Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

Fractalul este foarte aproape de perspectiva deconstructivistă, în care„haosul, să zicem, nu mai este gândit ca o pierdere de informaţie, ci devineel însuşi o sursă de cunoaştere." 19Rezumând, un fractal este acea figură geometrică sau acel obiect naturalcare combină următoarele caracteristici:– părţile sale componente au aceeaşi formă sau structură cu întregul,ţinând cont de faptul că ele sunt la o scară diferită şi pot fi uşor deformate; seprezintă ca o „structură fină” cu detalii la toate scările de observaţie;– forma sa trebuie să fie extrem de neregulată, întreruptă sau fragmentată;există totuşi obligativitatea regulilor simple, recursive, necesare pentrua circumscrie o mulţime sub semnul fractalităţii;– el conţine elemente distincte, care scalate sunt foarte variate şi formeazăo gamă foarte largă, infinită teoretic; este definibil prin dimensiunea fractalăşi nu cea topologică;– are ca proprietate autosimilaritatea, care numeşte calitatea unui obiect dea avea orice detaliu al întregului sau asemănător cu întregul la orice scară, aşacum am demonstrat că se defineşte arheul 3 , dar şi fragmentul (într-o picăturăde apă există întreg oceanul), banalul (cuprinzător de sensuri ale importantuluişi semnificativului), faptul divers (la fel de generalizant ca şi tipicul) etc.Fiind interesată de complexitatea intrinsecă a formelor, de neregularitatealor fundamentală manifestă la toate nivelele de observaţie, teoria fractalicăneagă specificul epistemologic al ştiinţelor contemporane care, în mod paradoxal,par a se îndepărta progresiv de înţelegerea şi existenţa umană. Preferândinerţia statică a invariabilelor, cunoaşterea ştiinţifică a contemporaneităţii adeterminat o vizibilă omogenizare a Naturii, refuzându-i acesteia diversitateastructurală şi refugiindu-se în atomism şi infinitezimal. Teoriile morfogeneziceînsă nu se construiesc pe baza unui număr minim de axiome sau postulatecu care pot fi demonstrate numeroase teoreme, ci constituie un limbaj sau ometodă, destul de suplă în esenţă, de interpretare a Naturii în complexitateaşi dinamica formelor sale. Pentru teoriile morfologice, universul nu se maireduce la un simplu ansamblu de particule materiale minuscule aflate în interacţiune,ci e format din obiecte cu formă singulară şi legi specifice. Faţă detendinţa unificatoare a ştiinţelor actuale, perspectiva morfologică potenţeazădiversitatea calitativă a lumii în diferitele ei aspecte: discontinuitatea fenomenologică(teoria catastrofelor - Thom), complexitatea intrinsecă a fragmentarului(teoria fractalilor - Mandelbrot), auto-organizarea morfologiilor spaţiale sautemporale (teoria structurilor disipative - Prigogine), neregularitatea formelorhaotice (teoria haosului - Ruelle). Teoria fractalilor propune o viziune diferităasupra modelării formelor Naturii şi pleacă de la constatarea că acestea nupot fi reprezentate adecvat doar cu ajutorul geometriei euclidiene liniare. Mandelbrotopina chiar că numeroase forme din natură sunt atât de neregulateşi de fragmentate încât, în comparaţie cu geometria lui Euclid, natura are unnivel mai înalt, dar şi calitativ diferit, de complexitate. Fractalii lui Mandelbrot,naturali sau artificiali, recreează aşadar imaginea universului, cunoscând ovastă arie de aplicaţii în diferite domenii ale cunoaşterii din care amintim: geografie(modelarea reliefului montan sau marin), biologie (analiza fractală aADN-ului sau a diviziunii cromozomiale), astronomie (viziunea fractală asupragenezei universului sau asupra reliefului lunar).Încet, încet, teoria prinde şi nu numai că dezvoltă ştiinţele matematicii,dar se răspândeşte către altele şi, ceea ce este mai interesant, inclusiv cătreştiinţele umaniste: filosofie, dar şi arte, în primul rând cele plastice. A urmatEx Ponto nr.3, 200689