Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

– Obstacole mai sunt, dar, sincer, multe au fost deja eliminate. În ultimavariantă aprobată, a Legii cinematografiei, nu mai apar, din fericire, nişte lucruricare au făcut mult rău filmului românesc. Dacă ar fi să ne referim doar laîndepărtarea vechilor lipsuri privind finanţarea filmului românesc şi încercareade reglementare a concursului organizat de Centrul Naţional al Cinematografieipentru proiectele filmice. Au fost cum se ştie, numeroase scandaluri înaceastă privinţă… Câştigurile, în finanţare, obţinute prin noua lege sunt chiarimportante. Când ne întâlnim cu cineaşti străini şi suntem întrebaţi ce bugetavem, iar noi răspundem că avem bugete de 500.000 dolari, ei vor să ştiedacă chiar e vorba de lung metraj sau de un film de 10 minute?! Şi noi trebuiesă recunoaştem că reuşim să facem, totuşi, lung metraj cu aceşti bani!– Bine, dar îşi scot producătorii noştri măcar banii investiţi?– Din păcate, şi este un adevăr dureros, filmele româneşti se vând doardacă obţin premii! Dacă apar într-o competiţie şi atrag atenţia unor mari producători.Filmul lui Corneliu Porumboiu a fost luat imediat de o reţea foartemare, Piramyde Film, din Franţa, care-i va distribui filmul. Pe scurt, este,deocamdată, cam greu. Mai ales când e vorba de filmele de artă. În general,filmele de artă nu sunt filme de public. Dar producătorii care iubesc filmul,distribuitorii care iubesc filmul, pot găsi mijloace măcar să-l arate la cât maimultă lume. Şi să-l vândă unei companii de tv, sau de cablu. Pentru proiecţiaîn sălile de cinema e ceva mai complicat. Chiar şi filme de mare succes şireţetă în Europa şi SUA merg, la noi, tot mai greu. La drept vorbind, în nicio ţară europeană, producătorii nu-şi scot banii! Filmul american continuă să«bată» piaţa continentală în proporţie de nouăzeci la sută! Numai că, fiecareţară europeană tinde să facă eforturi tot mai mari de finanţare a filmului naţional.Aşa cum se întâmplă în Franţa, sau în Germania, unde există diversesisteme mixte de finanţare, de la bugetul de stat şi de la privaţi.– Şi atunci, mai organizăm un festival?!– Fără glumă, acest festival de la Constanţa poate deveni extrem deimportant pentru stabilirea unor contacte între producătorii români şi producătoriicu bani, de-afară, interesaţi să filmeze la noi. Aşa cum s-a întâmplat,nu-i aşa, la Praga sau la Budapesta. Între timp, acolo preţurile au crescut,aşa că vor veni în România, pentru că, la noi, mâna de lucru este una dintrecele mai ieftine din Europa.– Aţi face un film cu «dosariada»? Cine ştie, poate ar ieşi un film-catastrofă,reţetă americană cu mare «cârlig» la public?!Ex Ponto nr.3, 200676– Aţi atins, poate, punctul cel mai sensibil al filmului românesc: lipsa descenarii! Aici e buba! Povestea! Aş face un film cu «dosariada», dacă aş aveaun scenariu bun. Ăsta este şi secretul succesului filmelor americane! Meseriade scenarist se învaţă. Nicolae Nae Caranfil a făcut şase luni cursuri descenaristică în Belgia. Şi se vede şi prin reacţia spectatorilor! El povesteştecinematografic. De aceea se şi duce lumea să vadă Asfalt tango, Pericolossosporgerssi sau Filantropica. Or, în general, filmele româneşti au o povestecam lălăită. Sigur, au un cap, o coadă, nişte personaje, dar lipseşte povesteaaia, cinematografică! Care să te emoţioneze. Succesul filmelor din SUA