Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

cronica literarăNICOLAE ROTUNDConstantin Arcu – Ceremonial de despărţirePEx Ponto nr.3, 2006rintre cărţile aflate în biblioteca revistei Ex Ponto şi a Filialei „Dobrogea” aU.S. aflu volumul de povestiri Ceremonial de despărţire, Editura „Paralela45”, 2005, al lui Constantin Arcu, redactorul şef adjunct al revistei BucovinaLiterară. Prozatorul debutează editorial cu proză scurtă, Cenuşa zilei, căreiai-au urmat două romane. Cursul mi s-a părut firesc, înscriindu-se pe făgaşulbine cunoscut al uceniciei romancierilor români la proza de mai mică întindere– nuvela şi povestirea. Surprinzător într-un fel, după Omul şi fiara şiFaima de dincolo de moarte, romane care s-au bucurat de o bună receptare,revine, iată, la povestire, parcă în dorinţa de a retesta posibilităţile pentru onouă producţie romanescă.Ceremonial de despărţire include opt povestiri de dimensiuni inegale, înmare după un text restrâns urmează un altul de mai largă respiraţie. E o tehnicăvizând două obiective: pe de o parte, să-i lase răgaz lectorului de meditaţieiar pe de alta, să-şi probeze, dacă mai e cazul, vocaţia amplelor naraţiuni.Cititorul observă lesne posibilităţile tehnice ale naratorului, întinse şi variate, aorganizării datelor narative, a acelui punct de vedere, perspectiva înregistrăriiacestor date, întâmplări, evenimente. Tind să cred că autorul, cadru didacticuniversitar specializat în drept, este bine informat sub raportul teoriei literare.Remarcăm printr-o proiecţie a lui Genette atât povestirea expusă de naratorulomniscient (povestirea non focalizată), cât şi povestirea cu focalizare internă(naratorul preluând punctul de vedere al personajului).Şi registrul tematic este variat, în pofida „subţirimii” cărţii, 158 de pagini,dense, cu alternarea realului şi a fantasticului. Prima povestire Avocado, apeleazăla mitul diavolului. Avocatul Luigi fusese angajat „într-un serviciu secretmulţi ani, se remarcase în operaţiuni devenite acum celebre, dând dovadăde reale aptitudini, dar după evenimentele din ’89, tocmai această râvnădeterminase punerea sa pe liber. Ca urmare, fusese nevoit să se apuce dealtceva. Şi, în ciuda opoziţiei ferme a baroului, cu sprijinul unor vechi prieteni,reuşise să se strecoare în avocatură.” Moartea fratelui geamăn l-a împinsspre băutură şi, deşi convingerea că viciul acesta îl înjosea, îl hărţuia zilnic,decizia de a renunţa era amânată pentru ziua următoare. Băutura îi dădeasenzaţia că este victima unui destin crud, trăia un soi de voluptate masochistă.Într-o seară târziu primeşte vizita unui individ ţigănos, un „tuciuriu”, care130