citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

trăită la mahala, dar de Capitală. Cu pretenţii, dar numai
de faţadă… Iar Otilia e o pudică. Refuză să ne băim împreună,
să rămână fără cămașă de noapte pe dânsa, chiar
vara. Am și uitat de când n-am mai fost ca soţ și soţie. A
devenit rece și indiferentă chiar și în pat. Cred ca și atunci
se gândește la… producţie… sau la Cristi… dar, eu, nu
reușesc să comunic cu dânsa. Ea e altfel, nu ca tine, un fel
de Sânziana Hanganu.
- M-ai înnebunit, Aurele, cu Sânziana asta! Se cunoaște
că ești profesor de literatură, vezi eroine de roman, ne
faci analize literare, ca la școală la tine… Cărţile-s cărţi,
iar viaţa-i viaţă, la noi în jur! Și totuși încă n-ai aflat că
unei femei nu-i cade bine să o compari cu alta?! Fiecare
ne considerăm unice, vrem să fim singura în viaţa unui
bărbat. Cel puţin așa vrem să credem. Poate de asta gelozia,
răzbunarea e mai dură, mai rafinată la femei. Poate și
pentru că noi rămânem cu, să-i spunem, fructul copt, al
unei relaţii intime. Copilul e în fond, și in fapt, al mamei.
Bărbatul își scutură pălăria, și-o pune pe cap, și merge
ţanţos mai departe…
- Norocul nostru, al bărbaţilor, este că tu te-ai făcut
chimistă și nu juristă. Scuză-mă că ţi-o spun așa direct…
Și s-a aplecat spre ea, a cuprins-o tandru, i-a dat la o parte
o șuviţă rebelă și a sărutat-o părintește pe frunte.
- Te guduri ca un motan profesore! Aveţi voi bărbaţii,
un stil… Iar, partenerul meu oficial, se poartă ca cel mai
de ispravă…măgar! Dacă e domn inspector și m-a făcut
cu Buletin de București, îi port și numele, trebuie să fiu…
cuminte și ascultătoare… cum vor mai toţi bărbaţii….
Nu te uita așa la mine… că tu acum ești altceva, iar, știi
cum se zice, persoanele de faţă se exclud… Recunosc că
prin el am ajuns cu buletinul ăsta, atât de … mare scofală,
mai ales pe vremurile grele ca acum… Dar și eu l-am iubit…
sincer, m-am lăsat pe mâna lui. El m-a educat să nu
mai fiu o ţărancă în pat. Dar mi-a ajuns, mi s-a acrit! Să
fiu mereu la dispoziţia lui, când îţi mai amintește de casa
noastră, că mi-e totuși soţ,.,, și să nu mă mai jignească
atâta, că fără el aș fi nimic. ,,Cine se mai uită la una ca tine,
la anii tăi, când e așa o concurenţă din partea studentelor…
și chiar a puștoaicelor de liceu”. Auzi?! Să i-o spui
așa în faţa, nevestei. E ca si cum ar fi să-i arăţi ușa… și
caută-ţi altul… Că n-ai să găsești unul mai bun ca mine?!
Nu ţi-am zis-o ca să mă justific că am ajuns până aici, în
pat cu tine, Aurele. Și ar mai fi ceva, care a umplut paharul:
face pe stăpânul medieval: mi-a pus sterilet și-mi
repetă că, dacă am căzut în abatere, rămân gravidă, e clar
că nu-i al lui și sunt o curvă!... așa-s pentru el femeile. Inclusiv
o spune în faţă la propria sa nevastă. Măcar să știu
pentru ce mă tot umilește…
De data aceasta s-a lipit ea lângă el. A tras pledul peste
ei, căci a simţit răcoarea ploii de afară că s-a înseninat și
în cuibușorul lor.
- Cred că ai dreptate, Aurele, nici la mine nu mai e comunicare…
am ajuns ca doi străini, care au în comun
doar apartamentul și niște amintiri… Trist, dar cam așa-i
la mine… Am văzut că nici la voi nu-i mai roz, între două
muieri, curat matriarhat!
- Patru bătăi puternice în ușă le-au întrerupt confesiunile
și reveria. Era mătușa care-i anunţa că e la datorie și
masa pusă îi așteaptă. Abia atunci au realizat că stomacul
le era totuși la ora mesei. A celei de prânz, că de micul dejun
uitaseră cu totul.
Și celelalte zile au fost minunate. Au urcat și la una
din stâni, la un nepot a lui moș Toader. Profesorul a ţinut
morţiș să-l lase să ajute să dea oile în strungă. Chiar a și
muls câteva, cot la cot cu oierii. S-a mândrit de faţă cu ei
spunându-le că în copilărie și școală, până a rămâne la
București, asta făcea în fiecare vară, în vacanţe. Între timp
ai săi s-au dus în cimitirul de la marginea satului, iar turmele
s-au risipit și ele. Prezenţa Mihaelei, aerul de munte,
vizita la stână, mărturisirea că-l revigorau, se simţea alt
om… Au reușit să nu dea ochii cu oamenii Șefului, nici
cu el în persoană. Nici Magda n-a știut de prezenţa lor, ea
fiind plecată la mare cu gașca.
Au revenit în Gara de Nord împreună. Ca să evite despărţirea
de pe peron, el a plecat primul în vagonul următor
și a promis că nu va întoarce capul, dar o va suna la
birou. Totuși n-a rezistat. A intrat în sala de așteptare, alături
de biroul de bagaje, și a urmărit-o discret cum a ieșit
în faţă la Colonade. Abia după ce a văzut-o urcată într-un
taxi, a pornit și el ca să prindă troleibuzul 85.
*
Timpul parcă nu mai avea răbdare, curgând tot mai
repede. A venit toamna, septembrie, cu nostalgii și tristeţi.
Au început cursurile școlilor, iar Aurel Mandache a
încercat să-și aranjeze orarul încât să termine orele ceva
mai devreme. Dorul de ,,iubirea sa cea mare”, cum și-o
numea în gând, îl făcea să fie mai ceva ca în adolescenţă.
Privea îndelung cele două fotografii, oficiale făcute la
mesele festive din vară, de la Casa Armatei, pe care i le-a
adus Magda de la Șefu. Le avea la îndemână pe birou, dar
pitite printre cărţi. Știa că adesea Mihaela se întorcea de
la serviciu cu metroul. El, când reușea o aștepta în preajma
staţiei de la Armata Poporului, lângă Lujerului. Uneori
așteptarea era zadarnică pentru că soţul trecea cu mașina
de serviciu și o lua spre casă ori plecau pe la niște
prieteni pe la vreo aniversare. De fiecare dată avea câte o
floare sau un buchet protejate sub fulgarin ori pardesiu.
Cu o săptămână înainte de Sfinţii Mihail și Gavril din
calendarul ortodox, Aurel s-a pregătit să o întâmpine în
același loc. Știa că e ziua ei de naștere. Vroia să o invite
chiar la restaurant, acolo, în cartier, dar știa că ele se
transformaseră într-un fel de bodegi cu celebrele chiftele
din peste oceanic pe post de aperitiv la băutură. N-a reușit
să ia mașina personală, pentru că era în service. O boţise
Otilia într-o intersecţie. Era o seară mohorâtă. Burniţa.
Se adăpostise sub copertina de la intrarea într-un bloc.
Mai intra sau ieșea câte un locatar și-l privea nedumerit.
Unul chiar l-a salutat, apoi a spus cu voce tare: securist la
datorie!
Mihaela nu l-a recunoscut. Vântul hain îi îndoise umbrela.
Pălăria sa din fetru negru era udă. La fel și pardesiul.
Când i-a ieșit în cale coborâse deja noaptea peste cartier.
Luminiţe palide ici și acolo. Când a ajuns în faţa lui, el
a desfăcut pardesiul, unde ţinuse ascuns un buchet mare,
învelit în celofan. I l-a întins tremurându-i măna. N-a
apucat să spună cuvintele că l-a apucat un strănut prelung.
Și-a scos nelipsita batistă aflată în buzunarul de sub haină,
și-a șters faţa și a rostit calm. ,,Iubire, de ziua ta aceste trei
cale albe pentru cele trei decenii, plus alte șapte garoafe
52 HYPERION Beletristica