citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Politicul a pătruns în budoar, devenind un dat, o măsură,
o emblemă a existenţei omului, iar cuantumul de lașitate
ori de bravură poate fi dedus din câtimea de conștiinţă civică
de care se dă dovadă.”
Se pare că amestecul dintre scriitori și politică, după
cum rezultă și din această bine documentată carte scrisă
într-un stil mușcător, care nu iartă nimic, nu este unul
prielnic pentru literatură. Și nici pentru scriitori. Pentru
viaţa concretă a celor care nu profită, pentru postumitatea
celor care profită. Din Perna cu ace nu a apărut, până
acum, decât volumul întâi. Sunt de așteptat baleiajele asupra
perioadelor consecutive obsedantului deceniu. Acest
paragraf din final avertizează, parcă, asupra unor abordări
într-un registru mai puţin subsumat umoristicului.
Oricum ar fi, condeiul este cu adevărat critic.
*
Dar mai avertizează și
asupra unei posibilităţi
asupra căreia voi zăbovi
puţin în comentariul asupra
volumului următor, Înscrierea
pe orbită (2008),
care grupează o seamă de
cronici consacrate unor
scriitori români contemporani.
„Risipite într-unul
sau mai multe periodice
literare, astfel de texte
– mărturisește autorul lor
într-o notă cu care deschide
volumul – adunate
între coperţile unei cărţi
stârnesc mefienţa încă de
la citirea cuprinsului. Dar cred că, în pofida fragmentarismului
comentariului critic, a impresiei de haotic pe
care acesta o lasă, se pot descoperi cândva linii unificatoare
ale unor viitoare studii ce vor depăși atât îngrădirea
în cadre prea strâmte, cât și stadiul descriptiv.” Gândul
devine imediat mai clar: „așa cum romancierul își face
ucenicia prin exersarea pe genul scurt în vederea proiectării
operei de respiraţie mai amplă, și cronicarul, după
o perioadă a acumulărilor îndelungate, caută calea spre
virtuala sinteză”. Așadar, tot ceea ce criticul întreprinde
prin aceste analize focalizate aparent răzleţ are în subsidiar
ideea unei istorii literare.
Tot aici găsim și un bruion ce creionează rostul criticului
literar în general și al aplecării acestuia către actualitate.
Mai exact, o reluare, cu alţi termeni, derivaţi cumva
din ideile călinesciene devenite între timp chestiuni de
bun simţ sau, ca să spunem altfel, aparţinând de-acum
în mod firesc unei gândiri pertinente axate pe fenomenul
critic, a profesiunii de credinţă exprimate mai sus: „Cronicarul
este capabil să activeze reacţia contemporanilor la
apariţiile editoriale, oficiul său critic având, de fapt, menirea
să profileze o istorie literară din mers. El caută să
profileze literatura unei perioade potrivit termenilor ei
proprii de dezvoltare.”
Cum ar trebui să arate în practica analitică dedicată fiecărei
opere în parte o asemenea orientare aflăm din rândurile
în care sunt discutate liniile directoare și condiţia
romanului neterminat al lui Blaga, Luntrea lui Caron. Pe
lângă alte mijloace întrebuinţate în mod curent de critică,
„se impune și un proces de reintegrare a romanului în
contextul literar și social în care a fost creat, de înscriere
în seria din care face parte de drept [reamintesc faptul că
Luntrea lui Caron a putut vedea lumina tiparului abia în
1990, n.m., R.V.]. Suntem obligaţi la o lectură orientată
pe axa trecutului, racordându-l la cel puţin trei paliere:
la momentul social și politic al redactării romanului, la
întregul corpus al operei blagiene și la aspectul general
al prozei noastre interbelice și contemporane.” Ce mi se
pare meritoriu este lipsa unei opinii conformate de idolatria
la adresa lui Balaga, care să ducă, așa cum s-a întâmplat
foarte adesea în referirile la această carte, la o supraevaluare
a ei. Din punctul de vedere al lui Vasile Spiridon,
aceasta „a rămas într-un stadiu destul de eteroclit, dens
ca materie și semnificaţii, comportând multe secvenţe
nefinisate, aflate la graniţa dintre memorialistică și jurnal
intim”.
Așa stând lucrurile, nu știu de ce, atunci când se oprește
asupra trilogiei lui Mircea Cărtărescu, Orbitor, opţiunea
lui nu mai este la fel de fermă, ferindu-se, parcă, să-și
asume riscurile inerente meseriei de critic, despre care
vorbește în nota introductivă (gestul critic „implică deopotrivă
certitudinea și riscul”), preferând să abordeze
cartea ca și cum orice discuţie despre nivelul ei estetic
ar fi caducă, din moment ce are atâta succes de critică și
de public, mărginindu-se să descâlcească doar firele care
conduc la sensurile urmărite de autor. Ar fi fost de așteptat
ca măcar eșecul neplăcut pe care îl constituie volumul
al treilea (după ce deja „Corpul”, cel de-al doilea voleu, se
dovedise sub orizontul și intenţiile primei părţi, fapt marcat,
de altfel, și de Nicolae Manolescu în Istoria sa) să stârnească
dacă nu umorul, măcar câteva accente mai ferme
din partea criticului.
Între anumite limite, altfel, și aici se confirmă, dar
mult estompat, mai mult în titluri, tendinţa lui Vasile Spiridon
de a-și pune la bătaie spiritul ludic („Ovidiu Septuagenaru’
” sună titlul cronicii la o carte a lui Ovidiu Genaru,
„Carcasa Poporului” – o alta, la un roman de Gelu
Dorian).
Atrage atenţia, la o parcurgere integrală a Înscrierii pe
orbită (titlul volumului este dat de cel al textului în care
este tratat romanul Orbitor; dacă ne amintim, Marian
Popa denumea capitolul despre Cărtărescu „Din Berceni
în galaxii”), adecvarea metodei la subiect, prefigurată, ca
program, chiar în rândurile pe care le-am citat mai sus
când am vorbit despre Luntrea lui Caron. Metodă foarte
utilizată și în conturarea „portretului” trilogiei cărtăresciene
prin recursul la variatele opinii ale altor critici
(Livius Ciocârlie, Simona Sora, Cristina Chevereșan ș.a.)
care s-au aplecat asupra ei în cronici și alte texte publicate
în diferite reviste și a legăturilor acesteia cu intenţiile autorului
și cu personalitatea lui, așa cum este conturată în
Jurnalul lui Mircea Cărtărescu sau în interviuri acordate
de poetul Levantului unor periodice ca și prin conexiunile
cu o operă geamănă, sau pregătitoare, cum se dovedește
a fi Travesti.
Dar linia aceasta a întrebuinţării materialelor apărute
în reviste literare, de a sprijini demonstraţia și pe textele
altor critici sau pe mărturii ale celor care știu câte ceva
88 HYPERION ReLecturi