citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Agăţaţi în iţele misterului
Memoria mă împresoară în astă uliţă
de odinioară unde se auzea scrâșnetul căruţii
și vase de pământ deapănă-acum zile de tăcere,
martore ale strădaniilor și pasiunii.
Anii sunt gheme de zori și-asfinţituri,
de întomnate vii culese, de stepă, stearpă
precum deșertul când ploaia
zăbovește să-l ude, sunt aracii,
snopii luaţi în spinare,
mâhnita rupere de maică-mea,
de-nflăcărate presimţiri de infinit
Arse pe rugul păcatului acum înţeles.
Frunza îngălbenește și-și ia zborul...
Ca un veșmânt pe care îl vor roade moliile,
Anii. E-obișnuită această rătăcire
Născătoare de desnădejde și spadă
și care se-mplinește-n bucuria triumfului,
geamătul acela de columbe ce răsună în cerul
pe care-ntr-o zi chipurile noastre vor străluci
printre ulmi, chiparoși și pini împreună.
Trăim agăţaţi în firele misterului,
oameni pe pământ străin. Acum tăciuni aprinși,
acum petale de roză-mbobocită; acum cai nărăvași,
acum profeţi ai unor noi speranţe, până când dincolo
De foc soarta noastră va fi pecetluită.
Din GUARDANDO LEMBI DI CIELO
Si vede il faro del veliero
Già da più sere si vede il faro del veliero,
stanco, lungo le coste erose.
Astro consorte dell’incerto viaggio
che sfida il destino; ed anche questo
riflesso d’acqua marina: forse
di madida luna, che il sereno
scioglie lenta nella valle. Lunghi
percorsi ha tracciato quella sposa
compagna nell’ora dell’insidia;
ch’io possa aprire alla speranza
come quell’alto lume di veliero.
Se vede farul din vârful corabiei
De câteva seri se vede farul corabiei,
Istovit, de-a lungul coastelor măcinate.
Astru consort al călătoriei incerte
Sfidând soarta; și chiar și această
Răsfrângere de apă marină:poate
De lună-nrourată, pe care seninul
O mistuie molcomă-n vale. Drumuri
Lungi a străbătut mireasa
Însoţitoare la ceasul uneltirii;
De-aș putea să le deschid nădejdii
Precum acea înaltă a corabiei lumină.
Din TERRE DI RINASCITA
Se non fossi qui
Se non fossi qui a calpestare queste pietre stanche
e a fare delle mie mani una coppa di neve,
non mi sentirei
come nave smarrita in cerca di terra.
E questo tempo praghese
Che m’appare così freddo
E che attende di ormeggiarmi
Agli scogli del mio mare,
Non sarebbe una pianta senz’acqua,
Un ramo spoglio di fronde,
Una flebile voce
Incisa sul tuo cuore
Come scritture sull’oro.
Non più buie grotte,
I giorni canterebbero inni d’amore;
iI pane e il vino,
La tavola e la dimora
Avrebbero il loro antico sapore;
La tua bocca uscita dal sonno
renderebbe iridescente
L’orizzonte delle mie fatiche.
Ora che le mie radici
Hanno trovato la loro terra,
Vivrei nuove stagioni
E notti rossi di luna
E canterei sereno
Sino alla fine della vita.
Dacă n-aş fi fost aici
Dacă n-aș fi fost aici să calc pe-aceste pietre ostenite
Făcând din mâinele-mi o cupă de zăpadă,
Nu m-aș simţi
Precum o navă rătăcind în căutarea uscatului.
Și acest timp praghez
Ce mi se pare atât de rece
Și care-așteaptă să mă lege la ţărm
De stâncile mării mele,
N-ar fi o plantă fără apă,
Un ram desfrunzit
Un glas lăcrămos
Gravat în inima ta
Precum scripturi în aur
Nici vorbă de-ntunecate peșteri,
Zilelele vor să cânte imne de dragoste;
Pâinea și vinul,
Masa și locuinţa
Vor să aibă străvechea savoare:
Gura ta trezită din somn
Va să facă iridescentă
Zarea strădaniilor mele.
Acum când rădăcinile-mi
Și-au regăsit obârșia,
Va să trăiesc noi anotimpuri
Și nopţi roșii de lună
Și va să cânt limpid
Până ce viaţa mă va părăsi
Universalis HYPERION 123