citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

nimic, ia-ţi unii dintr-ai mei…și a doua zi apare în toate
marile ziare pe fronton „Enzensberger în chiloţii de baie
ai lui Hrușciov”….Da, zâmbește cam stingher și sastisit
deja de această istorisire…se bea vodcă, pe care eu nu o
pot suferi…sto vodca…ceea ce înseamnă o sută de grame,
pe care o turnau ca apa pe gât….Revine și-mi aduce…o
vodcă poloneză. Deh, îmi zic, tot din Est, tot din Est și
ăsta, își zice el…lui își toarnă o manzanilla…Ciocnim...
Se-ntrerupe brusc la jumătatea drumului: Cum se spune
în românește – și ochii îi lucesc de curiozitate…Noroc
ori sănătate, îi zic. Îi plac aceste cuvinte, fiindcă le repetă
fără cusur de mai multe ori…de la sanum din latină,
zice deodată și soarbe în sfârșit din pahar. Prind din zbor
momentul de acalmie și-ncep a face diferenţierile dintre
cele două dictaturi: cea estică și cea vestică a prestaţiei
absolute, fanatismul prestaţiei. Mă ascultă foarte atent cu
același Jaa, jaa, însă ca și cum și-ar lua avânt și nu făcând
doar uz de o rutină obosită. Chiar și atunci când evidenţiez
polaritatea Est-Vest.
Devine foarte concentrat, dând din cap când îi vorbesc
de polaritatea iluzionară externă, de schizofrenia
ei, de faptul că ea s-a „mutat” în noi după prăbușire, de
crucea pe care o formează omul: est-vest, nord-sud, suflet
și spirit. Foarte interesat pare atunci când îi spun că
mie îmi pare că germanii vestici nu-i prea înghit pe fraţii
lor estici (denumiţi peiorativ de ei, osis), tocmai pentru
faptul că reiese cu evidenţă faptul că unde a năpădit
comunismul, diferenţele naţionale dintre statele aflate
sub această dictatură devin minime. Sistemul copleșește
și egalizează demonic naţiunile. Vesticii tocmai acest
lucru nu-l înghit la fraţii lor din Est: faptul că acești osis
sînt un memento rușinos pentru ei, uitând că datorită
aplecării lor pentru ideologie, inculcarea acelui „Vaterfigur”
(figura tatălui dominant), de acel simbol-noi /wir
(în care teama se atenuează și se refulează-n haită)…ce
s-ar fi întâmplat dacă americanii ar fi întârziat cu câteva
săptămâni…
Îi vorbesc că la noi timpul „nemaiavând răbdare”,
evadează, aproape că n-a mai existat timp, doar vremea
aceea de blestem. Aici, însă nimeni nu are timp. Timpul
e groaza și biciul. Se inventează aparate din ce în ce mai
iuţi spre a economisi timp și nimeni nu mai are timp….
Umflarea în pene a eului în lume, hybrisul modern, aflat
la baza ambelor sisteme….
Fără cooperarea, fără aportul celor „buni”, cei răi
n-ar fi fost în stare să facă ce au făcut, îmi zice deodată….Prind
momentul spre a trece la acel calificativ luat
din Osborn de „young angry men”, cu care a fost „investit”
prin anii 60-70 și Enzensberger și prin care în sine
se demascau ei înșiși, în comoditatea, teama, cantonarea
și conservatorismul lor. Staticul, pustiitor al vitalului,
viaţa și dinamica devenirii. Faptul că el, Enzensberger
părea a-și sorbi forţa tocmai din ceea ce-i repugnă, o
agresivitate intelectuală în sine (revizionism) și nu una
afectivă (revoluţie). Mă privește cu un alt luciu în ochi:
Jaa…jaa…interessant, murmură el, pare-mi-se că avem
pe undeva același temperament, zice zîmbind ușor ironic,
aceeași privire de foarte sus asupra evenimentelor ....dieser
Vogelblick… [4] … și Celan, murmură, parcă fără nici o
legătură cu cele de până acum. Da, încerc eu să-l prind
în acest domeniu atât de sensibil, Celan pentru care limba
germană era în același timp mamă și călău….Însă
în mod straniu el continuă: ...frumos spus...și acel scriitor,
care a fost și el în Rusia, scriind mai pe urmă o carte
a dezamăgirii…comunist din perioada interbelică”….La
cine se va fi referind oare? Ah, Istrati, îi zic..Da. da. Istrati…haiducii
…Pronunţă acest cuvânt în mod șocant
într-o românească fără cusur. Mă uit cu uimire la el, însă
nu mă bagă în seamă: Orientul, zice, Estul cu rușii….extraordinar
Cehov, în piesele sale, ce limbă și structură și
apoi existenţa lui retrasă și modestă, de excelent medic în
Siberia…E rândul meu să fiu din nou șocat: „retrasă și
modestă”, aceste două cuvinte, erau primul semn al unui
regret, fisura, și-n același timp o manifestare deschisă a
predilecţiei sale pentru o formă burgheză de vieţuire, caracterizată
prin cultură și decenţă…Revizionism mi-am
spus, nu revoluţie.
Caut să-l atrag într-o discuţie ambiguă lingvistico-socială:
se manifestă o predilecţie neliniștitoare în reliefarea
comodităţii de sine, precum și a celei morale îi zic, o
comunicare în propoziţii prefabricate, de genul unui limbaj
computerizat, care să nu necesite eforturi de prelucrare,
în paralel cu o aplecare evidentă întru etichetare dintr-o
comoditate, și respingere a oricărei responsabilităţi
și asumări, lipsa de răspundere, în sine relevând tainic o
izolare cumplită, deplânsă însă și dorită în același timp,
simptom al unei schizofrenii generale. Și-n același timp
o reacţie străveche faţă de cei tineri, acuzaţi de traiul lor
în care primesc totul de-a gata, lucru care în fond îi distruge
și pe care de fapt nu și-l doresc așa….însă ce doză
de pustiu și ce nevoie îngrozitoare de tandreţe genuină, îi
zic…Știu, zice, am o fată de 14 ani….e o stare generală de
infantilism sub aparenţa arogantă a unei siguranţe de sine
distrugătoare…am trecut însă și prin perioada nazistă și
post-nazistă…iar azi îmi place această șansă, pe care ţi-o
acordă Europa, de a putea trece ușor de la un teritoriu la
altul, de la o casă de nebuni la alta…atunci când ţi-ajunge…când
te agasează una…Se-apleacă spre a-și scutura
ţigara, ridicându-și spre mine niște ochi în același timp
puri, de o vitalitate și o forţă a pătrunderii atât de mare,
încât ai mereu senzaţia că nu-l poţi înșela cu nici o vorbă,
însă în ei alternează în același timp unde fine de ironie și
apoi deodată un fior de răceală, care parcă se repercutează
în întreaga fiinţă. Straniu amestec simultan.
Uite, îmi spune deodată, aparent fără de legătură,
Grass spre exemplu, a scris un roman bun „Die Blechtrommel”
(Toba de tinichea), însă după aceea ?…S-a
plafonat….a intrat într-o zonă gri…la fel și Handke, care
parcă s-a înrăit după ce inspiraţia, prospeţimea i-au dispărut…Mă
gândesc din nou automat la premiul Nobel,
însă el continuă abrupt : Și-apoi Pessoa…extraordinar în
existenţa sa de aproape necunoscut…Ori Helder, îi spun
eu…Helder ? Cine e ? Își notează de îndată cu o iuţeală
4. privire din perspectiva păsării
Eseu HYPERION 155