citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

17 mai 1946, după care mareșalul a fost executat în 1
iunie 1946. Macici a fost considerat vinovat pentru masacrarea
populației civile în 21-22 octombrie 1941, din
Odessa și Dalnic. Dar dacă vinovăția ce i se aducea era
reală, nimeni nu i-ar fi comutat sentința de condamnare
la moarte prin împușcare în închisoare pe viață
cu muncă silnică. Cine l-ar fi salvat dacă vina era reală
și dovedită, când acuzația număra zeci de mii de evrei
uciși ca represalii pentru aruncarea în aer a Comandamentului
Român.În Scara leilor am dat Apărarea lui
Macici la proces, declarația primarului Gheorghe Pântea
care infirmă acuzația și arată că, dimpotrivă Macici
i-a salvat pe evrei și a oprit represaliile.
A.R.: Pot deveni minciunile adevăruri, dacă sunt strigate în
gura mare?
D.U.: Lucrurile se limpezesc dacă ne interesăm care a fost
soarta celorlalți generali români care apar pe Tabloul
Pacei, generalul Gheorghe Avramescu și generalul Nicolae
Șova. Povestea generalul român Gheorghe Avramescu,
fiul unor
țărani săraci din
județul Botoșani
este mai presus
de orice roman. Și
el a intrat în conflict
cu mareșalul
Rodion Malinovski,
dat fiind că a
protestat față de
proasta aprovizionare
a armatei
române, și a misiunilor
de luptă
ce depășeau
posibilitățile oricărei
armate. Armata
română era destinată practic misiunilor imposibile
și decimării. Pe 3 martie, generalul Avramescu a
fost arestat de sovietici și a fost ucis în aceeași zi, se pare
că din ordinele NKVD. Soția lui Adela, arestată și ea,
a fost deportată în Siberia, iar fiica generalului, Felicia,
s-a sinucis în arest, refuzând expedierea ei în Siberia
unde funcționa uzina violurilor și a morții. Și generalul
Nicolae Șova a luptat în prima linie dar Corpul său de
armată în mâinile căruia căzuseră Hipodromul, Poșta
Centrală, Gara de Est, Barăcile Franz Josef, Cimitirul
Kerepes au fost retrase din Budapesta și trimise în Slovacia.
Generalul Șova a fost enervat de deciziile comandamentului
sovietic, interpretate ca o ”îndepărtare nemeritată
a ofițerilor și soldaților români de la onoarea
de a lupta până la lichidarea completă a operațiunilor
de la Budapesta”, considerând că „au fost utilizați de
aliați numai în momentele grele”. Corpul 7 de armată,
compus din Divizia 19 Infanterie și Divizia 9 Cavalerie,
condus de generalul Șova a pierdut 10078 din cei 36348
soldați pe care-i avusese, la începutul operațiunii de eliberare
a Budapestei, când a luat peste 7000 de prizonieri.
Românii erau îndepărtați și deposedați de „momentul
victoriei, al recompensei și onoarei”. Pentru îndrăzneala
de a protesta, generalul Șova a fost destituit,
trecut în rezervă, apoi arestat în ianuarie 1946. A fost
acuzat abia în septembrie 1946, după procesul lui Antonescu.
Procesul lui Șova a început abia în 15 decembrie
1947.
A.R.: Cum au reacționat toate aceste victime? Generalii? Cititorul
a descoperit în aceste volume caractere, psihologii,
dârzenie, slăbiciuni?
D.U.: Eu nu fac stricto sensu psihologia acestor personaje.
Nu le-am cunoscut, mă refer la generali, decât din documente.
Dar tocmai aceste documente, pe care le citesc
la microscop, sunt menite să pună în valoare atâtea
personaje, de la părinții mei, ofițerul grav rănit la Oarba
de Mureș și tânăra basarabeancă orfană, salvată de el
de deportarea în Siberia până la Majestățile Lor, regele
Mihai și regina Ana. În Maxilarul inferior și Scara leilor
a crescut un soi de arbore al memoriei și de arbore
al vieții. Asta am simțit că îmi doresc să scriu. Noi mai
privim încă istoria noastră și destinul nostru, din avion,
din elicopterul propus ca mijloc de transport național.
Dacă nu realizăm că toți cei trei generali români de pe
Tabloul Pacei, aprobat
de cenzura sovietică,
în decembrie
1944, au fost, după
nici două luni de cobeligeranțăromâno-sovietică,
vânați,
decimați, arestați și
uciși cu un glonte
sau lent de sovietici
și cozile lor de topor
din țară. Din ordinele
lui Malinovski,
care a pus să se arunce
fluturași din bombardierele
americane
peste români în care
sta scris negru pe alb că sovieticii nu vor schimbarea regimului
în România. Exact invers decât aveau s-o facă.
A.R.: Cum se înțelege poeta cu documentele și proza istoriei?
Ca să nu spun absurdul, tragedia...
D.U.: Cred în realitate și documente mai mult decât în metafore.
Pot demonstra că fiecare vers al meu există în
realitate. De unde l-am cules cu simțurile mele exacerbate,
nu doar cu ochiul atroce, cu mintea, memoria și
sensibilitatea mea speculativă.Eu funcționez ca un nucleu
cu foarte multe catene. O carte despre mine nu pot
s-o scriu decât pe mai multe voci. Povestea mea se scrie
prin poveștile celorlalți. Și în poeziea mea există mai
multe voci. Memoria mea e hrănită de memoria și memoriile
celorlalți. Limpezirea lucrurilor se petrece în
mine prin confruntarea directă cu oamenii, prin dezgroparea
documentelor și dialogul la infinit cu martorii.
Sunt o fire interogativă în poezie și în proză. Ultimele
mele două cărți au beneficiat enorm de pe urma
cărților pe care le-am scris înainte. E poate aceeași partitură
altfel orchestrată, în funcție de partea ce revine
unui instrument sau altul.
A.R.: S-a spus bine că ați scris aceste cărți precum o
Șeherezadă modernă.
D.U.: Asta ar însemna că am descoperit rețeta supraviețuirii
și apoi a credibilității. Cititorii și-au pierdut încrederea
6 HYPERION Invitatul revistei