Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006cumente preţioase semnate de psalţi şi copişti români, care odată cu scriereaunor manuscrise au încercat să compună muzică. Eustatie este consideratîntemeietor şi şef al Şcolii de la Putna, care s-a făcut cunoscută ca un«centru muzical puternic» (Titus Moisescu, revista Muzica nr.2, 1993, Muzicabizantină în Evul Mediu românesc, p.126).De la Eustatie Protopsaltul au rămas numeroase lucrări răspândite îndiverse manuscrise aflate în România, la Sankt - Petersburg, Moscova, Leipzig,insula Lesbos – Grecia, Sofia. A compus peste o sută de cântări psalticedestinate cultului ortodox, fiind figura cea mai reprezentativă a Şcolii de laPutna din prima jumătate a sec. al XVI-lea. Cele două Antologhioane datatedin anii 1511 şi 1515, se găsesc la Muzeul de Stat din Moscova.Anne E. Pennington, profesoară la Oxford a cercetat activitatea şi creaţialui Eustatie, publicând numeroase eseuri în care îl caracterizează astfel: «unadintre cele mai remarcabile figuri din viaţa culturală a Moldovei timpului său…chiar şi numai aceste două manuscrise rămase de la el ne pot da o anumităidee de ceea ce fusese omul: un scrib foarte competent, cu un gust pentruefecte decorative, inventator a două scrieri cifrate şi utilizatorul ingenios alealtora, un maestru de cor şi cântăreţ de strană, compozitorul unui mare numărde cântări cu texte greceşti, cât şi slavone, care au fost interpretate în modevident la Putna » (apud Titus Moisescu).Eustatie a folosit o semiografie de tip neobizantin sau Koukouzelian, specificperioadei sec. XIV-XVIII. O altă latură a muzicianului de la Putna a fostlegată de stăpânirea artei de criptolog – în manuscrisul din 1511, «realizând87 de criptograme, 7 alfabete secrete, în combinaţii dintre cele mai secrete,în combinaţii dintre cele mai surprinzătoare, ce au stârnit interes, nu numaipentru descifrarea textului criptic propriu-zis, ci şi pentru ingeniozitatea aşezăriiacestuia în tabele deosebit de subtile» (apud Titus Moisescu).În perioada domniei lui Ştefan cel Mare, Eustatie era recunoscut ca un omde mare cultură, fapt care a condus la încredinţarea mai multor funcţii, printrecare şi cea de consilier al domnitorului. La înmormântarea marelui Ştefan(1504), Eustatie a dirijat corul care l-a condus pe domnitor pe ultimul drum.Eustatie era înzestrat şi cu un simţ pedagogic înnăscut, pe vremea saimpunându-se acel stil de cântare cunoscut sub numele de putevoi care ainfluenţat şi chiar a determinat «un curent extrem de puternic în muzica bisericeascăa Rusiei... Indicaţia putevoi apărută la mijlocul secolului al XVI-lea înmuzica rusă, pledează pentru originea sa moldovenească» (apud O.L.Cosma,Hronicul muzicii româneşti, vol I, Bucureşti 1973, p. 175).O.L.Cosma subliniază importanţa pe care o capătă Eustatie pentru muzicabisericească de tip bizantin, devenind «un prim şi strălucit exponent pestehotare, indicând forţă artistică şi putere de iradiaţie».Muzica lui Eustatie Protopsaltul constituie şi peste veacuri, izvor de inspiraţie.Compozitorul Viorel Munteanu, reprezentant de seamă al şcolii decompoziţie ieşene, a compus o lucrare inedită – un poem pentru orchestră decameră şi grup coral bărbătesc, intitulat Glasurile Putnei, distins cu Premiul„George Enescu” al Academiei, în anul 1980. Deşi lucrarea este conceputăpentru ansamblu instrumental de coarde, compozitorul a apelat la intervenţiaunui grup vocal bărbătesc, lucru mai puţin întâlnit în ansamblurile de acestgen. În finalul poemului, compozitorul Viorel Munteanu introduce o monodieaparţinând lui Eustatie Protopsaltul de la Putna, din dorinţa de a realiza oatmosferă sugestivă a Putnei lui Ştefan cel Mare. Monodia folosită în poemul206