Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

ieromonahului Antim Ivireanul, toţi conectaţi la cultura greacă, dar promotoriai scrisului în limba română şi a gândirii româneşti. Antim, de altfel, avea săintroducă limba română în drepturile ei depline în biserică, mai ales prin lucrăriletipărite la Râmnic, şi anume, «Antologhion adecă Floarea cuvintelor, carecuprinde în sine toată slujba ce i se cuvine lui a sfintei Beserici peste tot anul»,în 1705, şi «Evhologhion, adecă Molitvenic, acum întâi într-acesta chip tipăritşi aşezat după rânduiala celui grecesc», în 1706. În schimb, episcopul Ilarioncunoştea limba slavonă. Aceasta însă nu l-a împiedicat pe vlădica Ilarion săfie adeptul promovării limbii autohtone, române, în dauna celei slavone, aflatăîn pierdere de teren, datorită, ce-i drept, tocmai celei greceşti, promovată decei patru amintiţi mai sus şi de patriarhul Dositei.La rândul său, ierarhul râmnicean, Ilarion, tocmai pentru a promova limbaromână în cult, aducea din Scheii Braşovului pe dascălul Alexandru Rusu sprea traduce cărţi de cult în româneşte. Aşa a fost tradus de dascălul amintit, «cuîndemnarea şi toată cheltuiala episcopului», Penticostarul, în 1694, şi Triodulşi Psaltirea cu tâlc, în 1697. Psaltirea conţine text paralel slavo-român, şi,după mărturia traducătorului, acesta a fost scris «de pe limba sloveneascădrept pe limba românească» 36 . În fine, tot «din porunca episcopului Ilarion» 37 ,Vlad grămăticul a copiat mai multe manuscrise.După caterisirea sa episcopul Ilarion a vieţuit în mănăstirea Snagov, undear fi deţinut funcţia de “năstavnic” - adică, conducător al şcolii care funcţionaacolo. Interesant de semnalat că, după caterisire, vlădica Ilarion s-a dus săvieţuiască tocmai la mănăstirea Snagov, unde fusese stareţ cel care i-a luatscaunul episcopal, adică, Antim Ivireanul. Ceea ce lasă de presupus că vlădicaIlarion s-a dus mai de grabă din porunca mitropolitului Teodosie la mănăstireaSnagov, decât din proprie iniţiativă.Într-o însemnare, «aflată încă în 1928 în colecţia economului D. Furtună»,găsim menţionat pe vlădica Ilarion «la 15 sept. 1708 ca ‘piscupul proin Râmnicnastavnic sfintei m-ri Snagov ’ (după o informaţie dată de D. Furtună lui N.Iorga, în vederea unei ediţii viitoare din Istoria bisericii româneşti)» 38 .Foarte recent, un cercetător scria că Ilarion a fost stareţ al mănăstiriiSnagov şi că apare chiar menţionat «ca stareţ-arhiereu între 1707-1714» 39 .În orice caz, sigur este că la 29 iunie 1707, «Ilarion proin episcop Rîmnic» aparticipat la sfinţirea mănăstirii Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitoriadomnitorului Brâncoveanu, alături de succesorul şi nepotul lui Dositei al Ierusalimului,Hrisant (1707-1731). Ceea ce indică, negreşit, că imediat dupăadormirea în Domnul a celui care prezidase sinodul, care l-a caterisit peIlarion, adică, a patriarhului Dositei - la 7 februarie 1707, în Metohul SfântuluiMormânt din Constantinopol, la vârsta de 66 de ani - mitropolitul Teodosiea pledat pe lângă Brâncoveanu să se revină asupra caterisirii şi a treceriiîn rândul monahilor a vlădicii Ilarion. Şi într-adevăr, caterisirirea episcopuluiIlarion a şi încetat să mai aibă validitate în ochii puterii politice şi ecleziasticea Ţării. La urma urmei, era chiar de aşteptat să acţioneze astfel mitropolitulTeodosie, ca unul care fusese mare nevoitor al rugăciunii isihaste atât în ŢaraRomânească cât şi la Athos, dar şi ca cel care gustase el însuşi, ca ierarh,paharul surghiunului în 1672. Atunci, în 1672, mitropolitul Teodosie a fostîndepărtat din scaun de domnitorul Grigore Ghica (1672-1673) şi trimis însurghiun la mănăstirea Tismana.Problema unei eventuale readuceri a vlădicii Ilarion pe scaunul episcopalde Râmnic a devenit posibilă, teoretic, în 1708, când în ianuarie a acelui an,mitropolitul Teodosie adormea în Domnul, iar episcopul Râmnicului, Antim, îiEx Ponto nr.3, 2006185