Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.3, 2006Constantin Brâncoveanu. Dedicaţia era justificată, fiindcă domnitorul ConstantinBrâncoveanu îşi manifestase şi el - asemenea stolnicului, ieromonahuluiAntim Ivireanul, şi mitropolitului Teodosie - simpatia faţă de poziţia lui IoanCariofil, în disputa respectivă, considerând-o toţi patru pe deplin ortodoxă. Dealtfel, domnitorul Brâncoveanu a mers până acolo încât, în 1692, la revenireapatriarhului în Ţara Românească - după ce în anul precedent, 1691, Dositeiîmpreună cu patriarhul ecumenic Calinic al II-lea (1694-1702) condamnaseră«ta tetradia» («caietele») lui Ioan Cariofil despre Sfânta Euharistie - l-a mustratsever pe patriarhul ierusalimitean. La rândul său, patriarhul Dositei i-a replicatdomnitorului Brâncoveanu următoarele: «Rânduielile nu s-au fixat în munţiiValahiei, nici de domnitorii Valahiei, ci în Constantinopol şi de către Împăraţi şiSinoade; deci, dacă are ceva de spus Cariofil, să mergem în Constantinopolşi să vorbească» 24 . Fără îndoială, însă, că simpatia manifestată de cei patrudin Ţara Românească faţă de poziţia lui Cariofil, în controversa euharistică,a contribuit ca atmosfera de amiciţie existentă între Dositei şi aceia - să serăcească oarecum. Or, caterisirea episcopului Ilarion avea să reîncălzeascăfostele raporturi de bună colaborare existente ale patriarhului Dositei cudomnitorul Brâncoveanu, cu stolnicul, cu mitropolitul Teodosie şi cu stareţulmănăstirii Snagov, ieromonahul Antim Ivireanul.Dincolo de cele enumerate mai sus, cert este că ceea ce a determinatpe domnitorul Brâncoveanu, pe mitropolitul Teodosie şi pe patriarhul Dositeisă treacă la caterisirea episcopului Ilarion a fost dorinţa celor trei de a-l ridicape stareţul de la Snagov, Antim Ivireanul, la treapta de ierarh al Râmnicului,date fiind, îndeosebi, calităţile sale tipografice şi artistice, de excepţie. Oricum,mitropolitul Teodosie îl voia ierarh pe Antim, cu orice preţ, pentru a continuacele înfăptuite împreună până atunci pe tărâmul promovării şi cultivării limbiiromâneşti în cult. În definitiv, toate cărţile liturgice, precum şi Noul Testamentdin 1703, tipărite în limba română de Antim Ivireanul, apăruseră cu binecuvântareaşi sub patronajul mitropolitului Teodosie. De aceea, la numai câtevazile după caterisirea lui Ilarion, Antim Ivireanul era şi ales ierarh la 16 martie1705, iar a doua zi sfinţit episcop al Râmnicului de către mitropolitul Teodosie.De altfel, acelaşi mitropolit Teodosie, înainte de a trece la cele veşnice, la27 ianuarie 1708, lăsa cu limbă de moarte, în testamentul său, ca episcopulRâmnicului, Antim, să-l succeadă pe scaunul Mitropoliei Ţării Româneşti,potrivit celor scrise de Radu Greceanu în cronica sa 25 . Ceea ce constituie,fireşte, încă o dovadă a preţuirii de care s-a bucurat Antim din partea mitropolituluiTeodosie.Înclinăm, totodată, să credem că patriarhul Dositei avea încă un motiv înplus de a-l impune ierarh pe stareţul de la Snagov, Antim Ivireanul, şi anume,acela de a fi fost el însuşi cel care l-a recomandat, pe ultimul, domnitoruluiBrâncoveanu, pe care l-a şi îndemnat să-l aducă de la Constantinopol în ţaraRomânească 26 .În afara celor de mai sus, nu trebuie pierdut din vedere că patriarhul Dositeicolaborase, deja, cu ieromonahul Antim Ivireanul în domeniul tipografic înaintede urcarea acestuia pe tronul episcopal al Râmnicului. Concret, ieromonahulAntim, cunoscător al mai multor limbi, printre care şi al celei greceşti, fusesemeşterul tipograf a două lucrări, în limba greacă, date la tipar de patriarhulDositei, şi anume: «Orthodoxos Omologhia Pisteos» (« Mărturisirea ortodoxăde credinţă») a lui Petru Movilă (1596-1646), şi «Eisagoghiki Ekthesisperi ton trion meghiston areton, Pisteos, Elpidos, kai Agapis» («Prezentareintroductivă privitoare la cele trei virtuţi mai mari, a Credinţei, a Nădejdii, şi182