Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

ca să fie autentic. În ce-l priveşte pe Găină care întruchipează şi el un tip,aceste personaje apar la rândul lor dintr-o altă ficţiune decât cea a romanului şitimpului în care evoluează, avem simptomele ştiinţifice ale decadenţei, degenerescenţa.Craniul exotic, de formă aviară, al graficianului serveşte speculăriiştiinţific-maliţioase a lui Adam Gună, ca un caz de microcefalie, confirmândteoria artei ca o formă superioară de degenerescenţă, verificată frenologic.E greu de spus dacă tiparul decadent nu poartă, şi aici, amprenta ludicului şicarnavalescului, ca orice lucru atins de boierul Gună, refugiat într-un grotescdelectabil. Altfel, comportamentul lui Găină îl apropie mai mult de un canideu,şi ar justifica opinia perechii sale întru anacronism. Graficianul, într-o criză defurie provocată de ironiile gazdei, muşcă din bastonul din lemn de corn, prilejpentru Adam Gună de a-i recomanda dentiţia de artist, demnă de invidiat.Un portret elocvent îi face lui Alexandru Bogdan-Piteşti, Lukrezzia Karnabattîn capitolul XXV, intitulat sugestiv „Germanofilul” 24, în romanul ei Demoniaca,cu accente gotice şi inserturi decadente.Ex Ponto nr.3, 2006Basile Dan era unul dintre oamenii cei mai interesanţi din capitala României.Un om care reproducea întocmai, procesul de diformare ce se petrece înochiul unui caricaturist...Caricaturistul începe prin a vedea just o imagine, dar trăsăturile ei nuîntârzie să se deformeze, mărindu-se, strângându-se, întretăindu-se şi mânareproduce pe hârtie, exagerarea batjocoritoare a imaginei, cu trăsăturile caracteristiceumflate...Când cunoşteai pe Basile Dan, aveai impresia agreabilă a unei inteligenţide elită, într’un cap frumos, cu fin profil de medalie, şi expresie nobilă.Dar dacă rămâneai mai multă vreme în tovărăşia lui, vedeai apărând peaceastă figură simetrică, expresia sarcastică a unui cinism împins până lamarginile cele mai desgustătoare ale viţiului. Dan era întocmai ca domniţa dinpoveşti, din a cărei gură curg broaşte, şopârle şi şoareci... El murdărea tot ce-itrecea prin minte şi colora cu nuanţele veninoase ale calomniei batjocoritoare,pe toţi cei are aveau nenorocul să vină în contact cu dânsul.Bolnav, murdar, vomitând injurii şi pornografii de dimineaţa până seara,el atrăgea cu fascinaţia curajului cinic, pe toţi dezechilibraţii, toţi viţioşii, toţirataţii literilor şi artelor.Căci în acest noroi groaznic, natura pusese gustul înveterat al artelor, ungust sigur şi o inteligenţă fină.Nobleţea nativă – deşi sufocată de pornirile viţioase, apărea în distincţiamanierelor, în seducţia conversaţiei atunci când Basile Dan îşi da osteneala săplacă. Dar fanfaronada trivială a viţiului, acoperea cu noroi impresia bună.Şi printr’o intepretare sucită Dan era încântat când reuşea să producădesgustul şi revolta...Cea mai mare plăcere ce i-o putea face cine-va era să-linvectiveze.El se scălda în baia de noroi, cu deliciul celui mai lacom dintre animale.Nu-şi putea măcar închipui că există pudoare sufletească, delicateţă saupuritate...Tot buchetul de virtuţi delicate ce se găseşte în sufletul ori-cărui artistadevărat, îi era necunoscut.Înţelegeţi că aşa cum era, Dan nu putea fi lipsit de prieteni, mai ales căţinea casă deschisă şi masa la îndemâna artiştilor ce nu mâncau în fiecarezi destul. El, le oferea îndestulările unei mese bune şi confortul unei locuinţeagreabile, dar în schimb trebuiau să-i înghită vomitul cinic al fanfaronadei şisă rampeze în faţa orgoliului viţiilor lui echivoce.116