Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Mir - în schimbul unor sume de bani - şi pentru Bisericile Române. Acesteservituţi canonice - care au limitat statutul autocefaliei depline al BisericilorRomâne - au fost indisolubil legate de cele de natură politico-juridice, impusede Poarta Otomană Ţărilor Române» 12 . Cu toate acestea însă, în timpulstăpânirii otomane Sfântul Mir a fost sfinţit şi în Ţările Române 13 . Ceea ce şiexplică, fie şi în parte, că în tomosul de autocefalie acordat Bisericii OrtodoxeRomâne de către Patriarhia ecumenică, în 1885, nu se prevede obligativitateaaceleia de a mai primi Sfântul Mir de la Constantinopol 14 ; spre deosebirede tomurile de autocefalie acordate de Constantinopol altor biserici, în carerespectiva servitute canonică rămânea obligatorie.Domnitorii români, ca binefăcători ai Bisericii Ortodoxe din Imperiul otoman,îşi permiteau chiar să impună pe tronul patriarhal de Constantinopol,sau pe cel al celorlalte patriarhate din Orient, pe candidaţii doriţi de aceştia,asemenea împăraţilor bizantini de odinioară. Cu diferenţa că, dacă împăraţiibizantini îşi impuneau direct candidaţii lor, domnitorii români o făceau prinintermediul Porţii 15 . Aşa a procedat şi Constantin Brâncoveanu în 1693, cânda ajutat pe Dionisie al IV-lea Seroglanul (8 noiem. 1671 - 14 aug. 1673; 29iul. 1676 - 2 aug. 1679; aug. 1682 - 10 mart. 1684; 7 apr. 1686 - oct. 1687;aug. 1693 - apr. 1694) să reocupe, pentru a cincia oară, scaunul patriarhalal Constantinopolului.Dacă domnitorii români impuneau sau depuneau patriarhi, cu atât maiuşor, fireşte, ei au putut proceda astfel cu ierarhii din propriile lor ţări, căroraei le dădeau actul de investire pe scaunul vlădicesc, şi mai ales când ladomnia Ţării Româneşti se afla un domn de talia lui Constantin Brâncoveanu.Iar atunci când un ierarh îşi manifesta dezacordul faţă de părerile şi acţiuniledomnitorului, sau împărtăşea vederile adversarilor politici ale acestuia,respectivul vlădică era îndepărtat din jilţul arhieresc şi înlocuit cu un cleric deîncredere. Însă, nu-i mai puţin adevărat că au fost şi cazuri în care domnitoriiîndepărtau pe ierarhi din scaun şi din alte raţiuni. Aşa cum s-a întâmplat şicu episcopul Ilarion al Râmnicului, care, deşi nu se aflase în dezacord strictpolitic cu domnitorul Brâncoveanu, a fost totuşi îndepărtat din scaun şi înlocuitcu omul Cantacuzinilor, Antim Ivireanul; cu consimţământul - dacă nu şi cuîndemnul - patriarhului Dositei şi al mitropolitului Teodosie.Ierarhul râmnicean, Ilarion, a fost îndepărtat din scaun ca urmare a sinoduluiţinut în martie 1705, la Bucureşti, şi prezidat de însuşi patriarhul Dositeial Ierusalimului.Cât priveşte sinodul de la Bucureşti, din martie 1705, se cuvine, fărăezitare, precizat că acesta nu s-a desfăşurat conform rânduielilor canoniceşi sfintelor canoane ale Bisericii. Mai întâi pentru că respectivul sinod a fostprezidat de un patriarh al unei patriarhii de care nu aparţinea canonic Bisericadin Ţara Românească. În al doilea rând, la acelaşi sinod au participatşi alţi ierarhi greci, şi anume, mitropoliţii: Teodosie, fost (proin) de Târnovo,Clement, fost (proin) de Adrianopol, Maxim de Ierapole, Eftimie de Pogonianaşi Auxenţiu de Sofia 16 . Aşadar, domnitorul Brâncoveanu şi mitropolitulTeodosie au ţinut sinodul amintit în prezenţa mai multor ierarhi greci, care nufăceau parte din Biserica Ţării Româneşti. Mai mult chiar, doi dintre respectiviiierarhi greci nici măcar nu se mai aflau atunci pe tron. Iar cât despre ceilalţitrei ierarhi participanţi la sinod, deşi făceau parte din Patriarhia ecumenică- de care depindea canonic şi Biserica Ţării Româneşti - ei nu au avut binecuvântareapatriarhului lor ecumenic de a participa la acesta. Totodată, semai cade semnalat că doi dintre ierarhii greci participanţi la sinodul din martieEx Ponto nr.3, 2006179