Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

participa direct la strălucirea sulfuroasă altfel a acestei lumi.Ion Călugăru în Don Juan cocoşatul îi face un portret crepuscular-burlescde mare senior căzut în dizgraţie în personajul Alexandru Lăpuşneanul. Bogdan-Piteştibeneficiază de o reputaţie considerabilă, din moment ce intrareaîn casa sa pe care o ţine deschisă are pentru tineri semnificaţia unei iniţieri şinu dintre cele mai uşoare. Gazda încurajează şi validează tot ce poartă marcaunei diferenţe semnificative a personalităţii, în traducere liberă, a bizareriei.Deasemenea, în locuinţa sa se amestecă şi se întreţin cele mai diverse mediisociale, altfel despărţite de frontiere severe şi precis trasate. Dacă nu arta,atunci cel puţin artificiul şi capacitatea de a stârni curiozitatea îl recomandăpe vizitator. Sub numele de Fetiţa apare şi Mica, de o frumuseţe sensibilă,care convieţuieşte cu marele senior. Naratorul insinuează maliţios că aceastăfrumuseţe nu era deloc însoţită şi de o inteligenţă pe măsură.Alexandru Ţapu şi Pablo Ghilgal se plimbau în faţa casei, cu un fel detemere. De trei ori trecuseră pe dianintea ei, de trei ori se întoarseră. Parcănu le venia să intre. Erau gata să primească botezul celebrităţii. Pentrucă, cineintra în casa lui Alexandru Lăpuşneanu era, ca şi cum ar fi dat cu succes unexamen. În casa lui Alexandru Lăpuşneanu se întâlniau oameni de seamă:dela consilierul de Curte de Casaţie până la elevul care îşi făcea un meşteşugdin tinereţea lui, din drăgălăşenia lui. Numai să te fi revelat ca temperamentciudat şi pătrundeai în casă. Cine intra era om făcut. 7Educaţia lui Bogdan-Piteşti reclamă eclectismul rafinatei culturi franceze,în linia conotată politic a anarhismului tradus printr-o libertate nemăsurată alicenţelor de tot felul, inclusiv „estetice”. Argumentul anarhismului, cu viziuneasa revoluţionară radicală asupra societăţii, se opune soluţiei bolşevicea dizolvării proprietăţii individuale în beneficiul comunizării sale. Afinităţile caşi idiosincrasiile primesc girul unei estet, care face diferenţa în favoarea uneielite culturale. Bogdan-Piteşti preferă catolicismul, nu din raţiuni teologale,dogmatice, ci pentru că asociază ortodoxia ignoranţei, lipsei de cultură şiinteresant, a lipsei unui sens al desnădejdii, - alfel, păcat capital. Ateismuleste respins de facto ca fiind prea vulgar.-Eu mi-am făcut educaţia, mai zise Alexandru Lăpuşneanu, între anarhiştiidela Paris. Şi am rămas anarhist; n’am renegat nimic! Sunt şi acum pentrudesăvârşita libertate; dar sunt şi pentru proprietatea individuală; nu înţeleg săparticipe la împărţirea bunurilor decât acei care ştiu să se bucure de bunuri – săle sporiască, nu să le distrugă. Nu sunt nici ateu – fiindcă ateii, e bine să fie cârciumariişi democraţii – sunt catolic fiindcă în ortodoxie n’am găsit decât boaiteinculte; catolicismul e o ordine luminoasă a lumii, şi a spiritului; catolicismulcaptivează pe om, dar îi dă şi libertatea tristeţii sale, a desnădejdii sale... 8Acestea nu-l împiedică să fie prieten cu doctorul Rakowski, chiar dacă nuîmpărtăşeşte nimic din bolşevism, care e „negaţia culturii”. Prin urmare, spiritularistocratic nu-şi poate găsi locul în bolşevism. De la Mauriciu Lazaroviciupretinde că a învăţat ce-i iudaismul şi că are mutră de haham. Obişnuieştesă spună grozăvii, este relatat obiceiul ce avea de a înjura interlocutorul latelefon, ca preambul, a unei invitaţii la masă, sau ca introducţiune a proprieisale persoane.Ex Ponto nr.3, 2006111