citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

Civilizaţia creștină s-a construit pe ura contra pulsiunii
de viaţă și proslăvirea pulsiunii de moarte. Exemplu
rar, în istorie, de nihilism devenit civilizaţie! Transformarea
acestui cult al negativităţii în forţă activă pare
să fie fără precedent, o lovitură de stat ontologică, grotescă,
pasiunea deconstrucţiei fiind atât de puţin propice
construcţiei… Într-adevăr, cum să dezvolţi o viziune
despre lume pornind de la cultul unui cadavru crucificat,
mutilat, sfâșiat? Un mort transfigurat în semn emblematic
al viului – iată un paradox metafizic care, în
ciuda oricărei judecăţi sănătoase, a izbutit să producă o
viziune despre lume răspândită la scara planetei… Trăim
în umbra acestei cruci blestemate. Iar trupul nostru
exală încă duhoarea de moarte răspândită de hoitul
unui mit – sau de mitul unui hoit. Ca orice întemeiere
dinastică, civilizaţia creștină a început cu un sacrificiu,
cel al pretinsului Fiu al lui Dumnezeu transformat paradoxal
în om. Și, de la crucificarea mitului în chestiune,
continuă cu holocaustul reînnoit al fiecărei fiinţe
umane. Miliarde de bărbaţi și de femei de pe toate continentele,
din toate epocile, au devenit ofrande aduse
Zeului necruţător: a curs un val continuu de sânge vărsat,
de lacrimi plânse, de umori irosite. Zeci de milioane
de indivizi imită corpul unui schingiuit, pentru
a-i semăna și a obţine astfel iluzoriul destin al acestei
ficţiuni: nemurirea, viaţa veșnică într-un corp de slavă
indestructibil. Altfel spus: candidaţii la distrugerea de
sine aspiră la un anti-corp care scapă legilor corpului.
Creștinismul a renegat corpul, corpurile; a impus
celibatul, abstinenţa, castitatea; a teoretizat ura contra
femeilor, a construit un edificiu conceptual misogin și
falo crat; a pus la stâlpul infamiei invenţia cunoașterii,
creaţie semnată explicit de Eva; a proslăvit corpul bolnav,
mutilat, maltratat, umilit; a jubilat în martiriu; a făcut
din sexualitate un blestem; a prigonit la sânge orice
iubitor al vieţii, orice amant al trupului, orice entuziast
al existenţei; a celebrat nihilismul ca sens neîndoielnic
al lumii; i-a învrăjbit pe oameni cu lumea, cu materia,
cu proza, cu carnea ei; a înfierat erotismul – o creaţie
satanică, infernală, demonică, o perversiune a înge rilor
căzuţi; frumuseţii corpului real i-a preferat anti-corpul
unei ficţiuni; a murdărit carnea; a scuipat obrazul
femeilor; le-a pângărit pântecele și a dispreţuit sângele
viu care curge din el; a decretat impuritatea sexului
feminin, această neasemuită floare de carne; a proscris
mângâierile solare, săruturile de lumină, dezmierdările
trupești, voluptăţile împărtășite; a inventat un eros nocturn
a cărui beznă învăluie corpurile noastre și acum,
ca un linţoliu fără mir…
2
O ficţiune numită Isus – Am vorbit, câteva pagini
mai sus, de „ficţiune“ pentru a-l caracteriza pe Isus. Nu
e locul, aici, pentru explicaţii mai largi. Tratatul de ateologie
mi-a oferit ocazia să intru în detalii și să aprofundez
crearea mitologiei creștine: climatul epocii în
zona geografică respectivă – apocaliptic, milenarist,
evreiesc, gnostic, fanatic; numele lui Isus cu etimologie
programatică de vestitor al acestei aventuri; o identitate
fabricată post factum, prin corelare cu profeţiile din Vechiul
Testament pentru a face să coincidă textele despre
venirea lui Mesia cu biografia unei persoane; un număr
incredibil de contradicţii istorice în corpusul evanghelic;
absenţa unor mărturii istorice despre acest pretins
eveniment și adăugarea târzie, de către călugării copiști,
a referinţelor din istoricii romani, prezentate drept originare;
anomalii arheologice – Nazaret, bunăoară, nu
exista pe vremea când se naște acolo cel mai faimos nazaritean;
și numeroase alte argumente care confirmă
teza unui Isus creat mai târziu, un personaj conceptual
la fel ca Apolonius din Tyana, eroul romanului lui Philostrate,
ca Gavroche sau ca Madame Bovary. Isus din
Nazaret este un personaj literar capabil să susţină un
roman istoric devenit ficţiune religioasă, apoi mitologie
a unei civilizaţii. Nu mai revin asupra acestor detalii și
trimit la argumentele din cartea mea.
În schimb, voi insista cu precădere asupra corpului
lui Isus, pentru că abordând acest subiect se confirmă
teza unui Isus de hârtie, a unui Mesia făcut din cuvinte,
a unui erou de saga. Acest corp nu e lipsit de interes în
întreprinderea noastră de căutare a unui eros solar, căci
corpul lui Isus și corpul lui Cristos (care nu sunt totuna)
oferă două modele propuse imitaţiei de peste un mileniu
de civilizaţie creștină. Altfel spus: două motive de
nevroze concomitente.
Într-adevăr, potrivit dogmei creștine, trebuie să urmărim
atât asemănarea cu corpul lui Isus, al unui înger,
cât și cu corpul lui Cristos, al unui mort. De unde dubla
propunere a erosului creștin: pe de o parte virginitatea,
castitatea, abstinenţa, pe de alta martiriul, Patimile, suferinţa.
Creștinismul vrea adepţi virgini sau morţi. Un
ideal le întrunește pe amândouă: o femeie cu himenul
intact devorată de lei după ce a trăit extazul de a fi torturată,
sfârtecată, schingiuită – sfânta Blandina martirizată
la Lyon sub domnia împăratului filozof Marc Aureliu…
Acest gen de destin e propus imitării de Jaccopo
da Voragine în Legenda Aurea, un best-seller european
vreme de cel puţin trei secole. Voi reveni asupra acestui
subiect.
3
Anti-corpul lui Cristos – De la naștere până la
moarte, trecând prin totalitatea faptelor și gesturilor
sale, corpul lui Isus se manifestă ca un anti-corp. Voi
vorbi despre mistificarea întrupării la care trimit creștinii
zeloși în încercarea de a convinge că Isus, Fiul lui
Dumnezeu făcut om printre oameni, alege carnea și
materialitatea umană ca suport al ficţiunii sale. Ce deduc
ei din această pretinsă întrupare? Că nu există religie
mai materială decât creștinismul, mai corporală,
chiar hedonistă pentru cei care știu să vadă mai departe.
Fenomenologi reputaţi și-au pus recent elucubraţiile
în slujba acestei inepţii a corporalităţii unui corp
necorporal!
Deci creștinismul ar iubi carnea, vezi bine, de vreme
ce Isus îmbracă haina de piele al celui mai umil dintre
oameni: creștinismul n-ar urî plăcerile – ce idee! –,
de vreme ce viitorul Cristos acceptă ca sora lui Lazăr,
Universalis HYPERION 111