Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

la recensământ.)/ -Pe-astea să le mai scriu aici, nene?/ -A, scrie-le! Asteasunt averea mea. Strânsura./ Mă uit la ele ca la vite. Agoniseală, neică!/ Cuăştia mi-am petrecut eu veacul.” În legătură cu rizibilul fragmentului reprodus,putem spune că este unul de aparenţă, spre a proteja pe cel care transparedin subtext. Să ne explicăm! Declaraţia omului că se uită la fotografiile unorpersonalităţi ca la vite şi solicitarea ca la recensământul animalelor să-i fieconsemnată „averea” – acestea stârnesc râsul. Însă, dacă avem în vederedouă amănunte comunicate de narator (Ioniţă avea poze care i s-au părutimportante de la Stalin încoace, ele fiind „bătute” în piuneze pe pereţi), nedăm seama că el nu a intenţionat, în fond, să ia în răspăr hobbi-ul omului, cifaptul că în „iepoca de aur”, toate instituţiile statului aveau la loc de cinste,pe perete, portretul Tovarăşului.Poemul A bea gaz (care are naratorul implicat) este axat pe spiritul nastratinesc,ce relevă ingeniozitatea lui Nea Trică: omul scapă de boală, bândgaz. După ce Trică dezvăluie reţeta sa („Aşa, preţ de-o linguriţă pe zi,/ Înaintede masă. Gaz!”), naratorul îl avertizează: „-Să nu mai spui la nimeni, căte-nchid./ Te ia lumea cu pietre. Lumea n-are de pus în/ Lampă şi dumneataîl bei…” Cel vindecat nu se sinchiseşte (un alt aspect al nastratinescului) şidă amănunte: „Am încercat… da’ ce n-am încercat ?/ Toate ierburile, toateburuienile, toate cojile/ De copaci fierte, toate cozile de cireşe, de prune,/ Deporumbe…/ Ceai de mătase de porumb, de anghinare, de sovârf,/ Ceai delubeniţă… Lubeniţă fiartă, cine-a mai pomenit!/ De pătlagină…/ Nimic. Niciun leac…/ Până m-a învăţat o femeie…”Istoria lui Leancă (din Leancă luat din căluş) ilustrează, prin tărăşenianastratinească, zicala Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine senimereşte! Faptul că la un praznic cineva bea un litru de ţuică şi apoi moarepare neverosimil. Aşa că autorul explică, în felul său inconfundabil, expresia afi mort de beat, cu varianta a fi beat-mort: „A băut la-nmormântarea unuia unkilogram de ţuică./ Şi la urmă murea şi el, cum ar veni în cinstea/ Răposatului.”Naraţiunea continuă cu alt detaliu legat de această expresie: „Oamenii depăziseră mortul l-au păzit şi pe el./ Dar cu sfială, că nu erau siguri de deces.Mai/ Murise o dată./ Într-o zi de Rusalii, fiindcă dormise beat şi fără pelin/ Labrâu.” Jumătate serios, jumătate ironic, Marin Sorescu lămureşte care a fostnorocul lui Leancă: „Norocul lui a fost că era lumea strânsă,/ Să-l jelească pealtul. L-au îngropat şi pe el/ În contul ăluia.”*Ex Ponto nr.3, 2006O femeie şi un bărbat (Ricuţa lui Pătru şi Cazacu) au apucături ciudate:ea vorbeşte singură, el se autoflagelează. Comportamentul celor două personajeeste paradoxal. Femeia vorbeşte necuvântătoarelor : „Ricuţa lui Pătruvorbea singură. Asta era damblaua ei,/ Aşa se pomenise vorbind la lemne,la găini. Lumea îi zicea/ Avocatul./ Pentru că avea un glas ascuţit şi-o marerepeziciune în/ Rostire. Când se supăra, se ducea lângă furcile pământului/Şi tăinuia acolo. Toată taina le-o spunea furcilor.” Dacă în cazul Ricuţei ciudăţeniaei stârneşte mai degrabă – vorba lui Nichita Stănescu – râsu-plânsu,în cel al lui Cazacu, explicaţia dată de vecini e una voit batjocoritoare: „Cândse-mbăta Cazacu sau se certa cu cineva/ Îşi da palme, îşi smulgea părul, sesupăra rău de tot pe/ Persoana lui./ Era rău. Se snopea, domnule, în bătăi./-Aoleu, fir-aş al dracului!…/ Şi jap! cu palma peste obraz,/ La urmă se prijonea124