citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Maria care-i aștepta. Doar să-i scrie când sosesc. Și a
doua, îl privea doar pe dânsul: i s-a propus, ca din toamnă
să predea iar la Universitate, la facultatea de jurnalism,
complet reorganizată, un curs special de istoria literaturii
universale! ,,Îţi dai seama, iubire, că renasc, reiau munca
universitară, la care am visat în tinereţe. Iar acum, cu tine,
iubire, trăiesc și marea iubire!”
*
La începutul lui august au reușit să evadeze pentru
două săptămâni sus la munte, la Soveja, la cei doi bătrâni,
care i-au așteptat cu drag. Au fost zile așa cum și-au dorit.
El a început să-i vorbească de proiectele sale, de cursul
pe care va trebui să-l susţină în curând. I-a spus, mai
în glumă, mai în serios, să se înscrie din nou la facultate,
să vină la cursul său. ,,Ca să vezi cât de bătrână sunt eu,
faţă de tinerele care vor să ajungă mari jurnaliste, că așa-i
noua modă. Pentru generaţiile noastre era la modă să fii
inginer sau doctor. Ar putea veni în schimb Magda, nu eu,
domn’ profesor universitar”. Hai să lăsăm tachinările a intervenit
el. Eu am început să văd o importantă schimbare:
trăim după 22 decembrie într-o lume tot mai nebună,
mai debusolată, într-o tranziţie, de la prea multă liniște,
de la șoapte, la prea multă gălăgie și strigăte. Iar noi suntem
dincolo de ei, putem să ne avem unul pe altul și putem
naviga mai lesne prin balamucul care ne înconjoară,
ura și mizeria dezlănţuite.
S-au iubit pe îndelete, în tihnă, ca doi oameni naufragiaţi,
într-un capăt de lume. Au hălăduit mai puţin, dar
au avut și o surpriză neplăcută. Chiar în ajunul plecării,
au dat nas în nas cu Șefu’, cu tatăl Magdei. Firește că au
trebuit să găsească explicaţii, că tocmai s-au întâlnit, că el
a fost la Complexul balnear ,,Mioriţa”, că ea e în trecere,
ș.a.m.d. Fiecare a înţeles ce a vrut. Asta le-a și precipitat
plecarea. Aurel era într-adevăr grăbit să-și pună la punct
cursul. Trebuia să-l prezinte curând în faţa comisiei de la
decanat. Avea emoţii ca un debutant. Amfiteatrul era plin.
De tinere și tineri, dar și ceva mai în vârstă, dintre cei care
fuseseră trimiși la vechea structură, a partidului unic, vestita
Academie ,,Ștefan Gheorghiu”. Știa vorba care circulă
atunci printre acei cursanţi trimiși cu dosarul de cadre: ca
să obţii diploma trebuie să îndeplinești două condiţii: să
nu pierzi cartela de la cantină și să nu te calce troleul!
În prima joi din noiembrie, când se împlineau doi ani
de când s-au cunoscut a invitat-o să asiste la un curs special
al său. Nu i-a spus tematica, dar i-a precizat că spera
să-i placă, i se adresează ei, iubirii sale. N-a vrut să fie văzuţi
împreună. A promis că vine, dar a făcut-o în ultimul
minut. Era deja pe podium, în faţa amfiteatrului aproape
plin. A intrat și s-a așezat în penultimul rând. Și-a scos
din poșetă un carnet pentru a lua notiţe, ca orice studentă.
Pe același rând mai erau câteva tinere. Frumoase, elegante.
Două din ele au remarcat-o când a apărut și și-au făcut
cu ochiul, ridicând din umeri.
Când a descoperit-o profesorul universitar a tresărit,
a ridicat mâna în direcţia ei, a pierdut-o intr-un gest larg,
doar tonul vocii parcă i s-a schimbat. Sau aceasta a fost
impresia Mihaelei.
,,Domnișoarelor și domnilor, așa cum v-am precizat,
astăzi voi încerca să vă prezint cum au încercat de-a lungul
mileniilor, oamenii, să surprindă una din cele mai
grele de definit stări umane, și anume sentimentul, sau
starea de beatitudine sau iubire. De relaţii între sexe, dar
nu la nivelul primatelor, a regnului animal. Ca jurnaliști
în devenire, vedeţi că acum la modă, se vinde bine, face
reating, cum se spune mai nou, elemente care ţin de carnal,
de hormonal, nu de iubirea în sine…
Mihaela îl asculta mirată, dar și-a dat repede seama
că Aurel a invitat-o anume la acest curs spre a-și mărturisi
în public opiniile sale faţă de iubire, de sentimentele
sale. Descoperirea aceasta pe moment a măgulit-o, dar a
și pus-o în gardă, în alertă: până unde poate merge avântul
său, să nu facă vreo prostie și să năruie totul?!
Dar, să trecem și la exemple culese de mine dintr-o
Antologie din poezia de dragoste a lumii, apărută în urmă
cu câţiva ani în cunoscuta ,,Biblioteca pentru toţi”. Să începem
cu primele mărturii, venite din unul din primele
leagăne ale civilizaţiei umane, care inventând o scriere a
reușit să ne transmită mărturii ale sentimentelor lor de iubire.
Ascultaţi-le și încercaţi să le comparaţi cu ale noastre,
ca să vedeţi dacă sunt diferenţe peste atâtea milenii.
Un anonim care a trăit în Egiptul antic, pe valea Nilului,
în urmă cu vreo trei milenii, cu hieroglifele lor:
Mai bună decât toate leacurile mi-e iubita
Mai bună decât toate descântecele!
Pasul ei îmi poartă noroc!
Când o văd sunt iar sănătos
Când ochii-i deschide, trupu-mi întinerește
Când spune ceva sunt iarăși puternic.
Când o strâng în braţele mele, răul se îndepărtează.
De șapte zile e departe de mine!
Mihaela a apucat să le noteze cu multe prescurtări,
cum făcea când era cu adevărat studentă în Iași la Politehnică.
A simţit că-i erau direct adresate. În sinea ei era
flatată, se gândea la el, îl vedea cu câtă pasiune vorbea, cu
ce intonaţie recita, recita cum a făcut-o în cele doua veri,
acolo, sub cetina munţilor Vrancei, lăcaș tainic al cântecului
lor de iubire… O furau gândurile amintirile, se concentra
greu ca să reţină cuvintele sale, care simţea în vibraţia
lor că-i sunt adresate doar ei, deși ajungeau la urechile
atâtor studente, care, desigur, îl admirau…
De jos, de pe piedestal , profesorul a continuat cu o serie
de perle din vechea poezie japoneză, în forma scurtă,
haiku. A reușit să noteze doar trei: ,,Aș vrea să trec un fir
prin lacrimile mele și să fac un colan pentru tine”. Un înger
rău din ceruri împrăștie cenușa patimii mele îngheţate,
până departe. O, ce greu apasă iar pe suflet și ce ușoară
e în palmă! ,,Atât de multe au fost nopţile, când plină de
încredere te așteptam. Și tu n-ai venit, încât mi-am zis:
nu-l mai aștept. Și, până la urmă totuși te-am așteptat!.
Încerca să se concentreze, dar îi veneau în minte secvenţe
din relaţia lor. De unde au pornit și până unde au
ajuns? Și doar în doi ani?! Recunoștea că nu s-a așteptat la
nimic când au început primele semne. Și totuși, s-a lăsat
prinsă. Ducea și ea dorul afecţiunii. Nu doar dăruită dar
și primită. Într-adevăr, are dreptate Aurel, că la ei e nevoia
de comunicare. Iar el, atunci, acolo, îi comunica, de faţă
cu studentele și studenţii săi, sentimentele sale, sintetizate
în stihurile altora.
,,Hafiz scria în urmă cu peste șase veacuri, în Persia
medievală, islamică, continua profesorul- Reţineţi unul
din catrenele sale, al VII-lea:
Beletristica HYPERION 55