Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

geri a separării dintre artistic şi politic. Sub acest aspect, opţiunea lor pentrusuprarealism are semnificaţia unei revolte mai pure şi mai articulate, căci nudoar „burghezia” e respinsă acum, ci şi fascismul futuriştilor. Dicteul automat,sexualismul freudist, scufundarea în oniric şi celelalte tehnici de eliberare ainconştientului au semnificaţia unui refuz al realităţii diurne, represive şi utilitariste,în favoarea unei lumi reprimate, subterane şi subversive la adresa„ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurism – naţionalist şi războinicprin excelenţă - suprarealismul era un curent internaţionalist şi emancipator,aflat „în slujba revoluţiei” proletare. Problema celor de la unu constă în imposibilitatealor de a interveni eficient în realitate prin artă. Drept urmare - foartecurând apare sentimentul insatisfacţiei faţă de caracterul anarhic, obscur alavangardismului şi al suprarealismului, ineficiente în planul acţiunii sociale.Nici Saşa Pană, nici Stephane Roll, nici Senet sau mai tânărul Miron RaduParaschivescu nu erau propriu-zis nişte suprarealişti. Adeziunea lor la principiilenoului curent era mai curând conjuncturală, superficială, mimetică: unmod (printre altele) de a fi subversivi politic la adăpostul „obscurităţii” artistice.Din această dilemă nu se putea ieşi decât într-un singur fel: tăind nodulgordian şi dizolvând revista. Angajarea militantă, explicit sau implicit politică,nu mai putea fi evitată.Ex Ponto nr.3, 2006107