o_19h0gp4id1mkid5knpasr31sgoa.pdf

o
religioasÄ strÄinÄ, nici atîta de stîngacl cum s'ar pÄrea în schimbarea
unei îndreptÄri confesionale cu alta,âcari au încheiat la sfîrÅitul
veacului al XVII-Iea, printr'un act formal, Åi la începutul veacului
al XVIII-lea printr'un alt act formal art confirmat, în cea mal mare
parte a lor. am zice: în majoritatea evidentÄ a acelora cari erau
în stare sÄ iea o hotÄrîre si s'o iscÄleascÄ, pentru întÄia oarÄ
un act scris de alianÅ£Ä, nu de contopire, cu altÄ lege, nu puteau
da o valoare teologicÄ acestui act.
Acesta este actul de unire, care act de unire poate sÄ fie
încÄ multÄ vreme un subiect de discuÅ£ie pasionatÄ Ã®ntre represintanÅ£iJ,
mal ales din cler, al inteligenţei Romînilor de dincolo.
Lucru foarte regretabil, dar, pe lîngÄ caracterul acesta regretabil,
pasionat, al acestei lupte în jurul valorii actului de unire
cu Biserica catolicÄ Åi în jurul caracterului sÄu efectiv Åi al efectelor
sale bune sau rele, pe lîngÄ aceasta, discuÅ£ia are Åi o
parte folositoare, Åi anume pentru cÄ scotoceÅte toate punctele
acestui eveniment istoric, ceia ce pentru o naţiune cum este a
noastrÄ, neavînd un interes escepÅ£ional pentru lucruri spiritului,
face ca problema trecutului sÄ fie de un interes actual.
Din punctul nostru de vedere, ne intereseazÄ actul acesta al
Unirii numal în ceia ce priveÅte influenÅ£a pe care a putut-o avea
asupra caracterului politic al preoţimii romîne de ambele confesiuni.
Actul unirii ni putem închipui foarte bine cÄ n'a fost un act
de convingere religioasÄ, cÄci asemenea acte vin totdeauna dintr'o
îndelungatÄ propagandÄ. O problemÄ trebuie sÄ fie agitatÄ multÄ
vreme prin scris Åi prin graiu, pentru ca ea sÄ pÄtrundÄ Ã®n conÅtiinÅ£e
Åi sÄ ajungÄ a transforma conÅtiinÅ£ele acestea în alt sens decît în
sensul în care erau îndreptate la început. De fapt, dacÄ unii din
protopopii de dincolo Åi doi VlÄdici, cari stÄteafl în fruntea lor
în momentul în care se introduce stÄpînirea austriacÄ Ã®n Ardeal
pe basa tratatului de la Carlovitz, la 1699, în locul cîrmuirii maghiare,
prin prinţi independenţi, se supuneau unor motive de ordin
politic. dacÄ se supuneau si unui îndemn de convenienÅ£Ä particularÄ
sau de convenienÅ£Ä de clasÄ, dar ei se supuneau, în acelaÅi timp,
Åi în rîndul întîiu,âÅi aceasta este mal important pentru noi,âunor
motive de ordin politic general, naţional. Se supuneau unor motive
personale, fiindcÄ, natural, decît sÄ fii VlÄdica Atanasie, care
nu porÅ£i lanÅ£ de aur la gît, care nu eÅti consilier imperial, care
nu eÅti primit în audienÅ£Ä la Viena, care nu te bucuri de aten-