Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006‘separatist’ «reprezentat de episcopul depus Ilarion al Râmnicului, şi de AntimIvireanul», şi care «folosea ca pavăză pentru delimitarea temporalului de sacrufalsul prin care Constantin, botezat la Roma de papa Silvestru, fondeazăprintr-o donaţie puterea temporală a papilor şi privilegiile regale» 28 . Fireşte,nu pot fi acceptate asemenea afirmaţii în cazul episcopului Ilarion, chiar dacăcelebrul fals ‘Donatio Constantini’ 29 fusese tradus tocmai în această epocă.Pentru simplul motiv că nu se cunoaşte nici o atitudine, nici o acţiune, deorice natură, a episcopului Ilarion faţă de puterea temporală exercitată dedomnitorul Brâncoveanu, faţă de cezaropapismul acestuia. După cum nu secunoaşte nimic nici despre o eventuală încercare a episcopului Ilarion de aevidenţia, sau de a impune, sau de a apăra puterea spirituală faţă de putereatemporală. Obedienţa vlădicii Ilarion faţă de domnitor a fost ireproşabilă.Totodată, lupta celor două puteri, temporală şi spirituală, este complet inexistentăîn Ţara Românească în timpul păstoririi mitropolitului Teodosie, care adat dovadă de mult umanism 30 şi toleranţă, dar şi de obedienţă desăvârşităfaţă de Brâncoveanu. La care trebuiesc adăugate, desigur, elogiile adusedomnitorului Brâncoveanu de către mitropolitul Teodosie în diverse prefeţeale lucrărilor tipărite. Cu siguranţă însă, rândurile encomiastice la adresadomnitorului, semnate de mitropolitul Teodosie, au atins apogeul în prefaţaMineiului de la Buzău din 1698 31 .Cine a fost însă, cu adevărat, episcopul Ilarion? Un cercetător din zilelenoastre îl consideră pe Ilarion drept un «mare cărturar al epocii şi gospodarneîntrecut, format în obştea monahală de la sfânta Mănăstire Bistriţa, ale căreidestine le condusese aproape trei ani (1691-1693») 32 , înainte de fi adus petronul episcopal.Ca egumen al Bistriţei, ieromonahul Ilarion a condus Şcoala slavo-românădin mănăstirea respectivă 33 .Ilarion era român de neam şi a fost sfinţit episcop de mitropolitul Teodosie.Ca arhiereu, Ilarion a slujit prima Sfântă Liturghie la 8 iulie 1693, cu ocaziasfinţirii mănăstirii Hurezi, ctitoria domnitorului Brâncoveanu.Pe durata episcopatului său, vlădicii Ilarion i se datorează terminarealucrărilor la Schitul Dobruşa, precum şi refacerea Schitului Iezeru (comunaCheia-Vâlcea); ultimul, prin nevoinţa sihastrului Antonie, potrivit inscripţieide la locaşul acestuia: «prefăcut de iubitorul de Dumnezeu chir Ilarion episcop,ajutând şi Antonie schimonahul». Într-adevăr, la stăruinţa episcopuluiIlarion, cuviosul Antonie nu a mai plecat la Athos să sihăstrească, aşa cumdorea, nespus de mult, ci a făcut ascultare retrăgându-se să pustniceascăîn «peşterea» de lângă Schitul Iezeru, căruia i-a redat înfăţişare nouă, dar,mai ales, o aleasă viaţă duhovnicească. Fapt ce l-a făcut pe episcopul Ilarionsă-i manifeste o deosebită cinstire sihastrului de la Iezeru. Astfel, episcopulIlarion împreună cu ucenicii duhovniceşti apropiaţi ai sihastrului Antonie de laIezeru, ieromonahii Nicolae şi Atanasie, i-au scris «Viaţa Cuviosului Părinteluinostru Antonie Schimonahul» 34 . Iar Cuviosul «Antonie Schimonahul», trecut laDomnul în 1720, este «Sfântul Cuvios Antonie de la Schitul Iezeru», canonizatîn iunie 1992 de Biserica Ortodoxă Română.O grijă deosebită a manifestat episcopul Ilarion şi pentru greutăţile materialeşi dările cu care se confruntau clericii eparhiei sale, stăruind pe lângădomnitor pentru uşurarea lor şi ceea ce a şi făcut Constantin Brâncoveanu«în anul 1698» 35 .Episcopul Ilarion nu cunoştea însă limba greacă, aşa cum era cazuldomnitorului Brâncoveanu, stolnicului Cantacuzino, mitropolitului Teodosie şi184