citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

EA
A
C
C
E
N
T
Gellu DoRiAN
Pentru o promovare mai bună a poeziei româneşti
E
Ediţia de anul acesta a Congresului Naţional de Poezie a
fost ultima în acest format. După discuţiile avute în cele trei
zile ale congresului, unele referitoare la temă – și cele de fapt
care au contat! -, altele cu deviaţii electorale la adresa Uniunii
Scriitorilor din România, menite să stîrnească doar valuri inutile
– care de fapt nu au contat, dar care au mișcat degetele
pe tastatura unor calculatoare cu blog-uri incubate și au atins
orgolii rănite, vanităţii chiar și acolo unde speram că nu există
așa ceva! -, am ajuns la concluzia, exprimată și de Dinu Flămând
și Liviu Dumitriu, Doina Uricariu, Claudiu Komartin
și alţii, că ar fi mult mai utilă o întîlnire de 3-4 zile între poeţii
români și traducătorii nativi din alte ţări, care să găsească adevăratele
căi de promovare a poeziei românești în străinătate.
Pînă acum apelurile făcute, fi e către una sau mai multe instituţii
ale statului, de la Președinţie, Guvern pînă la ministerele de
resort și I.C.R., nu au adus nimic concret, ci doar reacţii oarecum
justifi cative, cum, pe bună dreptate, poate, a făcut acum
I.C.R-ul care, în unele întîlniri televizate și altele publicate în
presa scrisă, a explicat oarecum mai transparent realizările și
importanţa pe care o are în plan extern; ba mai mult decît atît
a recepţionat mesajul nostru și a achiziţionat un număr important
de cărţi din colecţia Poeţi Laureaţi ai Premiului Nasţional
de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, cărţi care
vor ajunge în bibliotecile institutelor din subordine din lume,
ceea ce ar putea fi un pas important în cunoașterea poeziei
românești contemporane. Însă de la aceste enunţuri statistice
și pînă la argumentarea concretă a faptelor, cu efecte și în plan
editorial internaţional, însemnînd tiraje, prezenţe în librării și
în presa străină a scriitorilor români mai este destulă cale. Nimeni
nu a contestat aceste realizări ale I.C.R.-ului, ci doar lipsa
de vizibilitate și ecou ale acţiunilor pe care le întreprinde.
Poate pe viitor, cu un alt fel de format, Congresul Naţional de
Poezie va putea da o reală mînă de ajutor și va forţa deschiderea
unor căi mult mai vizibile, aducînd în faţă nu numai o
clientelă obedientă ci și alte valori care ar putea provoca un
boom de imagine poeziei românești, care nu este cu nimic
mai prejos decît restul poeziei ce se scrie în lume.
În altă ordine de idei, chiar și așa, în acest format Congresul
Naţional de Poezie, ajuns la a V-a ediţie, în pregătire
(pe care o vom organiza peste doi ani, așa cum am spus, în
alt format) și-a dovedit din plin utilitatea, prin interesul unui
mare număr de poeţi, critici literari, editori, șefi de reviste, cît
și al unui număr impresionant de iubitori și cititori de poezie
care au luat parte la cele două recitaluri organizate în Parcul
Eminescu din Botoșani și la Cetatea de Scaun a Sucevei, precum
și la Tîrgul Cărţii de Poezie de la Botoșani. Chiar și reacţiile
unor participanţi, deviate de la tema actualei ediţii, au
dovedit că există o atenţie mărită asupra activităţii poetice de
la noi din partea unor foruri, care, așa cum am spus la început,
s-au arătat extrem de sensibile, deși nu în astfel de situaţii am
fi vrut noi și astfel de mod ca acestea să se arate atente. Verva
unora dintre poeţii noștri nu este întotdeauna benefi că, mai
ales că, în afară de impulsivităţile dovedite pe blog-urile proprii,
nu fac mare lucru în benefi ciul promovării poeziei. Există
încă, din păcate, o astfel de „ardere revoluţionară incontinuă”,
s-o numesc așa, cu fi til aprins din decembrie ’89, fără ca la
capătul acestuia să existe și o încărcătură explozivă de mare
efect, ci doar de focuri de artifi cii, care freamătă de grija altuia,
fără să aducă, în loc, ceva mai bun sau mai efi cient. Ieșirea din
această stare euforică, de fals altruism, de grijă mărită și stare
de veghe permanentă ar putea solidariza mai bine obștea și ar
conduce și spre o imagine mai bună a poetului român, imagine
sufi cient de șifonată, nu numai în faţa cititorului, care, de
cele mai multe ori, nu-și pune și problema ce a făcut, ce face
și ce fel de om este autorul, ci și în faţa unor factori decidenţi
care și-ar putea îndrepta atenţia mai efi cient asupra celor care
aduc mare parte din contribuţie la identitatea culturii naţionale.
Prin urmare, nu ar trebui să existe astfel de tabere, ci un
interes comun, atunci cînd ai ales să exiști într-o breaslă care
face eforturi, cît se poate, pentru a merge mai departe și a avea
mereu un reper fără de care te-ai pierde sau ai fi obligat să
lupţi de unul singur. O astfel de luptă reușește doar în mod
excepţional. Or excepţiile la noi nici nu mai întăresc regula, ci
fac ca degetul lumii să se îndrepte ameninţător spre tine.
Accente HYPERION 1