Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

situaţii politice, a bravat fără frică, fără ruşine. Înaintea lui stătea acum, trântit înjilţ, un bărbat îmbătrânit, care săria dela una la alta, ca să-şi ascundă boala. 12Figura lui are ceva respingător, de satir, repulsie pe care gestul de a-şilinge lubric buzele o întreţine. Şi aici, ne aflăm într-un joc al contrastelor,fără nimic din sensul revelator-etic al antitezei, contraste menite să releveinconsecvenţa permanentă, generatoare a unei tensiuni, în care degradareajoacă rolul unei ape tari pentru o gravură. Descompunerea relevă ceva dingrandoarea statuară a personajului, fără a-l disculpa sau inculpa în vreun fel.Seniorul puriu, dar cosmetizat în eleganţa sa, asemeni baronului de Charlus,întreţine frumuseţea şi tinereţea ca parte integrantă a decorului de lux şi leneorientală din jur.După cât se vede, în casa lui Alexandru Lăpuşneanu, nu era niciodatăcontrazis. Dacă făptura lui obeză, avea ceva deadereptul respingător, staturalui era impunătoare, ochii luceau veseli, tineri şi vocea gargarisită, îi dădeamare farmec. Ceiace îl strica, era ticul de a-şi linge lubric buzele, când îl priviauadolescenţii.(...) Toată atmosfera de lene, de belşug, de licitaţie a tinereţii, ifăcea bine, i dădea impresia că mai e tânăr şi se mai bucură. 13Casa e decorată pe gustul estetului şi poate că ea este mijlocul subtil,hermetizat asemeni safirelor de Ceylan pentru Aubrey de Vere, prin caresubstanţa seniorului decadent este reintegrată, recompusă. Ceea ce pare, laprima vedere, un bric-à-brac artistic de anticariat, relevă de fapt o scrupuloasăîntreţinere a contrastelor, dar şi a unei armonii subliniate de un ecumenismestetic. În lumea artei, graniţele sensibilităţii catolice a seniorului se dizolvăpentru a face loc şi obiectelor de cult ortodoxe, ca şi artizanatului oriental.Biroul lui Bogdan-Piteşti este omul însuşi, sugerează naratorul.Într’adevăr, biroul lui Alexandru Lăpuşneanu, îi semăna, cu deosebire:picturi de meşteri români, amestecate cu stampe şi desene din tinereţă ale luiPascin sau Derain; vechi statui coclite de împăraţi bizantini, cu mantia pe umerişi coroana pe frunte, alături de Brâncuşi; cărţi ilustrate erotice, alături de colecţiivechi de revistă; clasicii amestecaţi cu romanticii şi simboliştii – şi apoi, covoareolteneşti cu stângace înflorituri, alături de bukharale, Karamanii, şele de cămilăarăbeşti, şfeşnice bisericeşti şi cruci scrijilite în lemn, de meşteri ţărani. 14Ficţiunea nobiliară din vulgata bunului decadent e nelipsită şi la Bogdan-Piteşti,ba chiar mai mult ea se transmite şi Fetiţei-Mica. Aceasta s-acontaminat cu ficţiunile seniorului, care însă îşi asumă ludic năzbâtiile genealogic-nobiliare.-Nu se poate ţară fără prinţi. Ce tot îndrugi dumneata? Şi negrii cât sunt eide negrii, au prinţii lor. Nu se poate ţară civilizată fară prinţi. 15Unul dintre adolescenţii aflaţi în vizită îl stârneşte pe boier, care supraliciteazăîn stilul bombastic, livresc-contrafăcut matein, cu o superbie demnăde demonul ficţiunilor aristocratice decadente.-Să nu se fi rătăcit printre străbunii dumitale unul din aia cu perciuni! –deschise gura unul din cei trei adolescenţi...Ex Ponto nr.3, 2006113