cele mai dragi personaje pentru
mine sunt cele de mai departe de focul acţiunii studenţești, părinţii,
fratele și bunicul, care-i trimit scrisori lui Hai:), asta pentru
că scrisorile sunt adevărate – și ale neamurilor, și celelalte.
Dar cele mai memorabile personaje rămân tovarășii de cameră,
cred – Hai, fizi, Cristi, Colea, dar și prietenii lor: Mocănică,
Wudu, Nanu, Adelaida și restul... Toate personajele contribuie
la crearea acelei atmosfere rock-studenţești a romanului, e destul
de greu să ai un singur personaj preferat, cred, nefiind un
roman tradiţionalist.
A.R.: Ai început scrierea acestui roman la mijlocul anilor `90,
iar amintirile, experienţele, prezentul de atunci și-au păstrat savoarea.
Cât de dificil este să împrumuţi personajelor amintiri ale
propriului trecut, fără să nu devii un “martor” imparţial?
M.V.: Orice roman e și autobiografic, măcar puţin, nu cred
că un scriitor poate să scrie convingător despre un subiect necunoscut
lui, chiar și romanele SF pornesc de la o realitate. Am
împrumutat amintirile și întâmplările mele cu cea mai mare
plăcere personajelor, cred (și sper) că se simte asta când citești
rockmanul, că stările și sentimentele sunt veridice și că acţiunea
curge firesc. Multe dintre personajele din „Student la Chișinău”
au un model, în spatele majorităţii personajelor se află o
persoană, un om. E adevărat că le-am dezvoltat, i-am remodelat
și refăcut livresc, pentru că viaţa unui om nu prea poate să
curgă ca-n cărţi, chiar dacă de cele mai multe ori viaţa bate filmul.
Sunt întâmplări și faze care practic nu puteau fi inventate
de mintea unui scriitor, dar în viaţă se întâmplă atât de natural
încât totul pare firesc. E o diferenţă între „normal” și „firesc”.
A.R.: Volumul “Tovarăși de cameră. Student la Chișinău” a
beneficiat de un turneu de lansare, lecturi etc. Cât de interesaţi au
fost cei prezenţi de partea socială, istorică, politică, și cât de partea
ficţională a romanului? Care a fost cea mai grea întrebare adresată
de vreun cititor?
M.V.: Mulţumesc pentru acest turneu de vară profesioniștilor
de la editura Cartea Românească și de la Librăriile Humanitas,
care au organizat impecabil acest turneu de lansare, Mădălinei
Ghiu, Claudiei Fitcoschi și Anamariei Tabarca, Irinei Macedonski,
humanitașilor de la Iași și Sibiu, cenaKLUlui Republica
de la Chișinău și clubului Rockstadt de la Brașov, susţinuţi de
librăria Șt.O.Iosif și Sever Gulea. Mulţumesc și actorilor Iulia
Popescu de la Brașov și Andreei Stafie de la Iași, la Chișinău și
Sibiu citind din rockman scriitorii Moni Stănilă și Alexandru
Vakulovski, dar și Liviu Antonesei la Iași, care a și moderat întâlnirea.
La Brașov moderator a fost profesorul și scriitorul Adrian
Lăcătuș, la Sibiu – scriitorii Veronica D. Niculescu, Radu Vancu
și Dragoș Varga, iar la Chișinău – scriitorii Constantin Cheianu,
Iulian Ciocan și Dumitru Crudu. Mulţumesc și personajelor
mele, câteva dintre ele prezente la lansările de la Chișinău și
Brașov, și, firește, iubitei, care a mers cu mine peste tot și a avut
mai multe funcţii – a filmat, a fotografiat și m-a susţinut, n-a
prea dormit nopţile, iar la Iași a și îngheţat puţin din dragoste
pentru literatura contemporană:). Au fost lansări frumoase și
interesante, cu prezentări foarte faine, discuţii și întrebări inteligente,
lecturi, interviuri radio și TV, live și înregistrate. În fiecare
oraș mi s-a spus că de obicei în august nu se fac lansări și,
oricum, a fost multă lume la lansare pentru orice perioadă a
anului, ceea ce mă bucură nespus. Am simţit și eu la sesiunea de
autografe de după întâlnirile tovărășești că nu erau simple complimente,
a fost un turneu beton. Fiecare întâlnire a fost gândită
așa ca să avem timp și de dialog viu, așa că peste tot au fost întrebări
de tot felul, majoritatea la temă, interesate și interesante
și deși rockmanul abia apăruse au fost foarte multe întrebări legate
de subiectul cărţii, de faze din rockman, de personaje adevărate.
Da, întrebările veneau după lecturi, așa că publicul intra
imediat în joc, au fost adunări plăcute pentru toţi tovarășii – și
cei de pe scenă, și cei din sală. Peste tot s-a întrebat și de linia de
subiect ficţională, și de tehnicile literare, și de socil-politicul din
rockman, dar și de scrisori. În România parcă au insistat un pic
mai mult pe situaţiile sociale cuprinse de rockman, iar în Basarabia
parcă puţin mai multe întrebări au fost despre personaje
și naraţiune… N-au fost întrebări grele, dar au fost câteva mai
abstracte, unele retorice și unele care nu erau, de fapt, întrebări,
ci povestiri despre perioada studenţiei sau despre prietenia româno-basarabeană,
au fost și întrebări mai greu de explicat, întrebări...
nerostite, formate mai degrabă din necuvinte – și au
fost două la rând din astea: unul a zis „îîîî, deci, îîîî, de ce... eu...
mmmm... de ce metonimm… mmm… că metafora… aaa…”,
iar următorul a spus: „eu am înţeles ce-a vrut să întrebe domnul,
a vrut să întrebe... îîîîîî, mmmmm, îîîîîîî, kkkkhhh”... No, se mai
întâmplă, dar moderatorii și-au făcut mereu treaba și am trecut
repede peste realitatea abstracţionistă.
A.R.: Scrii atât proză, poezie și critică literară, dar și traduci
din literatura rusă. Activând în atâtea domenii literare, este mai
ușor să te poziţionezi just faţă de propria-ţi scriitură, să poţi și să
vrei mai mult de la tine?
M.V.: Știi, Andra, când cineva e bun la un sport, să zicem
fotbal, sigur e bun și la alte sporturi, de exemplu baschet, handbal,
atletică ușoară sau box. Sunt în primul rând poet, cel puţin
deocamdată, dar am scris cu mare plăcere și teatru, și eseu, și
critică literară, și proză, și jurnal. Firește că la un moment dat îţi
fixezi atenţia pe ceva anume și ești mai mult prozator decât poet
sau mai mult dramaturg decât critic, depinde de ce scrii în acel
moment, dar e mai fain să știi că te poţi refugia în mai multe
domenii (când eram la Chișinău lucram în mai multe locuri deodată
și deși munceam mai mult decât majoritatea cunoscuţilor,
eram cel mai calm, mai mulţumit, dar și mai optimist dintre toţi,
pentru că nu aveam griji în legătură cu locul de muncă, nu trebuia
să fiu prietenos cu șefii de la academie sau universitate sau
revistă etc., puteam să plec oricând de la unii sau alţii, oricum
aveam încă alte 4-5 oferte la rând). „Tovarăși de cameră. Student
la Chișinău”, rockmanul abia apărut, s-a scris în paralel cu
teza de doctorat „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)”,
publicată nu cu mult înaintea rockmanului, dar în același
timp scriam foarte multă poezie, critică literară și traduceam
din Harms – de plăcere, acea carte fiind încă manuscris, din
păcate (e de vreo 7 ani la o editură care peste vreo 3 o să piardă
drepturile contractuale și o voi publica imediat altundeva). Nu
știu cum faci tu, dar eu nu-mi citesc cărţile după ce sunt editate
– le parcurg maximum încă o dată, să văd cum s-au așezat în
pagină, dacă nu s-au făcut greșeli la tipografie etc., de aceea fiecare
proiect literar la care lucrez e ca un fel de debut, dacă nu e
vorba de cărţi care s-au scris în același timp, cum sunt volumele
de poezie „Tatuaje” și „Odada”, de exemplu, care sunt un fel de
cărţi gemene, iar „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” le
e verișor. Deci, nu cred că mă autopoziţionez în vreun fel faţă
de propria scriitură, care e la prezent, nu la trecut! Îmi place să
scriu – nu pot să nu scriu și public textele doar după ce-mi plac
și sunt mulţumit de ele, mă bucur când se distrează și prietenii
și cititorii la lectura lor și scriu în continuare cu la fel de mult entuziasm
și energie ca acum 20 de ani.
Dialogurile revistei HYPERION 11