Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Portretul de anarhist, pe care şi-l croieşte cu facilitatea mitomanilor deprofesie boierul Adam Gună, e completat de unul patriotard, gonflat prin voceade ventriloc a lui Stoltz, exagerat până la tonice accente donquijoteşti. Portretule făcut după reala calitate de deputat a boierului, care a făcut şi această meserie.Se pare că numai parodia mai poate livra ceva din natura histrionică aaristocratului uns cu toate alifiile. Episodul are ceva din grotescul înscăunăriigrecului Melanos, episod istorisit de I.L.Caragiale în Vatra, şi pe care GeorgeCălinescu 21 îl pomeneşte pentru a decela o posibilă filieră a utilizării termenuluide „Crai” în romanul lui Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche, asociindu-lapoi cu boema bucureşteană. O bună parte din boema bucureşteană îi serveştedrept curte acestui principe cu pretenţii de nobleţe autentică, trecut lacatolicism din considerente culturale, de „fineţă” artistică.(...) în 1906 m-am ales ca reprezentant al ţărănimii, la Colegiul al III-lea.Treceam prin sate îmbrăcat în togă albă, cu o barbă de Hristos şi o cruce neagrăpe plex şi călare pe un măgar înalt. O frumuseţă de măgar, cenuşiu ca unşobolan, un adevărat măgar de profet. Ţăranii îmi aşterneau în cale velinţe şiveştminte, şi femeile îmi aduceau flori, căutând să-mi sărute mâna sau să-miatingă poalele în treacăt, sau cel puţin să smulgă un fir din coada măgarului.Alegerile au fost casate, dar scrutinul următor m-a scos tot pe mine. Au trebuitsă trimită cavaleria şi ceva tunuri.” 22Printre personajele cele mai exotice este evocat cu numele real, mai preciscu porecla reală, graficianul Predescu-Găină, căruia boierul Gună îi face ofarsă monumentală care ia o turnură uşor tragică, unde primul joacă carambolescrolul de turnător, din plictiseală. Farsa alunecă spre stilul „povestirilorcrude” (contes cruels) sau a „istoriilor insolite” (histoires insolites) ale lui Villiersde L’Isle-Adam, cu accente macabre şi groteşti. Denunţul proiectat fantasmagoricde Gună se dovedeşte, spre consternarea sa, a avea baze reale,astfel că acuza adusă lui Găină, de a fi produs o serie de caricaturi la adresaKaiserului Wilhelm într-un album, se vede confirmată. Găină este deportat şiîncarcerat în Bulgaria, detenţie, care îi lasă cu o ftizie. Cei doi împărtăşesc unaer de familie, în ciuda disensiunilor furioase, în ce-l priveşte pe grafician şimefistofelic-ironice ,în cazul lui Gună. Muzeificarea personajelor, făcută cu unsimţ plastic deosebit, îi predă unei realităţi din afara timpului istoric, unei lumiiestetice, unde cei doi pot figura printre exponatele colecţiei Bogdan-Piteşti.Cu toate că de o înfăţişare atât de deosebită, Adam şi Găină se asemănauprintr-un amănunt care se impunea tuturora. Amândoi păreau sosiţi din alte veacuriîn prezentul nostru tern. Doi anacronici, mai precis doi medievali, în ciudadeghizamentului lor semiartistic – pălărie largă şi lavalieră – prin care voiau săpară de-abia demodaţi. Pe Adam însă toate veştmintele erau de preţ, în nepăsarealui dispreţuitoare. Între el şi Găină, ca între Franţa şi Spania, se înălţauPirineii despărţitori. Găină semăna cu gentilomul nefericit, cavalerul păgubosşi calic din romane, în necurmatul război cu toate amănuntele existenţei. Capullui mic şi păsăresc, de care se vedea că e mândru, era pentru Adam Gună omicrocefalie, un stigmat de degenerescenţă, cauza tuturor neajunsurilor. 23Lui Adam Gună tocmai fantezia de eleganţă demodată îi aduce - ca şiacelui Mateiu contemplat de George Călinescu în deambulaţia sa mândră pestrăzile Bucureştiului -, un aer de dandy întârziat şi prea stilizat, prea căutatEx Ponto nr.3, 2006115