Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006avangardă (futuristă, în cazul de faţă) este transnaţională, în vreme ce alianţaei cu politicul implică determinări locale. Potrivit lui Simion Mioc, „Pe Vinea şicolaboratorii săi nu-i şochează relaţia dintre fascism şi futurism, deoarece eise conduceau după ideea greşită a Faclei: arta e una, politica alta”. Tributarponcifelor să se împlinească. Omenirea, care pe vremea lui Homer era unspectacol pentru zeii Olimpului, a devenit acum propriul ei spectacol. A devenitdestul de înstrăinată de ea însăşi pentru a-şi trăi propria distrugere ca pe oplăcere estetică de prim ordin”. O însemnare din nr. 74 al Contimporanuluidespre L‘Italiano pune şi mai bine în evidenţă simpatia estetică: „revista luiLonganesi devine din ce în ce mai estetică, mai vie şi mai interesantă. Longanesipictor şi pamfletist, Ungaretti cronicar, Raimondi Giuseppe nuvelist,împreună este desigur cu Leopardi, Muschein, Marcello Corra cea mai selectăalegere şi cea mai vie probă a spiritului june italian“. O reclamă a aceleiaşireviste vorbeşte, în acest sens, despre o „avangardă fascistă”: „L‘italiano.Reviste (corect revue, n.n.) de avant garde fasciste. Dir. L. Longanesi. Bologna“.O notiţă din nr. 76 adaugă argumentelor simpatiei spiritul revoluţionarîn artă: „L‘Italiano, revista revoluţionarilor fascişti ştie să fie şi revoluţionarăîn artă, graţie spiritului creator al directorului său poet, pamfletar, desenatorde mare talent Leo Longanesi. În ultimele numere această foaie săptămânalăa luat locul unui organ de luptă modernist şi nu fereşte cu ironia de spiritulsău nici pe confraţii din străini - arta e luptă“. Pentru ca o alta din nr. 78 săaducă un argument estetizant suplimentar - şi sugestiv: „L‘Italiano, foaia deartă şi politică a spiritualului Longanesi e întotdeauna impregnată de ironiaunei aristocraţii intelectuale. Desenuri personale, politică fascistă, manifestejucăuşe, prosă de Giuseppe Raimondi şi zeflemea multă lângă puţină doctrină“.În fine, nr. 96-97-98 (cuprinzând textul lui Marinetti Incendiul sondei dinMoreni şi reclame ale revistei lui Longanesi) introduce în ecuaţia afinităţilorspiritul antiburghez al revistei: L‘Italiano No. 18-19, revistă bilunară organal Revoluţiei fasciste, este scris nervos şi spiralat. Pe copertă, obiectivul îlsurprinde într‘un compromiţător instantaneu pe burghezul în pyjama liric,vrea cu toată ardoarea spiritului său să întrepătrundă nenumăratele mistereale artei (...) În josul spiritualei fotografii o mână tânără şi o buclucaşe notiţă„Nu-i poluaţi visul comod! (...) dacă pentru o singură clipă adevărul i-ar apareluminos, ar alerga la circumscripţie ca să denunţe adevărata artă complotândîn contra statului“. Atitudinea intransigentă a revistei respiră în fiecare pagină,îndrăzneala plesneşte în artificii. Două scrisori asupra revoluţiei ruse semnateLasca şi Cinquale“. Ultima propoziţie pare să sugereze şi o atitudine egalfavorabilă faţă de „revoluţionarismul” bolşevic. Altfel, la rubrica Note, Cărţi,Reviste din nr. 84, un Dr. C. semnează un text foarte critic la adresa lui Mussolini(Mussolini şi tratatele) – şi exemplele pot continua. De fapt, notele desimpatie faţă de fascism recuperează doar elementele care ţin de esteticafuturismului: revoluţionarism artistic, spirit combativ antiburghez, aristocratismintelectual ironic, spirit „atletic”, „constructiv” etc.O atitudine ostilă faţă de futurismul italian şi de politica fascistă a luiMarinetti au avut – după 1928 - cei de la revista suprarealistă unu. Într-unfragment diaristic din 1931 încorporat în memoriile sale, Saşa Pană mergefoarte departe în privinţa apropierilor dintre grupul Contimporanul şi fascismulmussolinian: „20 decembrie. Adevărul de azi publică o scrisoare deschisăadresată lui Marinetti de Vinea, Marcel Iancu, Miliţa Pătraşcu şi J.G. Costin,care se încheie cu «Trăiască Italia futuristă!» deci şi cea fascistă. Mi-e scârbă.Voi păstra acest document“.98