citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

More documents

Recommendations

Info

sub îndrumarea regretatului Ion Chiric. Momentul acela de graţie m-a făcut să dorm o noapte somnul zeilor. A fost și începutul unei porniri pe care m-am angajat s-o port mai departe cu răbdare și trudă. Primele încercări poetice? Mă raportez aici tot la arbitrar. Iubitor de poezie, am consemnat idei politice fără speranţa că le voi vedea vreodată publicate. Nu știu dacă momentul de care v-am vorbit poate fi considerat debut. Știu doar că m-a marcat și m-a determinat să continui. 3. Drumul până la prima carte n-a fost decât o selecţie personală a scrierilor anterioare. Așa a apărut primul volum de versuri „Naștere perpetuă” la ed. Zedax, în anul. Mă uit acum la el ca la un copil care mai avea multe de învăţat. Sunt acolo versuri pe care azi le-aș corecta. Sper s-o fac într-o altă ediţie revizuită și adăugită. 4. Eram elevă la un liceu comunal (Pătârlagele, jud. Buzău) când profesorul de limba română, o persoană exigentă care foarte rar dădea nota 9 vreunei teze, m-a notat cu 19 și cu felicitări pentru lucrare. Nu-mi amintesc ce anume temă tratasem, ţin minte doar impactul pe care l-a provocat aprecierea lui asupra mea. Fiind în an terminal, mi-a recomandat să dau admitere la Facultatea de Limbă și Literatură Română – nu l-am ascultat. Destin sau opţiune? Aveam cam 17 ani și fără să știu prea bine ce porţi puteau să mi se deschidă (sau nu) am ales alt drum – al medicinii. Studentă la Facultatea de Medicină din Iași am aflat de la un șef de lucrări că vin din jud. Buzău și nu-l cunosc cumva pe marele poet și scriitor V. Voiculescu. Era după 1966, când Voiculescu apăruse în librării. Am cumpărat tot ce-am găsit: nuvele, poezie, roman și cu fervoare m-am apropiat de conjudeţeanul despre care profesorul de limbă română pe care îl privisem ca pe un idol, nu ne-a vorbit nimic. L-am iertat cu timpul, am înţeles că frica poate fi mai puternică decât adevărul. Se poate ca întâlnirea cu Vasile Voiculescu să nu fi influenţat viaţa. A trecut multă vreme până când, la Focșani, unde m-a adus destinul sau /și opţiunea, am întâlnit scriitori grupaţi în jurul Salonului Literar Dragosloveni. Am ţinut aproape de ei din vechea dorinţă de comunicare cu fenomenul literar. Am devenit apoi membru fondator al Asociaţiei Literare Duiliu Zamfirescu în anul 2000, am mai publicat două cărţi de poezie și una de proză, am fost acceptată ca membru al Uniunii Scriitorilor în 2007. Activez ca secretar literar la revista Oglinda Literară care tocmai a împlinit 7 ani de apariţie lunară. Prieteni? Poeţi, scriitori din Vrancea, din ţară și din afara ţării – nu dau nume ca să nu comit nedreptatea de a nu-i consemna pe toţi. 5. Consimt și gândirea liberă are din punctul meu de vedere același numitor comun – Raportarea la politică este discutabilă (nu o spun eu, o spune istoria). Politica timpului în care trăiesc impune anumite constrângeri. Te supui lor sau nu. Ai curajul să spui ce nu ţi se pare corect, suporţi consecinţele. Te pliezi pe reguli impuse iar suporţi consecinţele. Mai devreme sau mai târziu. Abia aici se confruntă destinul cu opţiunea. Și nu este o problemă a lumii contemporane. A fost, este și va rămâne o problemă. Relaţia cetăţean – scriitor este o asumare conștientă a gândirii libere – chiar dacă riscul ieșirii din „front” nu schimbă nimic peste noapte măcar păstrează credinţa și asta reprezintă hrana spirituală a existenţei. 6/7. Trecerea peste milenii n-a egalizat condiţii sociale, economice, morale. Literatura a supravieţuit până acum tocmai datorită gândirii libere și a reprezentat o pârghie importantă în menţinerea trează a conștiinţei. Cred că literatura română contemporană își va continua drumul având ca suport motivul naţiei. S-a deschis drumul spre scris, printre altele. Se scrie mult și publică mult. Poate prea mult și nu întotdeauna cu talent. Nu mai există cenzura dar cred că nu va dispărea cenzura „selecţiei naturale”. Avem modele autohtone, pe care nu trebuie să le ignorăm. Se pare că iniţiativa dumneavoastră de „recuperare a memoriei” – tocmai asta urmărește. Raportarea nu la iniţiative ci la valoare. Mileniul III a adus ca noutate ideea de globalizare. Explozia tehnică și informatică trece rapid frontierele și agresează masele cu tentaţia facilă a societăţii de consum. Este evident că se consumă frenetic orice, mai puţin cultură adevărată. Așa cum bolile sau războaiele au decimat naţii dar n-au împiedicat înmulţirea speciei umane, sper că acest mileniu globalizator să nu decimeze datul natural al gândirii – literatura română contemporană! Interesează pe cineva? Dacă da, nu se prea vede. Revistele literare (cu 2 – 3 excepţii) nu primesc ajutor financiar, difuzarea lor depășește cu mult preţul de vânzare. Cărţile publicate în provincie nu depășesc frontiera judeţelor unde apar. Ne mai întâlnim pe la festivaluri literare organizate cu eforturi inimaginabile, mai schimbăm cărţi între noi, mai aflăm rar unii de alţii. De tineri nu se mai ocupă nimeni, să-i atragă spre cultivarea organului gânditor în grădina literaturii, cam astea sunt perspectivele deocamdată. decembrie 2008, Focşani Aurel sibiceAnu „M-am luminat, aş putea zice, mi-am dat seama că, de fapt, artele şi literatura sunt spectacole, legături cu omul străvechi, care nu se gândea pe sine într-un timp istoric, ci într-un timp eroic, pendinte de voinţa zeilor. Din acel moment am început să trăiesc, lăuntric, spectacolul literaturii, dincolo de etica şi de morala oficiale. De aici am prins şi putere să mă implic civic, să mă manifest public împotriva semnelor culturale oficiale.” 1. Destinul, în înţelesul clasic al conceptului, este „un ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de voinţa unui om și care compun viaţa lui” Deci el este implacabil și este răspunzător de opţiunile noastre, ni le conţine ! Dacă după o viaţă trăită nu prea avem ce arăta lumii, nu prea avem ce duce la „numărătoare”, putem să ne ascundem după lucrarea destinului, pentru că el este, după cum bine spunea Papini, un „etern și abstract ţap ispășitor al slăbiciunilor omenești”! Pe la douăzeci și ceva de ani m-am trezit gândind serios la destin. Aveam două cărţi publicate, eram nemulţumit de ele, voiam să le depășesc, să găsesc o cale a mea, care să mă individualizeze. Libertatea de a publica literatură adevărată era din ce în ce mai restrânsă, era apanajul a doar câteva vârfuri ale lumii literare românești. Atunci m-am întrebat serios ce este destinul, cum acţionează, ce se va petrece cu mine? Așa am ajuns la moiră, la tragedia greacă. Ca un făcut, am primit o explicaţie tot din zona literaturii. Reciteam „Nopţile de sânziene”; undeva, acolo, Eliade spune: „Destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în spectacol”. M-am luminat, aș putea zice, mi-am dat seama că, de fapt, artele și literatura sunt spectacole, legături cu omul străvechi, care nu 16 HYPERION Anchetele revistei
se gândea pe sine într-un timp istoric, ci într-un timp eroic, pendinte de voinţa zeilor. Din acel moment am început să trăiesc, lăuntric, spectacolul literaturii, dincolo de etica și de morala oficiale. De aici am prins și putere să mă implic civic, să mă manifest public împotriva semnelor culturale oficiale. 2. Primele mele adevărate încercări literare se situează cam pe la 14 ani. Citisem cu o ușurinţă inexplicabilă „Tristele și ponticele” lui Ovidius. Eram uluit cum o poezie și o greșeală îl pot duce pe om în exil. Atunci am scris un lung poem, despre care profesoara mea de română , Adela Tican, nepoata călătorului și povestitorului Mihai Tican Roumano, spunea că trece dincolo de ceea ce se cheamă încercare literară. Poemul se intitula „Frumuseţi nevăzute”, se întindea pe 10 pagini și era scris sub influenţa lui Ovidiu. „Frumuseţile” mele au fost găsite de tata, analizate și distruse fără milă, spunându-mi că „mă șubrezesc la minte dacă mă ţin de astea”. Cred că am debutat cu adevărat abia cu a treia carte, „Cartea făpturii”, în 1987. Poetul Cezar Baltag, care îmi acordase prietenia de vreo cinci ani, m-a „înfiat” sufletește. Din păcate nu a putut publica o cronică la această carte; intrase în dizgraţia oficialităţilor pentru că nu-l convinsese pe Mircea Eliade să facă o vizită în România, vizită care ar fi legitimat regimul Cârmaciului. Cu toate că eram urmărit de securitate și mi se restrânseseră posibilităţile de exprimare, apar două cronici elogioase despre cartea mea, semnate de Mircea Bârsilă și Constanţa Buzea. 3. Prima carte am publicat-o la o vârstă fragedă, 22 de ani, pe cheltuială proprie, fără a-mi fi apărut ceva în vreo publicaţie. Drumul până aici a fost sinuos; am început un seminar teologic, l-am abandonat, am terminat o școală profesională de chimie, un liceu seral, secţia uman, am intrat în „câmpul muncii”, am citit și am scris. 4. În toată această perioadă am beneficiat de îndrumarea profesorului și poetului Ion Cincă. Ei, da! Ion Cincă, apoi: poetul Virgil Diaconu, criticul Marian Barbu, poetul Aurelian Chivu, fraţii Gheorghe Pantelie și Ion Pantilie, ambii pictori, actorul Gigi Ionescu, pot spune că sunt oameni pe care mi i-a trimis… destinul! Sutele de întâlniri, cu cei amintiţi, erau prilejuri pentru a discuta pe seama unor cărţi, spectacole, expoziţii; au contribuit la formarea mea, acești minunaţi oameni mi-au dat încrederea lor, au crezut în mine. Cu timpul, acest grup a mai sporit, s-a transformat într-o adevărată școală a dialogului, într-o celulă de rezistenţă la dogmatism. De la fiecare am avut de învăţat, fiecare a contribuit, într-un fel sau altul, la formarea mea. Prin 1976, poetul Virgil Diaconu, simţind că am nevoie de o confirmare, de un stimulent, m-a pus să alcătuiesc o carte de sine stătătoare. Așa că am selectat vreo 50-60 de poeme dintre cele aproape 200, câte aveam scrise pe atunci. În anul următor îmi apărea prima plachetă de versuri, „Aflările”. 5. Înainte de anul 1989, cetăţeanul vedea în scriitor partea lui liberă, marea majoritatea tăcută își găsea vocea în scriitor. Cetăţeanul și scriitorul se respectau reciproc, se iubeau. Exista, din partea cetăţeanului, o imensă disponibilitate de a-l respecta chiar și pe scriitorul „angajat” politic. În marea lui cumsecădenie, cetăţeanul îi găsea alibiuri acestuia din urmă. După 1989, din interese politice, Puterea emanată a demonizat scriitorul, intelectualul. Pe fondul unor interese politice, trebuia să ţină captivă voinţa cetăţenilor, așa că Puterea i-a demonizat pe intelectuali, pe scriitori, adică pe singurii în stare să-l elibereze pe omul obișnuit de prejudecăţi și de mrejele manipulării. Așa s-a născut „neuitata” lozincă „Moarte intelectualilor”; cred că în nici o ţară din Est nu s-a auzit o așa de criminală lozincă. În ultimul deceniu, cetăţeanul este captivat de televiziuni, de virtual, de căpătuială, de supravieţuire, de produse culturale mediocre, de un underground dubios. Scriitorul și lucrarea minţii lui par a fi anomizate, asta pentru că relaţia lui cu publicul este jugulată de cele pomenite… Cât privește relaţia scriitorului cu Puterea ce să spun? Unii scriitori, nu tocmai mulţi, sunt în relaţii clientelare cu puterea. Cei dintâi au nevoie de bunăstarea materială, pe care puterea le-o oferă în schimbul legitimării pe care o capătă asociindu-și nume grele ale culturii și literaturii. Dacă mai punem la socoteală și captivitatea economică în care se află mass-media, avem imaginea unui cetăţean generic părăsit de toţi și de toate. Nu cred că puterile, regimurile care s-au succedat, au dorit un parteneriat cu scriitorii, cu oamenii de cultură, în genere, pentru un proiect cultural naţional. Nu și-au dorit decât legitimare periodică, în anii electorali mai ales. Atitudinea asta ne face vulnerabilă identitatea culturală scrisă, mai ales că am intrat în structura U.E. înainte de a ne face literatura naţională cunoscută mai bine pe plan extern. În general, Puterea, oricare ar fi ea, acţionează nemărturisit în „spiritul” a ceea ce se cheamă „Paradoxul lui Orwell“: “Adaptati-va aspiraţiile la scopurile noastre!“ 6. Literatura română contemporană a intrat în mileniul al treilea cu aceleași probleme, pe care le avea și la sfârșitul mileniului trecut, anume: recucerirea cititorului; pentru asta trebuie să apară impresariatul literar, acesta să fie o adevărată instituţie; critica de întâmpinare trebuie să-și reconsidere rosturile, să fie corectă, să nu facă rabat la produsele veleitarilor. Veleitarii s-au înmulţit, pun pe piaţa cărţii făcături influenţate de un postmodernism „nerumegat”, pernicios. Mai toţi nu a o identitate a scriiturii, își pot înlocui oricând numele între ei, pe plachetele de versuri sau de povestiri; avem același produs care imită optzecismul și post-opzecismul, acesta din urmă construit pe șabloane ieftine și inconsistente, ridicole. Mai nou, acest soi de pseudo-scriitori și-au mutat sfera de interes în spaţiul virtual, unde captivează și manipulează potenţialele energii creatoare, dornice de socializare literară și de afirmare. Fără să-și dea seama, sute, mii de tineri se încolonează într-o oaste de strânsură fără un chip definit. Prezenţa în „virtual” a unor scriitori veritabili este sancţionată prin ignorare, marginalizare și adesea, prin invectivă „elitistă”. Mi se pare nimerit modul cum sunt prezentaţi noii scriitori de criticul Alex Ștefănescu: „Scriitorii de azi își lustruiesc la nesfârșit bocancii, învaţă să bată pasul de defilare și poartă în spate zdrăngănitoare pistoale automate, având ca singură satisfacţie calificativul „foarte bine“ acordat de comandantul de pluton. Eficacitatea și utilitatea pregătirii lor rămân neverificate. Ei nu s-au mai confruntat de mult cu publicul, cu publicul real, nemilos în aprecieri, nu cu acela anemiat și tendenţios, format din ei înșiși„. 7. Vorbiţi de un timp al creaţiei… Mulţi sunt tentaţi să spună, aidoma lui Hölderlin – „La ce bun poeţi în vreme de restriște?...“. Ei bine, poezia literatura, au fost posibile și la Auschwitz, și după, și în comunism… Luat individual, scriitorul în sine dispune de timpul pe care îl are, scrie fie ocazional, sub imperiul inspiraţiei, fie programat. Mai toţi scriitorii muncesc pentru a-și câștiga pâinea și creează într-un segment din timpul rămas. În ceea ce mă privește, de cinci ani sunt pensionar și-mi organizez timpul după nevoile pe care le am. De programat mi-am programat doar lecturile; citesc zilnic cel puţin 20 de pagini, de peste 40 de ani. În prezent scriu o carte despre boema piteșteană; povestesc fapte și întâmplări, fac portretele literare ale scriitorilor, actorilor, plasticienilor și ziariștilor de prin partea locului; toate se petrec pe parcursul ultimilor 15 ani de comunism. A doua parte a viitoarei cărţi cuprinde comentariile mele pe marginea dosarul de urmărire informativă, pe care Securitate mi l-a întocmit, precum și fotocopia acestuia. În acest dosar apar și multe persoane din lumea boemei, despre care vorbesc în prima parte. Această carte de amintiri sper să apară prin 2011. martie 2010, Piteşti Anchetele revistei HYPERION 17
Page 1 and 2: Eminescu in aeternum: pp 90-109 YPE
Page 3 and 4: EA A C C E N T Gellu DoRiAN Pentru
Page 5 and 6: I N V I T A T U L R E V I S T E I i
Page 7 and 8: supranumit-o agenții PR din perioa
Page 9 and 10: în scriitori și se comportă cu a
Page 11 and 12: toate luate la un loc. La Naum se
Page 13 and 14: lor, de care se lipesc gagicile și
Page 15 and 16: care l-am perceput ca fiind aproape
Page 17: A N C H E T E L E AR R AE E AV V AI
Page 21 and 22: Liviu PENDEFUNDA Crucea întrandafi
Page 23 and 24: Vasile TUDOR SONET către ALTEU Un
Page 25 and 26: Aleksandar STOICOVICI chihlimbar st
Page 27 and 28: Anatol GROSU nenica văzut prin och
Page 29 and 30: Octavian PERPELEA oraşul zace ca o
Page 31 and 32: Desen de Eden Ovidiu Luminiţa DASC
Page 33 and 34: și rochiile lanei îi vin ca turna
Page 35 and 36: ună aşa cum este, mici lucruri s-
Page 37 and 38: întreabă: „Afară? Unde?!”.
Page 39 and 40: din local era prea mare ca să aud
Page 41 and 42: cu mușchii încordaţi în efortul
Page 43 and 44: că umbrele începuseră să dispar
Page 45 and 46: S-a întors și se uita circumspect
Page 47 and 48: desprins brusc, rușinaţi și au p
Page 49 and 50: - Mai întâi, Mihaela, am o propun
Page 51 and 52: nu ai alte stări de indispoziţie,
Page 53 and 54: oprit și la Mausoleul durat în pi
Page 55 and 56: oșii pentru anii trecuţi, și flo
Page 57 and 58: Maria care-i aștepta. Doar să-i s
Page 59 and 60: Le era dor unul de altul, dar trebu
Page 61 and 62: TITI: - (jenat): - Sunt disperat…
Page 63 and 64: ACTRIŢA 1: - Din motive pe care bi
Page 65 and 66: El ne făcu mai liberi și mai cu r
Page 67 and 68: VEDIKIORU (iese din scenă pe unde
Page 69 and 70:
(Din culise apare Veteranul, înso
Page 71 and 72:
ACTOR 1: - Mi s-a făcut și mie de
Page 73 and 74:
CABINIERA: - De coada șoricelului
Page 75 and 76:
femeie alergând după ei, cu o fal
Page 77 and 78:
parcă în perpetuă evanescenţă,
Page 79 and 80:
instinctele fac legea, unde gelozia
Page 81 and 82:
drumul spre inimă. / în jurul meu
Page 83 and 84:
Vasile SPiRiDoN O AlTĂ ORÂNDUIAl
Page 85 and 86:
Ciprian VoloC „Mirarea de mine”
Page 87 and 88:
R E L E C T U R I R Radu VoiNESCU C
Page 89 and 90:
[Gellu Naum] poate fi considerat un
Page 91 and 92:
despre geneza sau tribulaţiile unu
Page 93 and 94:
tic [4] , ştiindu-se că romanticu
Page 95 and 96:
lună [47] , abstrage în ea atât
Page 97 and 98:
Smaranda PiNtilEi Iubirea - coordon
Page 99 and 100:
Ana-Elisabeta FloRESCU Ipoteşti -
Page 101 and 102:
„PORNI lUCEAFĂRUl...” lA A XXX
Page 103 and 104:
Alexandru STAN Vibraţii Sunt singu
Page 105 and 106:
Liniile unificatoare ale poeziei ge
Page 107 and 108:
Elena loGhiNoVSki O traducere poeti
Page 109 and 110:
Continuare din pagina 2 Congresul N
Page 111 and 112:
a făcut USR pentru promovarea poez
Page 113 and 114:
Civilizaţia creștină s-a constru
Page 115 and 116:
După această fantezie funestă, c
Page 117 and 118:
În ciuda corpului iluzoriu al lui
Page 119 and 120:
leo BUtNARU RESTABIlIREA PUNŢIlOR
Page 121 and 122:
sinucişi; oricum, atare supoziţii
Page 123 and 124:
vremi, ceea ce învederează, spre
Page 125 and 126:
Agăţaţi în iţele misterului Me
Page 127 and 128:
Inchiostro Se questo inchiostro È
Page 129 and 130:
oare o fugă până la casa în sti
Page 131 and 132:
Alberto GARCíA-TERESA Trebuie să
Page 133 and 134:
Antonio Pennacchi s-a născut la La
Page 135 and 136:
unde sunt încă săraci și se în
Page 137 and 138:
ușier. Abia ușierul a fost cel ca
Page 139 and 140:
Ce putea face bunicul? Pe Rossoni
Page 141 and 142:
Schiţă pentru o istorie a ortodoc
Page 143 and 144:
fie iertat. Îl învăţau minte cu
Page 145 and 146:
încîntare propunerea bătrînului
Page 147 and 148:
și cîrtitori [45] (cei care n-au
Page 149 and 150:
E E S E U Al. CiStElECAN DANILOV, N
Page 151 and 152:
cîndva), peste smoală se pune un
Page 153 and 154:
Istrate sau nașterea poeziei: răs
Page 155 and 156:
unicul liman cu prelungiri firave
Page 157 and 158:
nimic, ia-ţi unii dintr-ai mei…
Page 159 and 160:
Paul GoRBAN Sensul “gândirii sla
Page 161 and 162:
și unica noastă posibilitate de l
Page 163 and 164:
Constantin CoRoiU G. Călinescu, c
Page 165 and 166:
Constantin BUiCiUC Ilie Constantin,
Page 167 and 168:
marius ChElARU Cu gândul că ai cl
Page 169 and 170:
translării din persană în român
Page 171 and 172:
Sub impactul pierderii tatălui pri
Page 173 and 174:
structuri care să poată asigura f
Page 175 and 176:
Faptul că euresiul generează ceva
Page 177 and 178:
Pare că autorul încearcă doar s
Page 179 and 180:
tradiţional, dictând acest gând
Page 181 and 182:
Revelaţia lui Pahomie este mai deg
Page 183 and 184:
A N I V E R S Ă R I AEchim Vancea
Page 185 and 186:
M E M O R I A M Bogdan CREŢU Emil
Page 187 and 188:
stă la temelia oricărei mari poez
Page 189 and 190:
UN VERITABIL REGAL ARTISTIC PRIN RI
Page 191 and 192:
teAtru ARTA PRESUPUNE ŞI O LUPTĂ
Page 193 and 194:
Şi, la urma urmei, cine este „om
Page 195 and 196:
Printre alţi călători în Tibet
Page 197 and 198:
spre lectură, care va fi baza în
Page 199 and 200:
Casa Memorială Mihai Eminescu din
show all

citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?