citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

În ciuda corpului iluzoriu al lui Mesia, a anti-corpului
său simbolic, a con sistenţei exclusiv alegorice, a
materialităţii conceptuale, a dimensiunii lui strict spirituale,
zadarnic am căuta în toată învăţătura lui Isus
ceva ce ar justifica un discurs contra corpului, o frază
care să legitimeze ura faţă de carne, dispreţul faţă de
femei, care să fondeze o viziune despre lume misogină
și falocrată, care să desconsidere orice sexualitate și să
plaseze întreaga sectă sub semnul morţii. Evoluţia tanatofilă
a creștinismului i se datorează lui Pavel.
Fără această piruetă nevrotică, secta care-l invocă
pe Isus s-ar fi putut mărgini să cheme la imitarea
lui Isus înţeleptul în practicarea virtuţilor sale: blândeţe,
tandreţe, compasiune, milă. Istoria ar fi înregistrat
atunci un soi de variantă pale stiniană a budismului! În
loc de asta, ura de sine ce-l chinuie pe Pavel îl face pe
convertit să scoată din povestea evanghelică episodul
Patimilor și să ceară imitarea lui Isus martirul – apoi,
prin extindere, imitarea lui Isus mortul, în ipotetica
speranţă de a dobândi cândva reînvierea și viaţa veșnică,
adică ficţiunile inventate de oameni pentru a putea
suporta ideea morţii și a exorciza spaima de neant cu
ficţiuni consolatoare.
În a doua Epistolă către Corinteni, Pavel afirmă: „Și
ca să nu mă trufesc cu măreţia acestor descoperiri, datu-mi-s-a
mie un ghimpe în carne, un înger al Satanei,
ca să mă bată peste obraz și să nu mă trufesc.“ (XII, 7).
Biblia lui Osty, pentru creștini o autoritate în materie,
însoţește acest pasaj capital de o scurtă notă explicativă
privind natura acestui ghimpe: „Nu e în nici un caz
«ghimpele concu piscenţei», scrie Emile Osty. Ipoteza
cea mai verosimilă e cea a unei boli cu crize violente
și imprevizibile (oftalmie purulentă, paludism, epilepsie?)“
Plasând acest ghimpe pe terenul biologiei, canonicul
eludează problema…
Exegeţii au adunat o bibliografie abundentă despre
acest subiect. Am dat în Tratatul ateologic o listă lungă
a bolilor psihice presupuse a corespunde faimo sului
ghimpe; nu mai revin la ea. Dar în mulţimea de diagnostice
propuse, nimeni n-a încercat să verifice, dincolo
de fiziologia pură, ipoteza unei impotenţe sexuale.
Nu paludism, care ar conveni atât de bine intereselor
Bisericii, nici oftalmie purulentă, ci impotenţă sexuală,
o incapacitate biologică de a onora fizic corpul femeilor,
o „disfuncţie erectilă“ cum spun sexologii de
azi – iată care putea fi suferinţa lui Pavel. Această patologie
l-ar fi silit să practice virtutea de nevoie, transformând
frustrarea unei impotenţe sexuale în imperativ
categoric de castitate universală, de abstinenţă generalizată,
de virginitate devenită ideal al raţiunii creștine…
Deduc care e boala ascunsă după leacul propus:
numeroși misogini – începând cu Nietzsche… – urăsc
femeile pentru că nu știu să le vorbească, să le seducă,
să le placă, să le curteze, să le cucerească, să și le
apropie. Acești bărbaţi handicapaţi de la natură pun
la stâlpul infamiei aceea ce nu pot obţine – să numim
asta complexul vulpii și al strugurilor. La Fontaine îl
descrie într-o formulă plastică în fabula cu vulpea care
poftește la struguri și care, intrând în vie, înţelege că
nu poate ajunge la strugurii aflaţi prea sus. Atunci, nevoită
să renunţe la ei, vulpea trage concluzia: „Strugurii
ăștia sunt prea acri“…
Sexul i se pare impur sfântului fără sex.
3
„Ghimpele în carne“ – Handicapat sexual, frustrat
din cauza acestui „ghimpe în carne“, sfântul Pavel trebuie
să renunţe la sex, la femei, la plăcerile cărnii, la
senzualitate, la voluptate. Ca să-și poată suporta beteșugul,
se hotărăște să închidă acest capitol și, voind să
fie ca toată lumea, dar neputând să fie ca ceilalţi bărbaţi,
le cere lor să renunţe la virilitate, ca să fie ca el.
Sfântul Pavel vrea să-și trans forme tara în calitate, săși
sublimeze impotenţa transformând-o în putere, să
convertească boala lui proprie în normă pentru toţi.
Altfel spus: cum să-ţi suporţi nevroza personală nevrozând
întreaga omenire, și asta pentru veșnicie. Iar
veșnicia e lungă…
Acest om trădat de corpul lui își asumă destinul funest
pretinzând că alege ceea ce îi impune soarta. Mai
mult: nemulţumit să-și aleagă destinul doar pentru
el, vrea să-l impună întregii omeniri. Pavel, de profesie
sfânt, își extinde infirmitatea la întreaga planetă:
„Anomalia mea va deveni normă, deci nu va mai
fi anomalie; tara mea va deveni virtute, astfel tara va
dispărea; infirmitatea mea va deveni lege, astfel voi fi
lecuit de ea“ – iată, în esenţa lui, raţionamentul omului
cu sexul rănit.
O formulă simplă și clară a acestei operaţiuni de negare
dublată de un transfer de valori e dată de Pavel în
Prima Epistolă către Corinteni: „Voiesc ca toţi oamenii
să fie cum sunt eu însumi“ (VII, 7). Nu intră în detalii,
firește, și nimeni nu știe ce înseamnă: „cum sunt eu
însumi“. Dacă însă îi urmărim raţionamentul și vedem
ce le propune celorlalţi să devină, deducem ce anume
este el. Ce le propune deci? – Virginitatea, înfrânarea,
abstinenta, castitatea. Neputându-se bucura sexual ca
ceilalţi oameni, Pavel le cere să nu se bucure nici ei –
ca el.
Astfel, acest omuleţ impotent, evreu persecutor de
creștini devenit la rându-i creștin fericit să fie persecutat,
crede că-și poate scoate ghimpele din carne înfigând
același soi de spin în carnea tuturor oamenilor
din timpurile viitoare, până în vecii vecilor. Or acest
spin lucrează asemeni unui colţ de șarpe veninos. Ca
să poată trăi cu tara lui, Pavel o impune întregii planete
și își teoretizează defectul fondând o teologie tanatofilă
pe care-și pune-n gând s-o universalizeze. Iar datorită
lui Constantin, această delirantă gestiune a unei
nevroze personale contaminează întreaga planetă…
4
Inventarea misoginiei – Să citim îndemnul din prima
Epistolă către Corinteni (VII, 8-9): „Celor ce sunt
necăsătoriţi și văduvelor le spun – bine este pentru ei
să rămână ca și mine. Dacă, însă, nu se pot înfrâna: să
Universalis HYPERION 115