citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Raoul SCHROTT
Născut în 1964 în Austria, licirican şi scriitor, autor a numeroase
volume de poezie, precum şi a celebrei cărţi „Născocirea
poeziei. Poezii din primele patru milenii”, o antologie de
traduceri de poezie din patru milenii, apărută la tot atît de
celebra editură a lui Enzensberger Hans Magnus, intitulată
semnificativ “Cealaltă bibiliotecă”, în care apar cărţi rare întro
formă editorială cu totul specifică şi într-un tiraj relativ redus.
Scriitorul şi liricianul austriac, prieten al lui Enzensberger,
este un călător pasionat. Drumurile sale îl poartă nu doar pe
meleaguri îndepărtate şi izolate, precum pustiul egiptean, ci
şi prin epoca limbii, ca spre o pildă cînd a retradus epopeea
lui Gilgameş. Sicilia, unde se întîlnesc Oientul şi Occidentul,
i s-a părtu locul ideal. Din notele sale scurte de călătorie a
luat astfel naştere un ciclu de poeme intitulate “Trionfi”. Cele
treisprezece poeme ale ciclului, beneficiază de o arhitectură
severă, care se revelează doar la o a doua, mai atentă privire.
Versurile unduie între redarea nemijolocită şi o complexitate
autoreflectantă. Astfel, ele se înfăţişează ca nişte fotografii,
care pătrund adînc în istorie, şi care în acelaşi timp documentează
asupra prezenţei plăsmuirii lor. (Andrei Zanca)
LA CUBA
de-un lat de palmă se ivi pîntecul, o narcisă
abia observabilă mireasma ei. ea o purta tocmai
pe aceasta cu ea. pielea ei mată . o peninsulă de frunză îngustă
doar mai întunecoasă înspre cusătură
o cută la o rochie albă
mireasma ei cînd rochia se înfoaie larg.
tivul însăilat ușor descusut de-a lungul
limbii pedunculului. de-un roșu aprins. aproape
s-ar putea bănui deja o cupă. Sub tulpină
am rupt-o ușor . în jurul bobocului
un puf luminos . blînd cuprinzîndu-i pîntecul
degetele . ea, care nu vrea să-și spună numele
pe care eu deîndată aidoma ţie jafar am ţinut-o în braţe
și căreia acum îi duc lipsa.
ERICE
am părăsit camera, lăsîndu-te în faţa oglinzii
să-ţi probezi rochia de anul nou și să telefonezi
cu iubitul tău: fiecărei scene regula ei teatrală
regula ei de-a bea . mi-am adus din barul
deja închis al hotelului
nuci și gin și am citit ceea ce știa Aelian despre Erice .
nu că ar fi dus lipsă de prooemii: cinci gîște și o gazdă rotofeie
ras pînă la înalbăstrire privind în jos cu pleoapele lăsate
din migdala ochiului . fîșîitul întins al unei crengi
la fereastră scanda întunericul afară în faţa semicercului
ţărmului și rămase deodată atîrnînd . vocala vîntului
am ridicat paharul și ţi-am făcut unul din multele mele
complimente. sub coaste se încovrigă rostogolinidu-se ceva
orb de dorinţă . deranjat de hămăitul unui cîine
se ridică din ierarhiile de umbre ale nopţii un cîrd
de păsări, care se lăsă pe coroana arborelui . era cunoscut
ca fiindu-ţi suită pe atunci și că dispăreau peste mare
însă că unul singuratic se întorcea peste cîteva zile un altul
cu penele roșii aproape aurii . și sărbătorea ţie-ţi era menită
din ușa rezemată te-am zărit atunci acoperită în somn
cu telefonul lîngă pernă la picioare costumul
pentru un act pe jumătate terminat
baglio santa croce 29XII 00
MARSALA
în fotografie, strada poartă către grădinile de sare
dincolo de maree amiaza este neguroasă lumina
prinsă în suprafeţe de apă . în grămezi se uscau
sub acoperișurile de ţigă aripile morilor cufundîndu-se-n vînt
o ţară de jos a cerului întreaga mare îndiguită
spre arendă adîncită în gropi și în neadînci bazine
mistuită s-a lăsat mai apoi ca salbandă
liniștită, în construcţia de zi cu zi a salinelor: resturi
de soare sub talpa încremenită . vîntul le-a smuls
din valurile în retragere se-nălţă lucind creastă după creastă
o lumină arzîndă, marea . umbros în ea chipul tău. Coroane
de pini unduind neclar în frontalul unui oraș portuar
ce asfinţește în terase rîndunici de mare . doar de bănuit
privirea ta și ceea ce se contrazicea în ea
SELIMUNT
un scoc de piatră înspre gura fîntînii bazinul secat
și-n jos către malurile arinilor . înaintea golfului înnisipat
chiar și pîrîul încetinește acum acoperit
cu apă de mare . după ploile de iarnă
din nou a fost aici însă un rîu și cum sparge șanţurile
și alimentează izvorul – colina în roșul unduind
al anemonelor, hrana morţilor – fructele ei le-a
purtat odinioară rodia pe cîmpul urnelor și o zeiţă
care sub multe nume a trădat cerul pămîntului
strivită, coaja a înflorit, ivind sămînţă, dînd statuii
culoare, astfel repictat, caducul a cîștigat supremaţie
asupra eternului . l-a atacat moelșindu-l
și asprindu-l precum piatra torsului sub degetele tale
tu pozînd înainte cu braţele ţinute de parcă
te-ai fi ferit de o prăbușire – și lejeritatea aceasta
m-a înţepat dureros . era o contrazicere deschisă
a faptului că doar ce avea durată ar permite
dăruirea: ori pe noi
și totuși a rămas foamea după o siluetă
un obraz peste apă: nu se epuizează niciodată
doar ochii se-ntunecă sub albastrul antimonului
pe potriva pleoapelor lui Isebel . pe ogorul morţii trifoi ud
o rodie crăpată din care se-nfruptă furnicile
și trei, șterse, coloane-bethel: cîte una pentru
frunte pîntec și picior
TAORMINA
O redută . cerul verde-smălţuit ulei de in lucind
înspre mare, golful, spre a duce molcom spre finiș, etna
fumul lui sub verniu mult mai gheţos decît zăpada
pe panta lui . o privire fără de ani
ultimul soare . o spuză de zahăr pe paharul din bar
fîș cu nasturi aurii, șal: cel puţin încă nu – tu
dimpotrivă cu o duzină de ani mai tînără decît femeiea
cu care am fost înainte aici – și scrii scrisori în baie
pe care cu mare plăcere le lași zăcînd . și la ce să
mai ai pretenţii . von gloeden i-a angajat, băieţii de stradă
pe care-i plătea în cadrul platonicii
sale pentru fotografiile de act:
ganymed cu bărbia înspicată și cu maxilarul reliefat
doar că de data aceasta eu sînt paharnicul . și fiecare
dorinţă, doar despotism . te zăresc lîngă mine stînd
lîngă balustradă și mă întreb ce face ca acest chip
să mi-l ivească pe al tău acum, profilul împrumutat
unui tablou scenic, al cărui fond constă dintr-o
neglijare: o neîntîmplare . în el, după-miaza nicicînd cu se
va termina . să-ţi declari iubirea și să fii pentru totdeuna
adăpostit, neschimbat . o aparenţă de adîncă depărtare aici
în faţa altarului, mireasma de scorţișoară . zile care
se încing în manieră perimată
hotel excelsior 2.I.01
138 HYPERION Universalis