Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

originalul de lângă mine – la scară redusă desigur. Multă vreme după aceeaîl voi vedea, concentrat şi îndârjit, ridicând cu neverosimilă graţie colţul fileide deasupra, atât cât îi permitea nedorita sudură, cu aerul că ar dori să sestrecoare între file şi cu sentimentul că nu depărtarea, ci simplul accident alhârtiei îi blochează drumul spre casă.Istanbul ieri şi astăziCred că primul român, dispus să-şi lege vremelnic, desigur, soarta deaceea a unui vapor a fost un anume L. Chiru Nanov care, prin 1922,a găsit de cuviinţă să se îmbarce la bordul unui cargou pentru a străbate cuel, atât cât îi permitea ruta impusă, legendarele căi ale profeţilor. Nu-mi propunsă parcurgem o dată cu el aceste drumuri şi nici nu încerc mai mult decâtsă sugerez vechimea unei tradiţii lăudabile care face loc reporterului într-oambianţă atât de fertilă cum e aceea a unui echipaj de cursă lungă. Omul cupricina cunoştea prea puţine despre ce e acela un vapor, iar reciproca nu eramai puţin dramatică, prilej de nesfârşite confruntări şi de concesii din ambelepărţi, inspirând o adevărată aventură din perspectiva neofitului. Rezultatulacesteia s-a concretizat într-o carte al cărei subiect, nu prea concludentăpentru viaţa mărinărească, o aşază totuşi între puţinele lucrări cu orientaremarină ale timpului.Cititorul amator de literatură de călătorie, trecător măcar cu gândul printreţărmurile Bosforului, a avut răgazul să-şi facă o imagine cât de cât apropiatăde înfăţişarea actuală a Istanbulului. Îl invoc aici pe Chiru Nanov pentru a redachipul unui Istanbul necunoscut astăzi; un oraş înălţat pe straturi succesive demit şi istorie, legănat între poezia florii de mirt şi tăişul hangerului. Pe atunci,Bosforul îşi păstra încă sălbăticia sa ospitalieră, cu palate înconjurate detăceri şi haşurate de gratii în spatele cărora ghiceai femei cu chipuri lascive,cu enclave de grădini de leandri şi lămâi în pustietatea colinelor prelungite încâmpii sau în păduri întunecate, cu ilustre ruini, cu fortăreţe ursuze, zăvoareruginite ale strâmtorii, asaltate de iedera morţii, cu sate de pescari oprite înmarginea sclipirii mate, verzi, a nesfârşitelor podgorii şi cu mahalalele sordideilustrând, prin contrast, aristocratismul apăsător al cartierelor rezidenţiale; văidulci, irigate de fântâni îmbrăcate în marmură de Paros şi de izvoare lângă acăror jet sonor şed turci bătrâni trăgând din narghilele, cu gândul dus la soartaIslamului; cealmale şi fesuri, femei cernite, cu obrazul ascuns sub iaşmac,cafenele afumate, cu ţăcănit de ghiul-bahar şi miros îmbătător de gingirliifierbinţi; şiruri-şiruri de Bazar-caic cu gât de lebădă cu prova verde şi băncide catifea purtând spre Kestane-Su, valea castanilor, sau spre Selim-Bagce,haremuri întregi ca spre o întemniţată tihnă; şi Stanbulul între toate acestea,individualitate certă în oglinda apei pe fundalul cerului azuriu, împărţind parcăasigurări de pace extremităţilor Bosforului, înecate în apele Pontului şi aleMării Marmara…Asigurări, mă grăbesc să afirm, ce se vor dovedi întru totul mincinoase;fiindcă astăzi Istanbulul tinde să devină sinonim cu Bosforul, realizând unfluid de case, străzi, buildinguri şi turisme în goană de-a lungul ţărmului de laTherapia până sus spre San Stefano. E o înverşunare de ziduri vechi şi noi,o nevoie devorantă de spaţiu care nu prea substituie ci sudează, plombează,Ex Ponto nr.3, 200657