Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

scenariiLIVIU GRĂSOIUMoment în redescoperireaoperei lui V. VoiculescuCEx Ponto nr.3, 200636um bine se ştie, una dintre victimele regimului comunist a fost V. Voiculescu,recunoscut postum drept unul dintre cei mai mari scriitori români, împlinit înegală măsură şi la cel mai înalt nivel estetic, atât în poezie cât şi în proză.Valoarea lui, apreciată încă din perioada interbelică, receptată intens dupăpublicarea în 1964 a Sonetelor… şi a Povestirilor în 1966, a făcut ca studiereaoperei şi a vieţii întrutotul exemplare, să devină aproape obsesivăpentru mai mulţi cercetători, ale căror eforturi s-au concretizat într-o suită demomente ce l-au scos din uitare pe V. Voiculescu şi au dus la ediţia completă,apărută în 2004.Un asemenea moment s-a petrecut în 1975, când Televiziunea Română adifuzat filmul Inscripţie pe un basm realizat pe un scenariu al subsemnatului,pe atunci reporter la Redacţia Actualităţi a TVR. Nu era prima încercare a meade a mă apropia de creaţia voiculesciană, mai semnasem emisiuni despreautorul Sonetelor… fascinat de genialitatea lor şi impresionat de destinultragic al autorului. În acelaşi an, 1975, aveam deja depus la Editura Daciamanuscrisul cărţii Poezia lui V.Voiculescu ce avea să apară în 1977.Aşadar, fără să mă oblige sarcinile redacţionale, în timpul meu liber, l-amstârnit pe operatorul de film Ovidiu Drugă, poate cel mai talentat şi mai completartist din generaţia sa şi am pornit la lucru. Adică la transpunerea cinematograficăa câtorva poeme inedite pe atunci, poeme de inspiraţie religioasă, care,abia după 1990, se vor regăsi integral în volumul „Călătorie spre locul inimii”. Atrebuit, pentru ca versurile să poată fi difuzate, să procedez la excluderea unorcuvinte „subversive” precum Doamne, Dumnezeu, frecvente după cum se ştieacum în lirica de senectute a lui V.Voiculescu. Desigur sensul poemelor a fostastfel deturnat, ajungându-se la o stranie poveste de iubire între un bărbat şio femeie, care însă nu se întâlnesc în plan real în film, ci doar în plan ideatic,în imaginar. Pentru a nu ieşi cu totul din universul religios voiculescian, actoriiau fost sfătuiţi, chiar şi atunci când ar fi trebuit să se adreseze unul altuia, săprivească spre cer. Astfel că destui telespectatori au înţeles sugestia, uniichiar sunându-mă la telefon şi întrebându-mă, după difuzare, dacă nu am fostdat afară. Filmul a avut circa cincisprezece minute, a fost programat de maimulte ori şi privit ca un moment aparte în redescoperirea şi impunerea, dupădecenii a operei lui V. Voiculescu. Era doar un capitol, cu oarecare impact la