Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006Textul va provoca reacţia promptă a celor de la unu, care sancţionează„maniera Contimporanului (…) oscilând în jos şi confuz de la Sept ManifestesDada, modernismul arhitectonic şi pictural al lui Marcel Iancu şipână la articolul de fond flasc al dlui Sandu Tudor din ultimul număr”. Tot laContimporanul, şi tot de pe poziţii spiritualiste, Sandu Tudor îşi va manifestarezervele în raport cu polemica generaţionistă prilejuită de Itinerariul spiritualal lui Mircea Eliade şi de Manifestul „Crinului alb”. Până în 1931, revistalui Vinea şi Iancu va mai publica şi alte articole pe această linie - bunăoarăGânduri spre o mai limpede înţelegere a problemei mântuirii de MarcelAvramescu, alias urmuzianul ezoterist Jonathan X. Uranus, alias viitorul preotortodox Mihail Avramescu (colaborator la Ulise, Radical şi Bilete de papagal,dar respins pentru confuzie epigonică de cei de la unu). Interferenţeledintre avangardă şi „tânăra generaţie” devin tot mai numeroase. Şi nu doarla Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest dinunu al ortodoxistului Paul Sterian (Poezie agresivă sau despre poemulreportaj- o excepţie totuşi, calificată drept „compromis” de către Saşa Panăîn memoriile sale).„Taxat” la rubrica de revista revistelor pentru un atac dur la adresa luiTudor Arghezi, tânărul Constantin Noica va fi găzduit într-un număr ulterior laContimporanul cu un scurt şi condescendent comentariu despre mutarea laBucureşti a revistei Viaţa Românească, apoi cu o recenzie elogioasă despreIsabel şi apele diavolului a congenerului Mircea Eliade. Recenzia venea săcontracareze atacurile din Gândirea, pledând – cu solidaritate entuziast-amicală– pentru originalitatea, exotismul şi profunzimea problematică a romanului.Eliade va fi prezent ulterior în paginile Contimporanului cu o proză scurtă(Visul, în nr. 78) într-o perioadă în care Vinea însuşi se arată preocupat deonirism, divinaţie şi alte marote comune deopotrivă suprarealiştilor şi noilorspiritualişti. Dar Eliade, Noica şi Sandu Tudor nu sunt singurii membri ai„tinerei generaţii” care publică la Contimporanul. Vreme de aproape un an,Mihail Sebastian semnează regulat în ultima pagină a revistei o rubrică de„impresiuni“ foarte liberă şi... deloc avangardistă (Povestea vorbei). O figurăaparte – mai ales pentru cititorul de azi – face îndeosebi articolul intitulatFascism. Autorul vede în fascismul mussolinian — pe atunci încă nu explicitantisemit — o benignă „nevoie de încadrare“ a tineretului din Italia, în răspărcu relativismul moral dâmboviţean. El rămâne însă un moralist „nepolitic”, unindividualist ostil înregimentărilor de orice fel: „mi-e groază de orice ordinede idei, de orice unanimitate“, afirmă Sebastian. Un alt exemplu elocvent deatitudine nealiniată îl reprezintă poziţia sa faţă de Panait Istrati, anatemizatde stânga franceză şi elogiat în mediile româneşti pentru apostazia din Versl‘autre flamme. Refuzând „încadrările“ politice, Sebastian pledează, de fapt,pentru adevărul uman aflat dincolo de ideologii şi militantisme:„Fostul comunist lichidează singur resturile naivităţii sale. Şi lumea de lanoi se bucură. Poate că are dreptate să se bucure. Nu ştiu. Eu nu sunt unmilitant (...) Comunism sau capitalism — iată două lucruri care crezute într-unfel puteau face liniştea şi tăria unui suflet, iar crezute într-alt fel dezorganizareasa. Atâta lucru mă interesează. Spirit nepolitic — ce vreţi?“Inconsecvenţă? Acuzată de „contradicţii” ideologice, redacţia Contimporanuluiţine să precizeze într-o notiţă din nr. 87: „Ne luăm totuşi răspundereatuturor contradicţiilor“…102