citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

în scriitori și se comportă cu autorii ca regele persan
Shahryar care-a descoperit infidelitatea soției lui pe care-o
iubea, poruncind să fie ucisă. S-a instalat neîncrederea.
Și consumismul cinic. Drept urmare regele nu
se mai implică într-o nouă relație, așa că poruncește să
fie ucisă fiecare fecioară/id est carte, pe care i-o aduce
vizirul, după noaptea petrecută cu ea. Cititorii care mai
citesc trăiesc un soi de bulimie. Înghit cărțile pe nerăsuflate,
apoi le vomită cu ajutorul degetului ce dă paginile
una după alta îndesat în gât. Sau expulzarea vine de la
sine. După trei ani, marele vizir nu mai are nici o fecioară
pe care s-o trimită regelui dezabuzat. Șeherezada
reconstruiește încrederea pierdută. Se folosește de povestire
și curiozitatea trezită de un deznodământ amânat
peste fiecare noapte ca să-și amâne propriul deznodământ.
Șeherezada se salvează de la moarte prin poveste,
memoria și farmecul poveștilor. Scriitorii au de
luptat nu cu internetul ci cu pierderea credibilității și
iubirii cititorilor.
A.R.: Cărțile dvs. duc o bătălie continuă, cu arme bine ascunse
dar și vizibile. Împotriva multor prejudecăți, a fricii
de a gândi altfel, a manipulării, deși toți înalță spre
cer baloanele așa-ziselor libertăți. Cu o durată de viață
tare scurtă.
D.U.: Atâtea prostie și minciună mi-a fost dat să aud și
după 1990, în România și atâta manipulare, încât am
simțit că trebuie să mă salvez de la moartea conștiinței
mele, să pun la bătaie în ceea ce scriu și editez toate
căutările și convingerile mele, povestind ce știu, ce am
aflat și ce cred. În pofida a ceea ce credem, în America
au succes scriitorii din alte țări care vin cu poveștile
părții lor de lume, nu cu improvizații pe rețete de succes
americane.
A.R.: Destinul României după al doilea război mondial, abdicarea
regelui, marile puteri ale vremii, instalarea comunismului
sunt doar câteva dintre temele pe care le
abordați în „Scara leilor”. Documentarea a început în
urmă cu peste douăzeci de ani. Ați avut în vedere scrierea
acestor cărți înainte de revoluție.
D.U.: Le-am pregătit fără să-mi dau seama. Cărțile se scriu
fără să știm, mai întâi în noi. Știu sigur că am vrut dintotdeauna
să scriu povestea părinților mei, povestea
raiului de la Băneasa, povestea celor ce au venit din
pușcării și prizonierat și au locuit în casa părinților mei,
rude și prieteni. Povestea lui Dida, femeia din satul
Frumușani care m-a crescut, povestea lui Tanti Tudora.
Povestea Basarabiei. Povestea lui Frau Mi și a lui Frau
Pasidea, povestea doamnei Guerrero. Dar nu vroiam să
scriu aceste povești așa cum s-a scris proză în timpul
cenzurii. Ca un ciorap cu firele deșirate.
A.R.: Regelui Mihai i-a fost imposibil și după exil, să uite
țara în care s-a născut, tragediile prin care a trecut România.
A condamnat dictatura din România, casele regale
care l-au decorat pe Ceaușescu, a prevăzut schimbările
ce urmau să aibă loc odată cu revoluția din 89...
D.U.: A fost una din marile mele șanse în viață să pot vedea
și înțelege, prin tot ceea ce au făcut regele Mihai, regina
Ana și Principesa Margareta, ce înseamnă să-ți iubești
cu adevărat țara, să trăiești cu poporul ei în suflet, să-ți
consideri viața, prin ceea ce ai făcut și faci pentru oamenii
țării tale. Arhiva de la Versoix demonstrează cu
prisosință acest destin împletit dintre istoria monarhiei
române și istoria României moderne. Scara leilor e
plină de exemple dintre care n-aș vrea să uit faptul că
Fundația Principesei Margareta s-a născut înainte de
Revoluția română. Regele Mihai a condamnat dictatura
comunistă din România începând cu scrisoarea trimisă
în ianuarie 1945 lui Roosevelt și până la faptul că
a prevăzut baia de sânge din decembrie 1989. A condamnat
demolarea bisericilor, a satelor românești, represaliile
de după revoluția din Ungaria, de după toate
mișcările muncitorești, inclusiv cele de la Brașov, cenzura
și măsurile luate împotriva reunirii intelectualilor
cu prilejul sărbătoririi lui Eminescu, în 1989. L-a comparat
pe Ceaușescu cu Ubu și Pol Pot. Și a prevăzut pas
cu pas, cum rezultă din Scara leilor, tranziția, crizele
democrației, criza morală și de proiecte vizionare, cu
o clarviziune, răbdare și înțelepciune ce fac cu atât mai
grotești evoluțiile republicii și spasmele Puterii care a
pus în paranteză legitimitatea și, de atâtea ori, țara și
poporul român.
A.R.: Cum a fost prima întâlnire cu meleagurile natale ale
părinților dvs.?
D.U.: Am scris în ambele cărți despre Basarabia. Primul
lucru care m-a șocat a fost calibrarea diferită a căilor
ferate. Apoi granița de sârmă ghimpată trecând prin
curtea aceleiași familii. Apoi crucile mai mici decât firul
de iarbă și mormintele bunicilor mei dinspre mama,
scufundate în pământ. Apoi casa mamei, a bunicilor ei,
desfăcută și folosită pe bucăți de alte case, o streașină ici,
un stâlp de pridvor, o fereastră...o ușă, o clanță, cărămizile
ei rezidite în alte ziduri și sub alte tencuieli. Apoi
lubenițele rostogolite în Nistru, cetățile fortificate, atâtea
cetăți construite de domnitorii români. Am povestit
mult despre asta. N-am povestit nimic în cărțile mele
încă despre meleagurile natale ale tatălui meu, despre
Bacău, despre mulțimea de Uricariu din Nadișa-
Moinești, despre bunicii mei dinspre tata, Gheorghe și
Smaranda. Poate pentru că sunt și au rămas în România
și nu mi-e frică de o posibilă pierdere sau ștergere
a urmelor.
A.R.: De ce „Scara leilor”?
D.U.: Pentru că ea există și azi. Ea duce la intrarea principală
din castelul Alupka din Crimeea, construit de
prințul sau contele Vorontsov, care a fost guvernatorul
Noii Rusii. E la 16 km de Yalta. Aici au locuit Churchill
și eternul său ministru de externe pe care l-a folosit
vreme de trei mandate, celebrul Anthony Eden și
Alexander Cadogan Subsecretar Permanent la Ministerul
Afacerilor Externeîn anii 1938-1946. Cei trei formau
delegația britanică în timpul Conferinței de la Yalta.
Conferința Argonauților, ca nume codificat. Care a
împărțit Europa în zone de influență și a azvârlit atâtea
țări sub cizma sovietică și dictatura comunistă. E o scară
monumentală, străjuită de două perechi de lei. Una
care doarme și una care stă de veghe. Trează și gata să
acționeze ori să reacționeze.Leii simbolizează puterea.
Atât cât trăim urcăm sau coborâm treptele adevărului
și ale minciunii. Așa facem și când ne scriem cărțile.
Toți scriitorii visează să li se recunoască ghiara leului în
cărțile pe care le scriu.
Invitatul revistei HYPERION 7