citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

și cîrtitori [45] (cei care n-au recunoscut-o). Animozitatea
creștea, mijloacele de împăcare se epuizau, or, între
timp, la schitul din Slava și-a făcut apariţia episcopul
Arkadii, iar la Tulcea, episcopul Olimpii; din Rusia
veneau vești despre izbînzile noii preoţimi, despre faptul
că erau numeroși cei care i se adresau, chiar și din
rîndul nepopiștilor, a spasovţilor. [46] Cîrtitorii se simţeau
ofensaţi de asemenea vești; pe Goncearov îl mîhnea lipsa
lor de respect faţă de opera sa.
Trebuie remarcat faptul că, în această perioadă, la
sfîrșitul anilor patruzeci și începutul anilor cincizeci,
Goncearov avea faima de cazac-bași și de ataman al nekrasoviștilor,
iar ajutoarele sale erau Mihail Andreev
Nos, la Jurilovca, Markovenok, la Slava, și Șmargun, la
Sarichioi. Aceștia conduceau lumea cu asprime, după
vechile percepte, nu le permiteau cazacilor să-și facă de
cap sau s-o ţină într-o beţie și îi snopeau fără cruţare cu
gîrbaciul pe cei vinovaţi. Goncearov era totuși de bunăcredinţă,
rar cînd făcea abuz de puterea sa, poate și din
considerente religioase; ajutoarele lui în schimb erau
adevăraţi tirani. Beţi fiind, din dușmănie personală, ba
chiar din simplă bravură, îi terorizau fără milă pe cazaci
și, dacă numai jumătate din ceea ce se povestește despre
ei e adevărat, tot ţi se ridică părul măciucă la auzul
acestor povești, iar ura ce le-o purta populaţia de aici e
întrutotul de înţeles. Cu puterea lor, acești conducători
erau îndatoraţi susţinerii energice și influenţei pe care
o avea asupra cazacilor Czajkowski.
Și astfel a început războiul din 1853, cînd Czajkowski
devenise deja Sadîk-Pașa și alcătuia regimente de cazaci,
cu scopul de a izbuti să restabilească populaţia căzăcească
în sudul Rusiei sau, în mai mică măsură, să
formeze din Dobrogea un stat căzăcesc independent,
sub cîrmuirea sa, ca vasal al sultanului. În acest sens, a
înfiinţat o armată căzăcească regulată, ale cărei contingente
trebuiau să fie satele de nekrasoviști și de maloruși
(rusnaci). Goncearov, Nos, Markovenok și Șmargun
reprezentau ajutoarele sale active în această chestiune
și, iată, a apărut posibilitatea ca ei să se răzbune pe
cei ce semănau discordie.
Bătrînii neputincioși, gospodarii fără familie erau
urcaţi în șa de hatîrul lui Sadîk, iar Sadîk îi punea sub
comanda ofiţerilor polonezi, care îi croiau, la rîndul lor,
pe cazaci cu gîrbaciul și, fără pic de respect faţă de tradiţia
nekrasovistă, îi muștruluiau după regulamentul de
război francez. Mai mult, Sadîk nu doar că permitea,
ci chiar încuraja tîlhăria, numind-o cutezanţă, permitea
beţia, într-un cuvînt, a făcut totul pentru a-și pierde
respectul în ochii poporului. Iar ofiţerii lui jefuiau
la vedere, făceau tărăboi prin satele care și așa fuseseră
pustiite din cauza luării la oaste. Turcii, la rîndul
lor, fără să ţină seama de vechile firmane și de drepturile
nekrasoviștilor, le făceau zile fripte cu beilicul [47]
(dările). Între timp, războiul a luat sfîrșit și totul s-a
schimbat. Cu pași repezi, Rusia a mers înainte; elibe-
45. În original, раздорники.
46. Spasovşina sau netovşina – curent ortodocs de rit vechi din orientarea
„fără preoţi”, apărut la sfîrşitul secolului al XVII-lea în aşezările
de pe rîul Kerjeneţ.
47. Dijmă (în oi) la care erau obligaţi supuşii sultanului.
rarea ţăranilor, desfiinţarea arendelor, măsuri blînde în
privinţa schismaticilor și a ereticilor, toate acestea făceau
ca inimile foștilor ruși stabiliţi în Dobrogea să se
întoarcă spre patria noastră. După război, Turcia a ridicat
de la satele căzăcești haraciul (în recruţi) pe trei ani.
Polonezii au ocărît destul semnul crucii cu două degete,
crucile în sine, obiceiul de a se închina înaintea fiecărui
pahar de votcă și înaintea fiecărei bucăţi de pîine.
Problema formării în Dobrogea a unui stat căzăcesc s-a
cufundat definitiv în beznă. A dispărut spiritul războinic
al nekrasoviștilor, s-a instalat un dezgust profund
faţă de căzăcime, poporul și-a băgat în cap năzuinţa să
se rupă de ea, ceea ce a și făcut în 1864. Multă vreme,
conducerea, instigată de Sadîk și de Ambasada Franței,
n-a fost de acord cu lichidarea căzăcimii, numai că, în
cele din urmă, a trebuit să cedeze. Acum, cazacii încep
să plătească „bedel”-ul [48] , comparabil cu celelalte raiale
ale Imperiului otoman.
Prin urmare, anul 1864 trebuie trecut în letopiseţul
istoriei nekrasoviștilor. Drepturile exclusive, pe care leau
avut de la instalarea cu atamanul lor Ignat, au încetat
să mai existe.
III
Înainte ca oștile rusești să pătrundă în Dobrogea, ortodocșii
de rit vechi dispuneau de doi episcopi: Arkadii
și Olimpii. [49] Enoriașii insistau ca aceștia să plece
pe durata războiului, dar ei au rămas. În timpul acesta,
scrutînd în viitor, Goncearov i-a înduplecat să-l ridice
la rangul de episcop pe arhimandritul pribeag Arkadii
[50] , care trăiește și astăzi la Slava și poartă numele de
vlădică al Slavei și al tuturor nekrasoviștilor.
Tot pe atunci și-au făcut apariţia în zonă doi emigranţi
polonezi din anii ’30, care au slujit în cadrul trupelor
franceze din Alger, Woronicz și Jukowski. Primul
dintre ei este astăzi secretarul vice-consulului francez la
Tulcea, cel de-al doilea, agent des Messageries Imperiales.
Dușmani înverșunați ai Rusiei, și-au făcut de multă
vreme un obicei să vină în Dobrogea populată cu ruși.
De aici, era ușor să scoţi propaganda în Rusia, relaţiile
schismaticilor erau și facile, și de încredere. E multă
vreme de cînd puterile străine și-au îndreptat atenţia
asupra schismelor și ereziilor noastre. Presupunînd
că sectanţii reprezintă opoziţia faţă de puterea statală
și duhovnicească, se străduiau în permanenţă să-și răspîndească
propaganda printre schismaticii și ereticii de
peste graniţă, trezind în ei dușmănia și ura faţă de guvernul
nostru. Iată că și în Tulcea, acești doi polonezi
activau printre ruși energic, dar în van. A început războiul,
iar cei doi, împreună cu episcopul, cu Goncearov,
cu Raznozwetow au fugit din Dobrogea și, pribegind
cu căruţele lor, au ajuns cum-necum pînă la Constantinopol,
unde au și rămas pe toată durata ostilităţilor.
Comandantul oștilor noastre din Dobrogea, generalul
Ușakov, i-a tratat cu o politeţe extremă pe preoţii staroveri,
îi invita, după cum mi s-a spus, chiar să ia prînzul
48. Taxă pentru a fi eliberaţi de obligaţiile militare.
49. Arkadii (Andrei Dorofeev, 1809 – 1889), respectiv Alimpii (Antonii,
m. în 1859)
50. Arkadii (Andrei Rodionovici Şapoşnikov, cca. 1810 – 1868).
Universalis HYPERION 145