citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

care ceilalţi îl transmit. Fapt pentru care, naraţiunea sa devinde
necreditabilă.
Pe un alt plan narativ se desfășoară viaţa lui Fărăţară, cel
care și dă naștere acţiunii romanești. Dorinţa sa de a construi
în mijlocul Bucureștiului o hala imensă de magazine secondhand
nu se împlinește, cu toate sforile trase de acesta, întrucât,
în urma demolării Case Poporului, se descoperă un metatarsian
imens. Arheologii au câștig de cauză, reușind să dezgroape
un uriaș despre care se credea că ar fi chiar Bucur. Demolarea
principalelor clădiri culturale din București ar putea fi
sinonime cu colapsul culturii care a pus stăpânire pe întreaga
lume. Iar credinţa conform căreia oasele ar fi aparţinut lui
Bucur, îngropat cu ustensile folosite în timpul unui proces de
clismă demonstrează lipsa de apreciere faţă de oamenii de
rând și de legendele lor iluzorice. Cedric este numit coordonatorul
echipei de arheologi și paleontologi care contribuie
la deshumarea gigantului. Alături de uriaș, se descoperă și o
carte de piatră care nu poate fi descifrată nici măcar de Olga
și cele mai mari vrăjitoare din ţară. Cartea de piatră devine
un obiect râvnit și de americani, încheindu-se acorduri cu
aceștia în speranţa găsirii unor coduri care să o poată face lizibilă.
Desigur, corupţia nu putea fi un subiect evitat în această
parodie a vremurilor noastre, românii fiind definiţi prin
acest atribut. Ei chiar confecţionează obiecte false similare celor
din groapa centrală și le vând pe internet. Alte probleme
cu care se confruntă societatea lui Perșa, precum și cea reală,
sunt pirateria și accesul copiilor la pornografie prin intermediul
internetului.
Cedric, Izabela și Dna Porumbescu sunt intelectualii romanului.
Cedric este croit după modelul camilpetrescian, fiind
un intelectual incapabil să se integreze și să renunţe la visările
sale diurne, nici măcar în prezenţa iubitei. La fel ca orice
personaj intelectual al lui Camil Petrescu, fie că vorbim despre
Gheorghidiu, Ruscanu sau Fred Vasilescu, Cedric nu-și
găsește împlinirea spirituală și chiar încearcă să se sinucidă în
momentul în care îl părăsește Izabela. Însă, ratarea sa e mai
profundă decât a personajelor lui Petrescu întrucât nu reușește
nici măcar să se sinucidă. În final, după ce o salvează pe Izabela
din bătăile puștilor plutonierilor care cercetează groapa
bucureșteană într-o noapte sinistră și chiar fantastică, aceasta
îi propune să se căsătorească.
Mama Izabelei este o învăţătoare pensionată care începe
să aibă viziuni, dovedindu-se a fi Marea Preoteasă căutată de
cultul amazoanelor din care face parte Cezareea. Mai mult, ea
este cea care-și salvează fiica de Marele Ţap, care plănuia săși
depună rodul în pântecele Izabelei. Marele Ţap este o impersonare
a lui tragos, tragedia din roman fiind dublu filtrată.
Introspecţia, memoria involuntară și fluxul conștiinţei sunt
câteva dintre procedeele activate în prezentarea doamnei Porumbescu.
Numele său este la fel de revelator ca și al celorlalte
personaje, ea fiind aducătoarea de pace, salvatoarea.
Personaj scăldat în mentalitatea comunistă, Doamna Porumbescu
este chiar imaginea ţării noastre, aflată în perioada
de tranziţie de la un regim politic auster la unul mult mai
liber. Numele său trimite la Ciprian Porumbescu, compozitor
român din secolul al XIX-lea, și la Balada pentru vioară
a acestuia, foarte apreciată în perioada comunistă. Ironia
alegerii Doamnei Porumbescu drept imagine a României
corespunde cu cea făcută înainte de 1989, deși Ciprian Porumbescu
era originar dintr-un sat din Bucovina, care aparţine
astăzi Ucrainei. Precum balada compozitorului, bătrâna
este melancolică în privinţa trecutului ei și refuză cu îndârjire
să se simtă în vârstă. Mama Izabelei avea probleme cu dinţii,
gura ei ajungând asemenea unui tărâm pustiit. Referinţa către
Eliot este evidentă aici. Dar tocmai în urma pustiirii totale
a acestui tărâm la dentist, Doamna Porumbescu începe să
aibă viziuni și chiar să experimenteze o înstrăinare a propriului
suflet de corp, acesta fiind temporar posedat de spiritul
unui bătrân fără vârstă. Mai mult, aspectul cel mai interesant
cu privire la dentiţia proastă a Doamnei Porumbescu este
asemănarea izbitoare dintre gura personajului, aflată în descompunere,
și groapa din centrul Bucureștiului. Femeia căpcăun,
în gura căreia se năruie totul, fiind parcă absorbit de o
gaură neagră, devine Mare Preoteasă, verificându-se tragosul:
Ideea era venită și ea dintr-o altă carte, de data asta de teorie
literară, a lui Octavian Soviany, „Textualism, postmodernism,
apocaliptic”. Acolo eseistul vorbește despre degradarea
unor ipostaze ale feminităţii în postmodernitate. Îmi amintesc
că la Rodica Drănghicescu era vorba parcă despre femeia
căpcăun... [18]
Viziunile pe care le are, îi dau senzaţia că este o preoteasă
stăpână peste misterii, rolul său crucial în lupta cu răul fiind
astfel prevestit. Viziunile sale vor salva bucureștenii din confruntarea
cu groapa, cu abisul demonic. Luând în calcul numele
său, Doamna Porumbescu reprezintă metamorfozarea
Duhului Sfânt în om, întruparea acestuia. Însă această transformare
apare, în Biblie, la botezul lui Iisus. Prin analogie cu
această secvenţă biblică, procesiunea personajelor prin groapă
va substitui botezul biblic. Este necesară punerea faţă în
faţă cu răul tocmai pentru a fi lepădaţi de el, pentru a fi salvaţi,
purificaţi prin puterea Duhul Sfânt, aici, prin puterea Marii
Preotese.
Evenimentele se desfășoară pe o perioadă de câţiva ani,
cu o viteză asemănătoare Veacului de singurătate al lui Gabriel
Garcia Marquez, ambii scriitori descriind zeci sau sute
de ani într-un spaţiu textual relativ redus. Personajele au toate
viziuni și-și amintesc versuri sau fragmente pe care nu
le-au știut niciodată, anticipând mereu ce urmează să se întâmple.
Fragmentarismul este prezent în special în Capitolul
XXXIII, unde privirea naratorului alunecă de la un personaj
la altul. Unitatea capitolului este totuși menţinută de faptul
că toate sunt privite în aceeași noapte, în același moment și
toate ajung în groapă. Evenimentele din noaptea respectivă,
noaptea în care amazoanele își descoperă Marea Preoteasă și
diavolul este înfrânt- un scenariu tipic desfășurat atipic- aduc
fantasticul și ocultul în același plan. În urma întâmplărilor
respective, călugărul Pahomie are o viziune-era de așteptat-
despre groapa respectivă și pleacă în căutarea sa. La intrare
în oraș, totul pare un cavou, în care oamenii sunt doar niște
stafii inconștiente de imaterialitatea lor, Bucureștiul fiind înconjurat
de o aură malefică. Pahomie se dovedește a fi cel care
cunoaște ce stă scris pe piatră:
-Aici zace îngropat...începu să citească Pahomie.
Sprâncenele lui se înălţară și ochii se ridicară spre văzduh,
ca și când ar fi avut o viziune. Zise apoi: În altă istorie, în care
exista Dumnezeu, când am murit, trupul meu răspândi miros
de trandafiri și nu fu supus putrezirii, încât am fost declarat
sfânt. Dar în istoria aceasta pe care o trăim, sfinţindu-ma
fără ca Dumnezeu să fie, m-am făcut un sfânt fără sfinţenie și
care nu există. Și nici tu nu exiști (...). [19]
18. Din jurnal.
19. Perşa, Dan, op. cit., p. 315.
178 HYPERION Eseu