Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

MARIUS MARIAN ŞOLEAIarnaDeşi la mine este tinereţea şi timpul care se întoarce,mă simt atât de înstrăinat în spaţiul acesta al tău,de parcă aş fi basarabeanul uitat de tot pământulîntr-un sat rusesc, îniernat şi acoperit de singurătate.gândurile mi le aud cum aş auzi nişte viscole.mâna, care ar fi trebuit să te salute, rămâne locului.e frig, nu am cui spune că e frig.de la mine încolo, drumurile sunt acoperite, chiar şi gardurile.fireşte, ştiu că undeva ar trebui să fii,dar nu aud nimic, îmi aud doar gândurile, scârţâind ca zăpezilesub picioarele timpului.nu aş vrea să plec şi să parcurg înstrăinarea albăînţelegând că, în toată această perioadă cât am fost lângă tine,vibraţia sufletului meu a fost deficitară.dacă prezenţa mea nu-ţi e de ajuns,cum îţi vor fi de ajuns cuvintele mele?fireşte, ştiu că undeva ar trebui să fii,dar zidul de purpură este între noi,fisurat, pe alocuri, de câte o rostire.Cu bine!Ex Ponto nr.3, 200614Pentru toate lucrurile care nu se pot spune banal există poezia.cei pierduţi nu vor putea vreodată să caute pe nimeni.de afară, timpul se ascunde în mine de teama unorîntâmplătoare uitări.poate că fuge de tine, de viaţa şi de zâmbetul tău.dacă ai fi fost sinceră, ne-am fi întâlnit.tot timpul te-am văzut îndepărtându-te, nici o rezonanţă,nici un ritm…