citeste aici revista hyperion! - Stiri Botosani

tot astfel, adică grav și totodată ludic, scrie Gellu Dorian,
Traian T.Coșovei, Ioana Greceanu, și mai recent Liviu
Georgescu, de-a Gellu Naum. Primul și cel mai serios
roman în versuri din literatura postdecembristă, „Studiu
de bărbat” , semnat de Paul Vinicius, este un compendiu
de scenarii erotice (și nu numai) de aluzii biografice
și sociale presărate cu sindroame intertextuale, totul învederat
epico-dramatic, somptuos prozaic, asemenea viitorului
compozit al poeziei. Despre a cărei abolire suntem
preveniţi, de vreme ce recursul la arma de foc încalcă
mortal armistiţiul platonic „dintre vânător și vânat”, deci
însăși ideea platonică de poezie. În condiţiile deșertului
nostru afectiv, erotolirismul, eventual imnografic, devine
un nonsens. De unde și grija autorului de a-și amputa
orice urmă de elan fie și epidermic, printr-o palinodie ce
denunţă și anunţă simultan tentativele poeziei erotice de
a survola limbul artei sacre, de a scoate frumuseţea din
anonimatul copleșitor al cărnii. Textele lui Paul Vinicius,
epico-aventuroase, la graniţa dintre blasfemia cu ștaif și
elegia insurgentă, este un itinerar dramatic prin imperiul
de cenușă al minţii, inimii și literaturii postmoderne, o
confruntare gravă cu partituriule oferite de modernitate
(Rimbaud, Bacovia, Virgil Mazilescu, Radu Stanca, Gellu
Naum, Mihai Ursachi ș.c.l.) Poetul „Eclipsei” poate închide
parabola parcursă de personajele acestei cărţi, de la hemografie
imnografică la licenţiozitate și blasfemie.
Detabuizarea canoanelor didactice și moralicești este
o veche strategie a inteligenţei ironice, dar și un mai nou
joc, uneori truculent, al conștiinţei critice postmoderne
ce nu ezită să facă divertisment, entertainment pe seama
unor texte sacrosancte ( vom da un singur exemplu:
Andrei ZANCA
O ÎNTÂlNIRE
CU HANS MAGNUS
ENZENSBERGER
E
....eu însumi am tradus tot felul de poezii și știu că prin
această activitate poţi flămânzi. (...) oricum, e frecvent
cazul editurilor care încasează subvenţiile și nu cedează
nimic traducătorului (...) dacă veniţi odată la München,
m-aș bucura sa Vă cunosc și am putea întreţine și o conversaţie
(dintr-o scrisoare adresată lui Andrei Zanca de
către H. M. Enzensberger la 21 ianuarie 2001)
...și-am pornit-o cât am putut mai repede, după cum
se poate lesne închipui. Vizita a fost stabilită telefonic -
cum e aici obiceiul -, cu multe zile înainte și anume întro
după-amiază de sâmbătă, pe 3 februarie. Am stat cu
sufletul la gură ori de câte ori suna telefonul ori venea
poșta, obișnuit de mai demult cu tot felul de renunţări de
ultim moment, uitând că aici în cazul în care se stabilește
ceva, acest lucru se trece într-un terminal și că este tratat
prioritar faţă de orice intervenţii ulterioare. O chestiune
de cuvânt, de seriozitate și onoare, chiar dacă e vorba...
de poeţi. Ningea. Ningea în acea dimineaţă de februarie,
când am luat-o înspre München. O ninsoare firavă
celebrul roman „Logodnicii”, devenit un serial tv , practic
o înfiorătoare reprezentaţie parodică la care se râde
cu lacrimi). Spre deosebire de astfel de adaptări eretice,
poemul lui Florin Șlapac „Zăpodie” păstrează încrederea
în iluzia artistică, în ficţiune, în forţa incantaţiei verbale.
Eufonie, deci, truvaiuri anagramatice, rime interioare,
subtile diftongări și travestiuri semantice pledează formal
și atestă diversele voci, proceduri, registre tipice pentru
speciile poetice revizitate, reanimate, simulate. Scripturi,
descântece, cazanii și cronografe sunt readuse pe scena
noastră intramilenară. Dus de firul poveștii, poetul nu
uită să marcheze memorabil: „ursitoarele dormeau mâlc
în găoace de albină / timpul / fire zvăpăiată, încolţea îngeri
prin trupul lui de tină”. Trupul lui Zăpodie , eroul
civilizator, genius loci, semizeu al eresului, paladin al onirologiei
universale.
Este chiar condiţia și definiţia poetului următoarelor
decenii. Anticipată și de Gellu Dorian (urmaș demn al lui
Gellu Naum și Ben Corlaciu), devreme ce arta sa poetică,
vitaminizată prin contact cu umbra lui Kafka &C., este
delirul supravegheat la intersecţia cu sentimentul tragic
al vieţii. Poetul din Botoșani este un elegiac care merge
pe sârma bine întinsă între paradox și paroxism scriptural,
alternând adoraţia imnică și rugăciunea cu redundanţa
ce verbalizează solipsismul, nonsensul sau heteronimia
cultivată de Fernando Pessoa, nesfiindu-se să ofere
scene de erotism cu conotaţii pervers-baudelairiene și
gotice (“apărea, nu era nălucă, te săruta ca pe un mort/și
te învia, o iubeai și murea/lângă tine ca un mormânt plin
cu flori (...)”.
printre picături
mari de ploaie.
Influenţa
Atlanticului se
face aici resimţită
tot timpul
așa-zisei ierni,
în care rareori se depune pentru scurtă vreme o pătură
subţire de zăpadă.
Pe Enzensberger l-am lecturat pentru întâia oară prin
1973, în „Secolul 20“. Era un nume de mare rezonanţă
încă pe atunci (slabe, dar certe ecouri răzbăteau pânăn
România; prietenii nemţi, revistele și cărţile clandestine,
legenda; pentru că Enzensberger este o legendă; la
ora actuală, el se află în prima linie a scriitorilor universali
și m-am așteptat tot timpul să aud că a primit premiul
Nobel, care să-i încununeze lista premiilor naţionale
și internaţionale de mare prestigiu). „Secolul 20“, o
oază a acelor vremuri, publicase un grupaj de poeme; era
152 HYPERION Eseu