citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

leo BUtNARU
RESTABIlIREA PUNŢIlOR DE ACCES *
Dar de ce dânsul se hrănește cu oameni?
De ce statul a devenit canibal,
Iar patria – soaţa lui?...
Velimir Hlebnikov, 1917
Veacul meu – otrava mea, veacul meu – cumplitul meu,
Veacul meu – dușmanul meu, veacul meu – iad.
Maina Ţvetaeva
S
Se poate spune cu certitudine că, („exact!”) după o
sută de ani, și în Estul Europei a venit, în fine, timpul valorificării
și sistematizării istorice neconstrânse, necenzurate,
obiective a fascinantei fenomenologii de reînnoire a
discursului literaturocreator, numit avangardă (avangardism)
care este supus(ă) discernerii, reevaluărilor, abordărilor
din multiple unghiuri de apreciere pe care „le
sugerează”, să zicem, permanentul proces de contemporaneizare
a concepţiilor estetice, artistice al(e) lumii ca
civilizaţie.
În ce privește futurismul rus, acea „palmă dată gustului
public”, la 1912, în prezentul nostru ar fi ca și cvasi-autonomizată
de contextul său general de proclamaţie
pe-alocuri extrem de
radicală. Timpul, ca
decantare ideatică și
de atitudine, dar mai
ales opera, activitatea
ulterioară a semnatarilor
ei parcă ar
fi „dezis-o” de excese,
cum ar fi (fost), spre
exemplu, îndemnul
de a-i arunca „de pe
Nava contemporaneităţii”
pe marii înaintași
(Pușkin, Dostoievski,
Tolstoi etc.).
Implicit, același lucru
îl presupunea și radicalismulavangar-
diștilor români: Ion
Vinea – „Jos Arta,/ căci s-a prostituat!” (Contimporanul;
Nr. 49, 1924) sau jubilaţia lui Sașa Pană – „uraa uraaa uraaaa/
arde maculatura bibliotecilor” („unu”, Nr. 1, 1928).
Apoi, în linii mari, „Proclamaţia Președinţilor Globului
Pământesc” (1917) a lui Velimir Hlebnikov poate fi pusă
(sau: adusă) în raport cu ideaţia unuia din manifestele
dada (7 de toate), ce era lansat la Zürich, în martie 1918,
și în care era exprimat regretul că încă nu se cunoaște
o „bază psihică comună întregii umanităţi”, pentru a se
pune în aplicare deplină programul... destructiv-reînnoitor
dada.
Prin urmare, dincolo de experimentul radical, de renunţări
la forme, stiluri, metode sau de căutarea cu orice
preţ a elementului novator, avangarda, în constantele
sale deja „clasicizate”, rămâne a fi arta propriu-zisă, care
confirmă că, de cele mai multe ori, adevărata poezie e
„dincolo” de principiile declarate în diverse manifeste și
chiar e creată în afara lor de însăși semnatarii respectivelor
proclamaţii. În poezia adevărată totdeauna a existat
ceva care nu se lasă supus analizelor literaturologice de un
raţionalism sui generis. Plus faptul că cititorul, de multe
ori chiar cel mai avizat, citește literatura fără a cunoaște
principiile care,
chipurile, ar fi
stat la baza ei;
principii declarate
de autori și
nicidecum respectate
orbește
de ei înșiși.
Astăzi nu
mai e generalnecesar
ca literatura
sau muzica
simfonică,
filosofia sau teoria
relativităţii
să fie (deschise)
vraiște ca semnificaţie.
Unde
1934 - Întrunirea şefilor de lagăre GULAG
mai punem că,
Universalis HYPERION 117