Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

limbile romanice, Eugeniu Coşeriu poate să-l contrazică pe Petar Skok saupe Al. Graur care considerau construcţiile reflexive din română se zice (PetarSkok), se teme (Al. Graur) drept slavisme, când în realitate acestea eraulatinisme care există şi în alte limbi romanice precum spaniola (me temeo),italiana (si dice), franceza sau portugheza, pe care nici Skok, nici Graur nule cunoşteau. Citându-l pe lingvistul elveţian Charles Bally, Eugeniu Coşeriucrede la fel: „pentru a fi lingvist, nu-i nevoie să ştii o limbă – pentru a o descrie.Dar pentru a o interpreta: da – sintaxa aparţine interpretării. Trebuie să ştii casă examinezi problema: româna, latina, limbile romanice, limbile slave, limbilebalcanice neslave” (s.n., N.B.) (p. 46). Or, spune mai departe autorul, cercetătoriianalizaţi ori nu ştiu bine româna, ori nu ştiu bine limbile romanice, ori nule ştiu pe cele slave, uneori ignoranţa incluzând două domenii. Comentariiledin acest curs arată că Eugeniu Coşeriu are vaste cunoştinţe din toate limbilemenţionate. Poate e cazul să spunem aici că lingvistul vorbea fluent, în afarăde română, italiana, spaniola, franceza, germana; cunoştea, aproape toatelimbile romanice şi slave, unele limbi germanice, albaneza, turca; persana aînvăţat-o pentru a-l citi în original pe Omar Khayyam 5 .Ceea ce demonstrează cu prisosinţă Eugeniu Coşeriu în prima secţiune,ca de altfel peste tot în cuprinsul volumului, este o cunoaştere profundă alimbii române, a faptelor de amănunt ale acesteia, pentru care oferă interpretărisurprinzătoare şi subtile, plasându-le în context romanic şi balcanicşi combătând interpretările eronate ale colegilor români şi/sau străini, cares-au ocupat de limba română de-a lungul timpului, fără să aibă totdeaunacunoştinţele necesare pentru aceasta.2. Aşa cum precizam supra, secţiunea a doua a cărţii pe care o discutămaici este constituită de ciclul de prelegeri cuprinse sub titlul Limba română –limbă romanică, devenit numele întregului volum şi care a mai fost publicatîn extrasul In memoriam Eugeniu Coşeriu. Este vorba de prelegerile ţinuteîn zilele de 7, 8 şi 10 mai la Colegiul Universitar de Institutori „Carol I” dinCâmpulung, filială a Universităţii din Piteşti. Deoarece am prezentat ideileconsiderate de noi esenţiale din acest ciclu în nr. 1 (6) pe 2005 din „Ex Ponto”(vezi mai sus), nu mai facem acum alte consideraţii. Ţinem să subliniemdoar, împreună cu editorul Nicolae Saramandu, că dintre limbile romanice,numai limba română a beneficiat, până în prezent, din partea romanistuluiEugeniu Coşeriu, de o o caracterizare din punct de vedere genealogic, arealşi tipologic. Această caracterizare complexă, care evidenţiază, între altele, căromâna este cea mai interesantă dintre limbile Europei (Kiparski) şi cea maiautentică dintre toate limbile romanice (Wilhelm Meyer Lübke), pentru că s-adezvoltat în mod natural din latina populară, fără să fie influenţată, secole de-arândul, de latina clasică, arată din partea autorului o erudiţie excepţională şio uimitoare capacitate de asociere.3. Cele cinci studii din secţiunea a treia a volumului, intitulată „Alte contribuţii”,completează, după cum anunţă editorul în „Cuvânt introductiv”, viziunealui Eugeniu Coşeriu asupra latinităţii orientale, a unităţii limbii române, ca şiconcepţia sa asupra tipului lingvistic romanic. Temele respective sunt privitesub raport teoretic, dar şi din perspectiva concretă, de amănunt, a faptelorde limbă, savantul dovedind încă o dată vastele sale cunoştinţe de lingvisticăromanică aplicată şi de filosofia limbajului cu care a uimit lumea ştiinţelorumaniste de pretutindeni.Ex Ponto nr.3, 2006195