citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

oșii pentru anii trecuţi, și floarea cea mai mare, streliţia
purpurie, pentru anul nostru. La mulţi ani iubire!”
Ea l-a îmbrăţișat, buchetul rămânând lipit de pardesiele
lor. I-au dat lacrimile. I-a găsit buzele și i le-a strivit cu
un sărut pătimaș. Reciproc. ,,Suntem doi nebuni, Aurel,
dar tu mă întreci. Și-mi pare nespus de rău, că m-ai așteptat
atât, iar eu trebuie să ajung acum acasă, unde este deja
oficialul și câţiva oameni de-ai lui. Scuză-mă, scuză-mă
că nu mai pot rămâne, deși mi-aș dori la fel de mult ca și
tine. Voi fi acolo, acasă, dar cu gândul că ne vom revedea
duminică, la masa noastră de la Carul cu Bere. Promit. Ai
grijă de tine!”
N-au reușit să se vadă cum stabiliseră. El a fost cel
care n-a putut veni. Era ţintuit în casă, în pat, de o răceală
zdravănă, contactată nu doar în seara aniversării, dar și în
clasele neîncălzite. A lipsit și de la școală. Au venit câţiva
elevi să-l viziteze, ca să nu mai amintim de cei înscriși la
meditaţii. Cea mai îngrijorată era bătrâna, ea fiind de toate:
infirmieră, dispecer la telefon, cât și cu primirea oaspeţilor,
în afara treburilor casei. A răsuflat ușurată când
l-a văzut înapoi pe picioare. Dar îl ţinea sub supraveghere
strictă, ca să nu recidiveze. Mihaela a dat de două ori telefoane,
spunând că a aflat de la Magda că profesorul e în
suferinţă. Au reușit să schimbe și câteva cuvinte protocolare.
Aurel le așteptase atâta și i-a spus când s-au revăzut,
că ele i-au grăbit însănătoșirea. Abia după trei săptămâni
a putut să o convingă pe mama soacră că trebuie totuși să
iasă duminică la întâlnirea cu băieţii la bridge, deoarece
au venit pe rând să-l vadă, i-au procurat și medicamente.
S-au comportat ca adevăraţi parteneri, la bine și la rău.
La sfârșitul lui noiembrie, în ultima duminică au reușit
să se revadă. Arăta mai slăbit, avea părul mai cernit.
Ori așa i s-a părut Mihaelei. Stăteau faţă în faţă și nu știau
ce să-și mai spună, deși pregătiseră adevărate discursuri.
- Chiar a trecut un an, Aurele?! Un an cu atâtea amintiri,
zilele și nopţile în care tu ai fost ţinut la pat, din cauza
mea, dar și a ta că te-ai purtat mai ceva ca un puștan. Nici
elevii tăi nu cred că ar face ceea ce faci tu!
- Da iubire, nu mă judeca prea tare, dar parcă trăiesc
altă viaţă. Uită-te în jur, la cenușiul, la angoasa din jur, la
lipsuri și mizerie. Ori tu ești comoara, bogăţia mea, care
mă face să uit de ceea ce e în jur. Abia acum reușesc să
înţeleg, ce au scris atâţia despre ce înseamnă să-ţi găsești
sufletul pereche! Tu ești speranţa mea, într-o lume care
bâjbâie în întuneric și se iluzionează că se va arăta măcar
o licărire de speranţă. Au gândit că la congresul partidului
se vor produce schimbări, ca la toţi vecinii noștri socialiști.
Dar totul s-a încheiat cu urale și aplauze, cu aceeași
garnitură în prezidiu. Suntem cu toţii niște nenorociţi,
care ne merităm condiţia, niște mămăligari. Dar noi suntem
altfel, pentru că ne avem unul pe altul, chiar dacă trebuie
să ne ferim de ceilalţi, ca partizanii. Să ne ferim și să
rezistăm, așa, ca partizanii, din cărţile adolescenţei, căci
va veni și timpul nostru, când vom rămâne nedespărţiţi.
. Aurele, tu chiar crezi în ceea ce spui? Crezi că avem
vreun viitor? dar să lăsăm această filosofie gravă și să ne
trăim clipa, să ne bucurăm că ne-am reîntâlnit. Nici mie
nu mi-a fost ușor, mai ales că nu puteam să fiu în preajma
ta. Hai să ne bucurăm iar de acest prânz în doi, binecuvântaţi
de bărboșii aceștia care ne privesc din picturi,
îndemnându-ne să cinstim! Că doar suntem la Carul cu
bere, pe urmele lui Eminescu, Caragiale și ai altor clasici,
cu a căror opere le umpli capul elevilor tăi. Cu care, uneori,
mai dai nas în nas, chiar sub aceste bolţi...
*
A venit din nou prima lună oficială de iarnă-decembrie.
Un nou final de an, dar de data aceasta, Aurel, era
mulţumit, poate după atâţia ani. Dincolo de tristeţi și parastase
pentru cei dragi trecuţi în lumea umbrelor, o avea
acum pe Mihaela, căreia îi spunea adesea, simplu, iubire.
A ajuns să nu-l mai preocupe ceea ce se întâmplă în jurul
său: griji, întrebări, speranţe. Era preocupat doar că
vine vacanţa de iarnă și-i era dor de bulgăreală cu primul
lor sărut. S-a interesat de spectacolele de la ,,Grădina
Icoanei”, dar și de posibilitatea unei noi evadări undeva
la munte, după Anul Nou. I-a mărturisit gândurile, proiectele
sale când s-au reîntâlnit peste alte două săptămâni,
tot la Carul cu Bere.
,,Bine, Aurele, dar tu uiţi că nu suntem singuri. Fiecare
are familie și obligaţiile ei. Știu că e atât de trist ca de
sărbătorile acestea de iarnă, când erau numai bucurii și
petreceri, când eram copii odată, cum spunea o romanţă,
iar acum fie suntem singuri, fie facem Crăciunul și Revelionul
în familie sau la prieteni, dar cu gândul în altă parte,
unde ne-ar plăcea cu adevărat să fim. Plus, lumea asta
care tace, se frământă, gata să explodeze… Hai să lăsăm
lucrurile să curgă. Totuși, un spectacol, poate ar fi ceva
realist. Ne-ar prinde bine, ca un inedit Crăciun și Revelion,
în doi, al nostru. Aștept propuneri concrete.”
Propunerea a venit, dar prea târziu, dându-le peste
cap toate proiectele. Deși neimplicaţi și ferindu-se de
viaţa politică totuși au trebuit să-i fie martori. Profesorul
a luat bilete la teatru pentru vineri, 22 decembrie, ca
să marcheze anul scurs de la ,,bătaia cu bulgări și primul
sărut”. Au trebuit să recunoască amândoi, că adesea, gândeau
și vorbeau ca doi adolescenţi.
La mitingul din ajun, de joi, a fost doar Otilia, împreună
cu o listă întreagă din fabrică. A fost prezent și soţul
Mihaelei, ministerul chimiei fiind prin preajmă. Aurel
a rămas în școală ca să definitiveze mediile elevilor.
Mihaela a reușit să se fofileze, să se piardă pe drum și să
ajungă acasă. Nici n-a dat drumul la televizor ca să vadă
transmisia mitingului. Pur și simplu nu o interesa. Soţul
a sunat târziu, spre miezul nopţii spunându-i că trebuie
să mai întârzie, că e o situaţie specială la birou. A închis
spunându-și că ,,situaţia specială” este vreo mândră unde
e în ,,delegaţie”.
A doua zi dimineaţa când s-a dus să ia metroul spre
a ajunge la serviciu a văzut lume încolonată afluind spre
centru. ,,O fi alt miting?! S-a întrebat, dar o doamnă în
vârstă a prins-o de braţ și i-a șoptit. ,,Stai aici, femeie, că
a explodat mămăliga! În centru, în Piaţă e agitaţie, lupte,
morţi, revoluţie… gata s-a zis…” S-a desprins din strânsoarea
femeii și a mers mai departe…
Profesorul era însă la curent cu evenimentele. Mama
soacră asculta seară de seară știrile. Din când în când îi
informa și pe cei doi ,,musafiri-colocatari”, cum îi mai
apostrofa, cu cele mai noi vești. Otilia ridica din umeri,
dar ginerele, uneori când nu era grăbit, îi cerea amănunte.
La laborator, dar și la școală, oamenii vorbeau pe șoptite.
După ce au aflat de la radio pe la ora 10, că ministrul
Beletristica HYPERION 53