Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

DAN PERŞACapitolul XXIVMelodrama realului (II)DEx Ponto nr.3, 200632upă încă vreo sută de metri, doamna Fărăţară se opri brusc în loc. Luă seamala starea ei, la inima care-i bătea aidoma inimii unei vrăbii, cu bătăi scurteşi iuţi. Se strădui să-şi recapete controlul şi reuşi. Ori cel puţin aşa credea,deoarece conştientizase cât e de agitată. Se putea privi din afara ei însăşi,deci panica trecuse. A fost de ajuns să recunoască împrejurimile, ca să nuse mai simtă o rătăcită în lumea largă. Şi împrejurimile nu erau altele decâtale stabilimentului de chiromanţie, de magie albă şi astrologie. Chipul i seilumină. O partidă de ghicit în cărţi sau în zaţ de cafea, i-ar putea arăta cinesunt hoţii. Câteva pase magice, i-ar putea aduce înapoi banii, pe tavă. Aşacă intră. Străbătu un hol pustiu, mirată. Se aşteptase să fie, ca alteori, plin dematroane. Deschise uşa unei încăperi. O alta. Dar totul era vraişte. Abia cândintră în marea sală de astrologie, ai cărei pereţi emiteau o lumină albastră, zăripe cineva. Amabilul Saşa, despre care doamna Fărăţară ştia că îşi câştigasetitlul de amiral, amiral al astrologiei, capabil să urmărească navigarea mediumurilorîn celelalte lumi, era palid şi stătea în spatele unor doamne aşezateîn jurul unei mese de spiritism, pe care ardeau mii de lumânări fumegoase.Când o văzu, grăbi spre ea, însă nu ca s-o întâmpine, ci încercând să o scoatădin încăpere. Vai, doamna Fărăţară, oftă el şi o invită în altă odaie. DoamnaFărăţară intui o mare nenorocire. O fi murit patroana, gândi ea şi magicieneleîi însoţesc sufletul în drumul spre ceruri. Nu, nimic din toate astea, doamnaFărăţară, spuse amiralul Saşa, ci o mare Carte a vieţii şi morţii a fost scoasădin pământ, de acolo de unde a fost dezgropat Zeul, iar şefa a hotărât ca pânăla descifrarea ei să întrerupem orice contact cu publicul. Ne pare rău, teribilde rău. Până şi maseuzele au primit câteva zile libere. Nu vă putem servi cuabsolut nimic. Nu sunt aici decât marile puteri mediumatice ale ţării, condusede însăşi doamna Olga. De trei zile nu s-au ridicat de la masă, n-au mâncat,n-au dormit, nu şi-au făcut nevoile. S-au dus în lumi astrale, nimeni nu ştiecât de departe. Iar eu, cu harul meu, am datoria să le veghez. Noroc că pânăacum, nici un spasm al vreuneia din ele, n-a indicat pericolul unei catalepsii.Atunci ar fi de rău. Ar trebui să le trezesc, să le aduc înapoi cu forţa. Ce nenorocires-ar putea întâmpla! Toată floarea magiei româneşti s-ar putea veştejiîntr-o clipă. Văzându-l aşa trist şi obosit, doamna Fărăţară îi mângâie buclelemătăsoase, cum ai mângâia un copil. Amiralul Saşa se destinse şi spuse: întoată vremea de când a început călătoria m-am tot gândit cât de puţină lume