Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006(24 dec. 1672 - 26 apr. 1679) şi Teodosie (20 mai 1660 - înainte de 24 iunie1672; 26 aprilie 1679 - 27 ian. 1708).În persoana mitropolitului Teodosie 7 , patriarhul Dositei a avut un apropiatcolaborator pe tărâm bisericesc, mai ales, în acţiunea de contracarare aprozelitismului catolic în rândul românilor ortodocşi din Transilvania, dar şi încel cărturăresc, îndeosebi în cel al tipăriturilor. Colaborarea dintre cei doi leera facilitată, evident, şi de cunoaşterea limbii greceşti de către mitropolitulTeodosie, pe care o desăvârşise în timpul vieţuirii sale la Athos, unde s-anevoit «în asceză, îndelung răbdând, în linişte» 8 , cum scria Ioan Comnen înmai 1701, şi unde a fost şi pictat în 1683, la mănăstirea Ivirului 9 . Dar nu-i maipuţin adevărat că strânsa colaborare a patriarhului Dositei cu mitropolitul Teodosiese datora şi faptului că ierarhul român era omul Cantacuzinilor, adică,al domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.La rândul său, mitropolitul Teodosie s-a folosit de prestigiul patriarhuluiDositei pentru apărarea Ortodoxiei româneşti, dar şi pentru propăşirea limbiiromâne. Bunăoară, una din cele două prefeţe ale Bibliei de la 1688 - ambele,în realitate, ale mitropolitului Teodosie - a fost atribuită de ierarhul Ţării Româneştipatriarhului Dositei al Ierusalimului. Mitropolitul Teodosie a procedatastfel pentru a da Bibliei româneşti mai multă autoritate, legitimitate şi circulaţieşi pentru a birui reticenţele adepţilor limbilor ‘sfinte’ de atunci.Pe plan bisericesc, patriarhul Dositei a sprijinit, cu desăvârşire, pe mitropolitulTeodosie în acţiunea sa de caterisire a episcopului Ilarion al EpiscopieiRâmnicului-Noul Severin (18 iunie 1693 - martie1705) şi în aceea de aducerepe tronul acelei episcopii a ieromonahului Antim Ivireanul, stareţul mănăstiriiSnagov.De precizat că sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Râmnicului-Noul Severin,cu reşedinţa în Râmnicu Vâlcea, se aflau atunci cinci judeţe din dreaptaOltului: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi şi Vâlcea. Episcopia era sufraganăMitropoliei Ungrovlahiei. De asemenea, de remarcat că «uneori unii dintretitularii ei - ai Episcopiei Râmnicului, n. n. - şi-au zis şi arhiepiscop’» 10 . (Apropo,oare n-a sosit timpul ca ierarhii eparhiei Râmnicului să fie înălţaţi la treaptade arhiepiscop, iar aceasta la rangul de arhiepiscopie? Cât ne priveşte, dejaîn 1990 am pledat, în scris, pentru cele de mai sus, şi am publicat în «buletinuloficial al Patriarhiei Române», revista «Biserica Ortodoxă Română» (nr.7-10/1990, p. 95-97), articolul «Ridicarea Episcopiei Râmnicului la treaptade arhiepiscopie»).Episcopul Ilarion a fost caterisit în martie 1705 de un sinod ţinut la Bucureştişi prezidat de patriarhul Dositei. Sinodul a fost convocat de către însuşidomnitorul Brâncoveanu. De altfel, în actul de caterisire al episcopului Ilarion seprecizează clar că sinodul din martie 1705 a fost convocat «din îndemnul preaînaltului şi prea luminatului stăpân şi domnitor al întregii Ungrovlahii, domnulIoan Constantin Basarab Voevod» 11 . Cu alte cuvinte, cel care guverna Bisericadin Ţările Române, în perioada stăpânirii otomane, era, în realitate, domnitorul.Cu atât mai mult când domnitorul era autoritate unanim recunoscută şi sebucura şi de o lungă domnie, ca în cazul lui Constantin Brâncoveanu. Încât,cu multă justeţe, unul din marii canonişti actuali ai Bisericii Ortodoxe scrie căîn perioada otomană «aşa zisa jurisdicţie a Patriarhului de Constantinopol s-aredus, de fapt, doar la recunoaşterea formală a Întâistătătorilor (Mitropoliţilor)Bisericilor Române - aleşi de Soborul mixt al Ţării (clerici şi mireni), prezidatde Domnitor - şi la primirea de daruri şi arginţi pentru a-şi plăti tributul cătrePoartă, pentru care scop şi-a revendicat şi dreptul exclusiv de a sfinţi Sfântul178