Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 20061705, ambii ai Patriarhiei ecumenice, şi anume, Maxim de Ierapole şi Eftimiede Pogoniana, fuseseră sfinţiţi ierarhi de către însuşi mitropolitul Teodosie alŢării Româneşti, la solicitarea patriarhului de la Constantinopol 17 . În sfârşit,de remarcat că la sinodul din martie 1705 nu a participat cel de al treilea ierarhal Ţării Româneşti de atunci, şi anume, episcopul Buzăului, DamaschinDascălul (3 octombrie 1702 - începutul anului 1708). Deci, la acel sinod dinmartie 1705, de la Bucureşti, a participat doar un singur ierarh al Bisericii dinŢara Românească, în persoana mitropolitului Teodosie, ceilalţi participanţi laacesta fiind toţi greci. Or, aşa cum scria recent un specialist în Dreptul canonic,depunerea unui ierarh trebuie să fie hotărâtă «în chip colegial şi sinodal» detoţi episcopii Bisericii locale respective, întrucât puterea episcopală se exercitădoar «colegial şi sinodal» 18 .Sinodul a caterisit pe episcopul Ilarion pentru învinuirea de a fi fost filocatolicşi de a nu fi luat măsurile necesare de contracarare a prozelitismuluidus de catolicii din Râmnic, oraşul său de reşedinţă chiriarhală. Mai concret,episcopul Ilarion era acuzat că a îngăduit catolicilor din oraşul de reşedinţăînălţarea unei biserici şi înmormântarea acelora în cimitirul episcopiei sale.Potrivit actului de caterisire, sinodalii, prezidaţi de patriarhul Dositei, nus-au mulţumit doar cu caterisirea, ci au decis ca Ilarion să nu mai poarte nicititlul de fost (proin) episcop şi să fie trecut în rândul călugărilor: «… astfel,Ilarion, care a fost episcop al Râmnicului să fie nu numai caterisit ci şi lipsitde orice putere şi demnitate arhierească şi îndepărtat din amintita sfântăepiscopie a Râmnicului, şi să rămână călugăr, din ora aceasta şi până laultima lui suflare, în rândul simplilor călugări, şi să nu aibă nici un nume şinici o cinste în ceata arhiereilor sau măcar în aceea a preoţilor, ci să fie şisă se numească călugăr şi nimic altceva» 19 . S-a voit, aşadar, îndepărtareaimediată şi definitivă a lui Ilarion din scaunul Râmnicului, şi, în acelaşi timp,alegerea şi sfinţirea grabnică a unui nou ierarh, după cum găsim consemnatîn chiar actul de caterisire al sinodului: «Din îndemnul şi din porunca preaevlaviosului şi prea înaltului domn, prea sfinţitul mitropolit al Ungrovlahiei,domnul Teodosie, are deplină putere, împreună cu sfântul sinod al sfinţilorierarhi participanţi, să aleagă şi să hirotonească alt episcop în amintita sfântăepiscopie a Râmnicului» 20 .În treacăt să amintim doar că, dacă sinodul din martie 1705 îl aduceape Ilarion la starea de monah, gramata patriarhului ecumenic Ieremia III(1716-1726) - ajunsă la Bucureşti «pe la 15-16 septembrie 1716» 21 , prin carea fost caterisit mitropolitul Antim Ivireanul, urmare cererii lui Nicolae Vodă Mavrocordat(1715 - 1716; 1719 - 1730) - nu numai că îl depunea din treaptă pemitropolitul Antim Ivireanul ci îl şi excludea din monahism, aducându-l la stareade mirean, şi, în acelaşi timp, îl trimitea în surghiun, pe viaţă, la mănăstireaSfânta Ecaterina din Muntele Sinai. De care surghiun, urmare uciderii sale îndrum spre acea mănăstire, mai exact, în aproape de Gallipoli, vlădica AntimIvireanul nu a mai avut, desigur, parte.Întrebarea firească este ce l-a determinat pe patriarhul Dositei să fie părtaşla un astfel de act, adică, al caterisirii episcopului Ilarion al Râmnicului. Înaintede toate, trebuie avută în vedere râvna, până la exces, a patriarhului Dositei,în păstrarea Ortodoxiei şi în păzirea unităţii Bisericii Ortodoxe de atunci faţă deacţiunile prozelitiste catolice şi calvine. Mărturie relevantă în această privinţăo constituie însăşi călătoriile sale în ţinuturile unde Biserica Ortodoxă eraameninţată de un astfel de prozelitism, şi, mai ales, acţiunile sale concrete deanihilare a aceluia prin tipărirea - în Ţările Române, îndeosebi - a unor lucrări180