Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Societatea şi puterea îndeosebi îşi manifestă o îndoaială cronică în scriitor,neluându-l prea mult în serios, neconsiderându-l un partener convenabilde dialog. La Constanţa, bunăoară, ignorarea totală a scriitorului, a omuluide cultură în general, este una sistematică şi premeditată. Accesul lui înorganismele puterii este unul la fel de limitat. Sunt preferaţi închipuiţii şi pseudointelectualii.Faptul acesta dureros, cu repercusiuni grave în plan spiritual,nu mai miră pe nimeni, fiindcă este binecunoscut de către toţi, că între aleşiinoştri s-au înscăunat destui impostori şi cameleoni, care nu înţeleg nimic dinmenirea subtilă a scrisului şi culturii.Pornind de la această stare, solidaritatea scriitorilor, strângerea lor în cadrulşi în jurul Filialei „Dobrogea” a USR, în jurul revistelor Ex Ponto şi Agora,pe lângă Universitatea „Ovidius” şi Biblioteca Judeţeană „I.N.Roman”, în jurulunor edituri valoroase precum „Ex Ponto”, „Muntenia”, „Europolis”, constituieatitudini care ne bucură, sunt semne de încredere în aceste instituţii şi desiguranţă, de rezistenţă intelectuală şi supravieţuire în faţa efemerităţii acestorani duri şi confuzi.Nu e mai puţin adevărat că un scriitor de vocaţie, trăind la Constanţa –oraş prin excelenţă mercantil, cosmopolit, eterogen, lipsit de tradiţie culturalăşi literară performantă - este o persoană discretă căreia nu-i plac ieşirile labalcon. În jurul lui se derulează filmul unei realităţi năucitoare, în care, conjuraţiamediocrităţilor se insinuează cu destoinicie după sloganul „totdeaunadestui, totdeauna la datorie”; retorica întemeiată pe hiperbolă, pe denaturarese instaurează, şi ea, comod în jilţul neruşinării. Singura putere, adevărataputere a scriitorului de vocaţie stă în cărţile sale. Retras în intimitatea manuscriselorşi lecturilor sale, fără a se fi băgat în slujba nici unui puternic de o clipăal zilei, dezamăgit total de aceştia, păcălit de sponsori limitaţi, de editori şi delibrari puşi pe căpătuială, cărându-şi singur cărţile de colo-colo, prin licee şibiblioteci, ca să şi le vândă, scriitorul de vocaţie, asemenea unui misionar, îşisuportă cu stoicism sărăcia, singurătatea şi libertatea de a spune şi face cevrea. Se pare că acestea sunt, astăzi, singurele lui însemne princiare. Saupoate mă înşel eu!Ex Ponto nr.3, 20066