citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

să le păstreze, când a ajuns gazul metan și pe străduţa lor,
punându-le arzătoare, dar având și loc pentru făcut focul
cu lemne și cărbuni. Ca urmare acasă era confortabil, pe
când la școală mai stătea cu paltonul pe umeri. Nu era un
friguros, dar aprecia ,,confortul personal”.
La început de martie avea grijă să cumpere un pumn
de mărţișoare ori să selecteze din cele primite în anii trecuţi,
spre a le oferi colegelor (și erau majoritare în cancelarie),
iar pentru acasă făcea rost de câte un parfum preferat
de cele două, plus buchete de garoafe. Nu le-a uitat
pe Magda și Mihaela, care i-au dat și ele în dar stiloul chinezesc.
Cu Magda, meditata, a fost simplu: o garoafă, dar
Mihaelei? Tocmai primise, tot pentru meditaţii, un colet
în dar, direct din provincie, de la Botoșani, de la un fost
elev-meditat, cu rude la Centrul de librării.
Înăuntru se aflau volumele romanului ,,Cel mai iubit
dintre pământeni” a lui Marin Preda, cartea lui Petre
Sălcudeanu ,,Biblioteca din Alexandria” și o culegere de
texte pentru gramatică. Cărţile urmau să fie folosite, ca
,,valută forte” pentru procurarea altor cărţi sau bunuri, ca
într-un troc, atât de obișnuit și apreciat atunci.
Visase din nou că se plimbau prin parc, pe străzi lăturalnice.
A pus cele trei volume într-un ambalaj prins cu
bandă și i l-a strecurat Magdei la plecare să îl dea mătușii.
Cea mai curioasă era tânăra. A rezistat tentaţiei de a-l desface
până a ajuns acasă la Mihaela. Amândouă încercau să
ghicească. Chiar nu se așteptau la așa dar. Plus dedicaţia:
,,Doamnei Mihaela, confesiunile lui Victor Petrini, ca un
,,prinţ al Danemarcei autohton?!, și o semnătură oficială:
prof. Aurel Matache, București, 8 martie 1989.
Mihaela citise toate volumele, nu mult după apariţia
lor în 1980. A făcut mare vâlvă romanul chiar de la apariţie.
Era de bon ton să-l fi citit, dar mai ceva să-l ai personal.
Se formau adevărate liste de așteptare. A avut noroc
cu o colega de birou care le-a obţinut din provincie,
de la Zalău, unde ,,concurenţa” era mai mică și relaţiile
mai strânse ca în Capitală. A fost bucuroasă că acum va
avea și ea propriile exemplare. Plus că profesorul nu a uitat-o
și s-a gândit să-i facă și el un dar atât de frumos. În
schimb Magda s-a și apucat să-l citească pe nerăsuflate.
Până atunci nu i-a căzut în mână și nici n-a interesat-o
prea tare. Dar, de acum, ca filolog în devenire…
Lecţiile au continuat cu progrese tot mai mari, conform
programului stabilit de profesor pentru a parcurge
întreaga programă până la admitere. Mihaela nu o mai
însoţea prinsă cu alte treburi, dar, în sinea ei, spre a evita
o nouă ,,plimbare prin parc”. Totuși o intriga. Prea se
dădea a fi un sfinx, un dandy în amurg, sau ce? În ajunul
vacanţei de primăvară, în aprilie, a venit cu o propunere:
a invitat toată familia la teatru. Le-a propus o dramatizare
a unui roman en vogue ,,Arta conversaţiei” a Ilenei
Vulpescu. Citise cartea, văzuse deja o punere în scenă
a teatrului din Oradea, auzise de alta făcută la Botoșani,
dar cea a teatrului Giulești a vrut să o urmărească împreună,
ca să poată comenta cu profesorul, considerat un
erudit. Mai întâi le-a sunat, apoi a venit ca să le convingă
și pe cele două doamne, dar fără succes. Erau amândouă
foarte ocupate: prima, ca de obicei, cu fabrica, iar bătrâna
cu pregătirile pentru Paști. Într-un fel s-a bucurat, doar
cu el dorea să comenteze spectacolul, romanul. Să vorbească
și despre cartea lui Marin Preda, primită în dar
de ,,mărţișor”. Până s-a hotărât câte bilete să cumpere a
găsit locuri numai la un spectacol de matineu, duminica
dimineaţa de la orele 11, la sala Majestic. Luase 3 bilete,
dar Magda a trebuit să plece urgent acasă, așa că s-a trezit
că va trebui să scape de un bilet, dar era totuși mulţumită
să meargă, să stea pe îndelete de vorbă cu profesorul. Era
intrigată de stilul său: un bărbat pedant, chiar dichisit, cu
un anume aer de aristocrat, de tip poate neînţeles, distant,
dar cu ceva nedefinit, misterios, care probabil stârnise și
interesul altor femei. Avea și dânsa curiozităţile ei, între
care tentaţia de a încerca să studieze reacţiile oamenilor.
În fond era de profesie ingineră chimistă, dar cândva, în
adolescenţă, visase să fie doctoriţă, să se aplece asupra
metabolismului semenilor și alchimia sufletelor lor.
Profesorul a fost punctual. A venit zâmbitor, în mână
cu o floare, un boboc alb de garoafă. A îmbujorat-o gestul
și i-a mulţumit cu un zâmbet și o remarcă: Aveţi stil,
domnule profesor! Sala era plină, în special cu tineret
dar și pensionari. Aveau locuri jos în stal, în rândul cinci,
aproape de scenă. Deși afară era primăvară, în sală mai
persista răcoarea de peste anotimp, un val de aer rece,
deși nici sala nu era încălzită. În pauză Mihaela i-a povestit
o întâmplare din iarna celuilalt an, când a văzut tot
acolo, dar în miez de ianuarie, un alt spectacol, ,,Valentin
și Valentina” cu Claudiu Bleonţ în rolul principal. Afară,
în stradă, când au ieșit de la spectacol, au trăit senzaţia că
era mai cald ca în sală. Spectatorii au rămas în scaune îmbrăcaţi
și cu căciulile pe cap. Iar tânărul Claudiu Bleonţ,
era doar în cămașă, iar când să și-o scoată, că așa-i cerea
rolul, spectatorii au vociferat, rugându-l să-și pună și haina
pe el!. ,,Sala asta are toţi pereţii în afară, plus acoperișul
fără pod, care vara glisează și poţi vedea stelele în timp
ce pe scenă curge spectacolul, a completat profesorul.
Publicul a aplaudat efortul actorilor în frunte cu Dorina
Lazăr în rolul principal, al doctoriţei Sânziana Hangan,
a Adrianei Trandafir, în cel al fiicei sale, Maria, dar și a actorilor
Florin Zanfirescu (Pavel Vlas), Eugen Ungureanu
(Alexandru Bujor) și George Bănică (Tudor Șerban), care
semnează dramatizarea împreună cu romancieră Ileana
Vulpescu. Încă din pauză profesorul a lansat invitaţia de a
servi masa de prânz împreună la un restaurant din preajma.
El are învoire de la ,,coana mare”, mama Luiza, că
apoi merge la o partidă de bridge conform obiceiului de
mai fiecare duminică. Când la unii, când la alţii. Mihaela
n-a refuzat, mai ales că nici nu a avut pentru cine găti, iar
nepoata urma să se întoarcă de la Focșani cu genţile pline.
Mai întâi s-au oprit la restaurantul de alături, vestita
,,Capșa”. Au intrat, dar era cam pustiu și trist. Atunci tot
el a propus ,,Carul cu bere”. Acolo era plin, lume multă,
gălăgioasă, la câte o halbă cu bere bună, berea casei. Au
urcat pe o scară din lemn masiv, centenară, ca și localul,
la un fel de balcon, și s-au așezat sub bolţi, la o masă mai
retrasă și intimă. Era și fum de ţigară, dar și mai cald, mai
plăcut. De jos răzbăteau și acordurile orchestrei, cu un
ţambal, saxofon și viori. Se simţeau cufundaţi în stilul și
atmosfera altor vremi. Mai întâi au comandat câte o ciorbă
de fasole cu afumătură, mici-specialitatea casei, cartofi
natur, iar el, salată de varză acră cu castraveciori. Și firește,
halbe cu bere. Dar, în deschidere, câte 50 de grame de
coniac ,,Ovidiu” veritabil.
În așteptarea festinului și-au început discuţiile.
46 HYPERION Beletristica